Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, răspunde prin intermediul unui drept la replică trimis pe adresa redacției declarațiilor primarului Dorel Coica despre care am scris aici. Vă redăm integral dreptul la replică:
“Referitor la recentele declarații ale primarului Municiupiului Satu Mare, Dorel Coica, în ceea ce privește organizarea unor evenimente în Municipiul Satu Mare doresc să fac următoarele precizări:
Am considerat în permanență că Municipiul Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare nu sunt entități diferite și nici concurente.
Consider că organizarea în reședința de județ a unor evenimente este de natură să dea un plus de prestigiu acțiunilor derulate.
Evenimentele pe care le-am organizat în ultimii ani, cum ar fi ”Ziua Recoltei”, ”Oktober Fest”, ”Fabricat în Satu Mare” și altele, au reprezentat rodul colaborării dintre Consiliul Județean Satu Mare și Primăria Municipiului Satu Mare.
Am gândit și am realizat toate aceste evenimente împreună și cred că această colaborare a fost în beneficiul sătmărenilor și. personal, ca președinte al Consiliului Județean nu pot, și nici nu cred că trebuie să fac, o distincție între locuitorii Municipiului Satu Mare și ceilalți locuitori a județului, deoarece mandatul meu este expresia voinței tuturor sătmărenilor care m-au votat.
Am convingerea că o bună colaborare între Consiliul Județean Satu Mare și Primăria Municipiului Satu Mare este de natură să răspundă așteptărilor și speranțelor celor care ne-au mandatat pentru funcțiile în care ne aflăm.
Dacă tot s-a deschis acest subiect aș dori să fac o propunere și anume aceea ca Zilele Municipiului Satu Mare să fie sărbătorite împreună cu Zilele Județului Satu Mare, asta pentru a evita orice speculație privind existența unei sterile competiții între cele doua instituții.
Am mizat întotdeauna pe concordie și înțelegere reciprocă și vreau să reamintesc doar faptul că tocmai unirea voinței politice a fost cea care ne-a asigurat succesul politic de până acum.
Înțelepciunea și dialogul deschis sunt cele care cred că pot rezolva multe din problemele care apar zi de zi. Important este ca demersurile noastre, de orice natură, să fie în folosul tuturor sătmărenilor și să dăm în continuare un semnal pozitiv de unitate și de bună colaborare.
Mihai Adrian Ștef,
Președintele Consiliului Județean Satu Mare
Nu inteleg de ce e rau sa se organizeze in Municipiul Satu Mare majoritatea evenimentelor?
Din judetul Satu Mare aici suntem cei mai multi.
A vazut d-l Dr. Coica, ca cei de la consiliu’ fac mai multe si e invidios? :))
Sa faca si el!
Sunt mandru cu un asemenea presedinte de CJ. Felicitari domnule Adrian Stef!