Părintele Alexandru Tincu a fost întotdeauna inima parohiei, conducându-și păstoriții pe calea mântuirii. Ca duhovnic, între dânsul și credincioși s-a stabilit o relație de o profundă intimitate. A pătruns în sufletul păstoriților săi, inspirându-le încredere. Aceștia au simțit că păstorul lor îi poate tămădui prin sfaturile sale părintești.
În acțiunile sale, exemplul personal a avut un mare rol, deoarece toți enoriașii l-au privit ca pe un model de autentică viețuire creștină, încercând să-l imite prin cuvinte și fapte. Părintele Alexandru a fost un fel de ghid în parohia sa, o busolă, care a indicat faptele bineplăcute înaintea lui Dumnezeu, o Evanghelie vie, care a transpus cuvântul Domnului în activități rodnice. El a fost cu adevărat omul lui Dumnezeu, comportându-se ca atare, tratându-și credincioșii în funcție de nevoile fiecăruia, fără să facă diferențe bazate pe starea materială sau socială a acestora, militând pentru îndeplinirea a două obiective esențiale: îndepărtarea de păcat și îndemnul spre virtute. Credincioșii l-au ascultat, i-au împlinit povețele, l-au iubit și l-au respectat.
În calitatea sa de protopop, părintele Tincu a fost atât ca un părinte, cât și ca un frate pentru toți preoții din Protopopiatul Sătmarului, sprijinindu-i ori de câte ori a avut ocazia. În parohia sa, părintele Alexandru a fost prietenul și confidentul tuturor, în egală măsură. A întreprins vizite pastorale în casele enoriașilor, luând contact direct cu problemele lor cele mai stringente, dar și cu bucuriile acestora, venind în maximă apropiere de ei. S-a preocupat și de latura filantropică, caritativă din „grădina” sa, sprijinindu-i pe cei oropsiți, cu concursul oamenilor de bine. A luat parte activă și la învățământul religios din școlile parohiei sale, contribuind la deprinderea copiilor cu cele mai elementare cunoștințe teologice și principii morale.
Părintele Alexandru a binecuvântat viața credincioșilor de la leagăn până la mormânt. S-a bucurat cu cei ce au râs și a plâns cu cei întristați, după exemplul Mântuitorului, Care participă la veselia nunții din Cana Galileii, dar și la tristețea provocată de diferite boli pe care le vindecă, dar mai ales de moartea fiului văduvei din Nain, a fiicei lui Iair sau a prietenului Său Lazăr, aducând bucurie și speranță în sufletele celor necăjiți. I-a conferit noului născut statutul de membru al Bisericii lui Dumnezeu prin Taina Sfântului Botez, după care l-a pecetluit cu Sfântul Mir, ca darurile Duhului Sfânt să se pogoare asupra lui, dându-i puterea de a crește și de a se dezvolta sufletește și trupește în noua viață în Hristos. Apoi, l-a împărtășit pentru prima dată cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos.
Părintele Alexandru, asemenea tuturor preoților, a binecuvântat familia, unind prin Taina Cununiei pe cei doi tineri care, cu emoție sfântă, s-au prezentat înaintea Sfântului Altar, pentru a rosti un „da” solemn în fața Domnului și a oamenilor. A fost prezent în casele păstoriților săi, sfințindu-le rodul muncii prin puterea dată lui de Dumnezeu. S-a rugat pentru „pacea a toată lumea”, pentru ploi când a fost secetă, pentru împlinirea bunelor dorințe ale credincioșilor, purtându-le rugăciunile de mulțumire spre înaltul Cerului. Și-a plecat genunchii cu umilință în rugăciune pentru cei suferinzi, săvârșind Taina Sfântului Maslu și implorându-L pe „Doctorul sufletelor și al trupurilor” să caute „cu milostivire” asupra durerilor omenești, tămăduindu-le. A fost de față la căpătâiul celui muribund încercând să-l mângâie și să-l întărească în credință, vorbindu-i despre frumusețea Raiului care îl așteaptă. L-a pregătit pentru marea întâlnire cu Judecătorul suprem, dându-i dezlegare de păcate prin Taina Spovedaniei și împărtășindu-l. De asemenea, cu durere în suflet, l-a condus pe cel adormit pe ultimul său drum pământesc, rugându-L pe Atotputernicul Tată Ceresc să-i ierte păcatele și să-i primească sufletul în Împărăția Sa.
Așadar, părintele Tincu Alexandru a avut un rol activ atât în Biserica lui Dumnezeu, cât și în societatea actuală, având misiunea de a se implica în bunul mers al vieții spirituale și morale a credincioșilor încredințați lui spre păstorire. A fost un reprezentant veritabil al Domnului Iisus Hristos pe pământ, vestind oamenilor Evanghelia Sa, împărtășindu-i cu Trupul Său și cu Sângele Său, făcându-i părtași harului dumnezeiesc prin Tainele pe care le-a săvârșit în virtutea puterii care i-a fost încredințată, conducându-i în Împărăția Cerurilor, ajutându-i să treacă din Biserica luptătoare (de pe pământ) în Biserica triumfătoare (din cer). În concluzie, putem spune că părintele Alexandru a fost persoana prin care creștinul credincios a avut posibilitatea de a comunica cu Dumnezeu, a fost un mijlocitor între om și Dumnezeu.
Doresc să închei printr-un fragment de-al lui Fr. R. de Chateaubriand, care scoate cu pregnanță în evidență personalitatea părintelui Tincu Alexandru: “Există un om în orice parohie, un om a cărui familie este lumea întreagă; un om pe care îl chemi ca martor, ca sfătuitor sau ca să te slujească în toate faptele solemne ale vieții; un om fără de care nu se naște și nu moare nimeni; care ia pe om de la sânul maicii sale și nu-l lasă decât în mormânt; un om care binecuvintează sau sfințește leagănul, patul conjugal și sicriul. Copiii se obișnuiesc să-l iubească și să-l respecte; chiar necunoscuții îl numesc tată al lor. La picioarele lui, creștinii își fac mărturisirile cele mai ascunse și varsă lacrimile cele mai tainice. El este mângâietorul tuturor neajunsurilor sufletului și trupului, care vede, rând pe rând, și pe bogat și pe sărac bătând la poarta sa: bogatul ca să depună milostenia sa în taină, săracul pentru a o primi fără să roșească de rușine. Omul acesta nu ține de un rang social, ci deopotrivă de toate clasele. În sfârșit, un care știe tot, care are dreptul de a spune totul și al cărui cuvânt cade de sus asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni dumnezeiești și cu porunca unei credințe desăvârșite”.
Un astfel de OM a fost părintele protopop Alexandru Tincu!
Preot dr. Cristian Boloș
