vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareSatu Mare, tărâmul legendelor

Satu Mare, tărâmul legendelor

CetateaArdud-splash

Județul Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare au cuprins în strategia de dezvoltare turistică a județului Satu Mare promovarea locurilor și a oamenilor din județ prin participarea la târguri de turism naționale și internaționale. La fel ca în anii trecuți județul nostru este prezent la târgurile specifice naționale și internaționale, prin materiale publicitare a celor mai importante obiective turistice. Anul 2015 a început la Târgul de Turism de la Viena, continuând cu cel de la Tel Aviv, Budapesta, în această perioadă pregătindu-ne pentru București.
Tot în scop turistic și pentru păstrarea tradițiilor și obiceiurilor se organizează evenimentele deja consacrate, precum Sâmbra Oilor, Festivalul Codrenesc Oțeloaia, Festivalul Folcloric al Naționalităților Bogdand, Zilele Județului Satu Mare, Mitingul Aviatic, Festivalul Vinului, Pălincii și al Mămăligii, etc..
Pentru a promova cât mai eficient valorile turistice ale județului în 3 iunie 2014 am inaugurat Centrul de Informare Turistică, un loc care până la finalul anului a fost vizitat de peste 650 de turiști.
Trebuie să amintim apariția revistei „Force Tourism”, un ghid turistic care prezintă în cele 150 de pagini cele mai importante puncte turistice din județul Satu Mare care merită promovate într-un circuit turistic. În cadrul acestui magazin de bussines și turism, Județul Satu Mare este prezentat din perspectivă economică, geografică, istorică, culturală și turistică. În cursul acestui an dorim să traducem în limba maghiară și germană materialele, tipărind broșuri accesibile tuturor turiștilor.
Ne mândrim cu locurile extraodinare care merită vizitate precum siturile arheologice din județul Stau Mare, Obeliscul lui Mihai Viteazu de la Moftinul Mic, cetatea medievală Satu Mare, Cetatea Ardudului, Cetatea Tămășeni, Castelul din Medieșu Aurit, Cetatea Hodod, Castelul Wesselenyi și conacul Degenfeld din Hodod, Castelul Karolyi, Castelul Vecsey, Castelul Perenyi, Castelul Cserey-Fischer, Falansterul Pasztory, Hotelul Dacia, Palatul Administrativ, Turnul Pompierilor, Statuia Lupa Capitolina, Statuia „Dr. Vasile Lucaciu”, Monumentul Ostașului Român din Satu Mare, Monumentul Ostașului Român din Carei, mănăstirile și bisericile: Mănăstirea Țeghea, Mănăstirea Scărișoara Nouă, Mănăstirea Bixad, Mănăstirea Măriuș, Mănăstirea „Sf. Treime” Moișeni, Mănăstirea Portărița Prilog, Mănăstirea Lunca Potăului, Biserica „Schimbarea la Față”, Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, Bisericile de lemn din județul Satu Mare, Palatul episcopal romano-catolic, Catedrala Romano-Catolică „Înalțarea Domnului”, Biserica Romano-Catolică „Evanghelistul Ioan”, Biserica Romano-Catolică „Calvaria”, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Iosif de Calasanz”, Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica Romano-Catolică „Sf. Anton”, Biserica Greco-Catolică „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavril”, Biserica Greco-Catolică Maghiară „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, Biserica Reformată „cu Lanțuri”, Biserica Reformată din Acâș, Biserica Reformată din Vetiș, Biserica Reformată din Țeghea, Biserica Reformată din Hodod, Biserica Reformată din Tășnad, Biserica Reformată din Livada, Biserica Reformată din Halmeu, Biserica Reformată din Berea, Sinagoga.
Nu putem lăsa deoparte nici Munții Oaș, Igniș, ariile protejate din județul Satu Mare, Parcul Dendrologic Carei, Ștrandul termal Carei, Ștrandul geotermal din Mihăieni, Ștrandul Termal Tășnad, Băile Acâș, Stațiunea Bixad, Băile Puturoasa, Băile Beltiug, Băile Tarna, Baza de agrement „Balastiera Apa”, locurile unde se poate face echitație în județul Satu Mare, unde se poate vâna, viticultura din județul nostru, meșteșugurile și ocupațiile tradiționale, bucătăria sătmăreană.
În scop turistic, dar și pentru sănătatea turistilor vă invităm la băi în stațiunile unde ne putem bucura de beneficiile oferite de apa termală pe care o exploatăm la stațiunile Tășnad, Acâș, Aqua Parc Satu Mare, iar pe viitor și Băile Beltiug.
Toate acestea nu ar fi la fel de valoroase fără resursa noastră naturală cea mai de preț -oamenii acestui tărâm mirific, românii, maghiarii, șvabii și reprezentanții altor neamuri care trăiesc de secole într-o armonie pe care nu au reușit s-o tulbure valurile unei istorii nu întotdeauna liniștită și generoasă.
Consiliul Județean Satu Mare își propune ca 2015 să fie anul investitorilor. Vom participa la târgurile de afaceri și vom realiza, pe lângă broșura de bussines deja existentă, un ghid care va inventaria toate terenurile destinate investitorilor în fiecare localitate din județul Satu Mare. Ne angajăm și ne dorim să devenim partenerii agenților economici care doresc să creeze noi locuri de muncă în județul nostru, asigurându-le infrastructura necesară pentru afaceri de succes.
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef își exprimă speranța că anul 2015 va fi unul al inițiativelor și își propune să finalizeze proiectele în derulare și să continue dezvoltarea armonioasă a județului Satu Mare precum și atragerea investitorilor și turiștilor în județul nostru.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente