Motto: „Lumea e atât de neliniștită încât nu se gândește aproape niciodată la viața prezentă și la clipa în care trăiește, ci la aceea în care va trăi.” Blaise Pascal
În 1776 câteva state de pe continentul nord-american și-au declarat independeța, iar apoi s-au unificat devenind Statele Unite ale Americii. Atunci, în timpul Războiului de Independență (1775-1783) 13 colonii britanice s-au revoltat împotriva coroanei engleze și, după ce au fost sprijinite de forțe armate franceze și spaniole au reușit să-i învingă pe coloniști. Astfel, se năștea cea mai mare națiune din lume… Între timp statele americane au ajuns la 50.
În Europa, în 1951 câteva state au înființat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, punând bazele viitoarei Uniuni Europene, care se înființează, de jure, în 1958. Atunci erau șase state… acum sunt 28.
Dacă proiectul american rezistă de 230 de ani, mă tem că cel european, deși are doar 58 de ani, e pe cale să dea chix. Desigur, în orice proiect sunt șanse de reușită sau de eșec. Cauzele nu sunt la fel niciodată pentru nicio variantă. Nimeni nu poate garanta că după implementarea unui proiect o să fie bine. Sau că dacă acel proiect a fost bun în Statele Unite ale Americii o să fie la fel de bun și în Uniunea Europeană. Sau în Africa.
În cei 230 de ani de existență a Statelor Unite ale Americii nu am auzit ca vreun stat să-și exprime intenția de a ieși din Uniune. Dimpotrivă, pe lângă cele 13 de la început alte 37 au dorit să intre în componența unei Americi potente economic, social și politic. Și, da, militar…! Au constatat că tuturor le merge bine. Ba mai mult decât atât au ajuns să conducă lumea.
În Europa sunt astăzi 50 de state. Sigur, e dificil de înțeles, geografic vorbind, de ce Israelul, Kazahstanul, Georgia și Azerbaidjanul figurează în Europa. Dar cum politicienii pot schimba ușor harta lumii suntem nevoiți să-i credem. Cine știe, poate peste ani o să aflăm că e în Europa și Togo sau Africa de Sud! Mai ales că în ultima țară populația e albă în proporție de… 10%! Deci trebuie alipiți Europei. Cu riscul de a-i extermina pe ceilalți 90%. Oricum, harta viitoare a lumii va suferi modificări majore! Cum spuneam, din 50 de state care figurează în Europa doar 28 fac parte din componența Uniunii Europene. Celelalte nu îndeplinesc condițiile de aderare și de integrare. Probabil că unele vor fi ajutate să le îndeplinească, așa cum a fost ajutată și România. E normal ca Uniunea să aibă nevoie de extindere, fapt care ar ajuta-o politic, economic și strategic. Dar dacă SUA conduce lumea și își împarte influența politică și militară așa cum vrea mă tem că UE n-o va putea face niciodată. Acolo, peste Ocean s-au pliat toți pe o politică mult mai democratică lăsând orgoliile personale pe plan secund. În UE aceste orgolii primează, iar asta face ca proiectul inițial, de unificare, să se apropie de faliment. Spun asta deoarece deja apar nemulțumirile și revoltele. Sunt state care se văd pe punctul de a-și pierde identitatea și tradițiile. Și asta pentru că politica UE este de a impune și nu de a accepta. De exemplu, UE impune acum prin vârful de lance, Angela Merkel, o cotă fixă de refugiați musulmani pentru toate statele membre. Cred că americanii nu le-au impus celor 50 de state componente să-i găzduiască pe indienii apași, sioux, dakota și navajo, pe care i-au găsit pe coclaurile lor. Și, nota bene!, alea erau triburi indigene, piei roșii de-ale lor. Or, musulmanii nu sunt ai noștri, ai Europei. Apoi UE ne mai impune și cum să ne belim porcii de Crăciun. SUA nu impune niciunui stat de-al său cum să-i belească pe criminalii lor. Drept dovadă, din cele 50 de state doar în 31 se aplică pedeapsa cu moartea pentru infractorii extrem de periculoși, cu crime odioase. În celelalte 19 condamnarea la moarte a fost abolită. Acolo fiecare stat are un guvernator care conduce după legile specifice acelui stat, nu după ce dictează Washingtonul.
Pe lângă toate astea, în Europa există un stat care dă frisoane oricui, oricând: Rusia! Rusie care nu dorește o UE unită și puternică. Rusie care oricând poate ataca pe oricine, inclusiv pe SUA. Apoi, nici SUA nu dorește o UE puternică, pentru că astfel i-ar strica socotelile de pe piață. Acum 230 de ani fiecare dorea să se unească; acum fiecare dorește să conducă, să fie lider. Din acest motiv mă tem că UE se va destrăma. Marea Britanie a votat pentru ieșirea din Uniune, Polonia dă din coate să facă la fel, întocmai Cehiei. Pe unguri îi doare-n cur de Bruxelles și de Merkel și, cu curaj, au împrejmuit țara cu sârmă ghimpată, împotriva emigranților. Chiar dacă e o metodă medievală și cu conotații naziste, Ungaria și-a impus punctul de vedere al statului care nu se lasă călcat în picioare. Noi, ce facem? Stăm cu laba-ntinsă, ca milogii, la vistieria UE, motiv pentru care suntem obligați să ne ținem gura-nchisă și să executăm ordinele. Care, iată, se dovedesc din ce în ce mai aiuritoare. Acest lucru va duce, în curând, la o dezintegrare spectaculoasă. Pentru că întotdeauna marii inamici ai marilor proiecte apar din interior. UE va face implozie ajutată fiind și de sutele de mii de „oameni-dinamită” pe care-i distribuie „organizat” prin statele ei. Acum ei sug țâța mămichii adoptive, dar, în curând, vor avea chef să se zbenguie, să salte și să sară… prin aer! Împreună, evident, cu UE care va fi nevoită să-și schimbe denumirea statelor. Atunci se vor numi califate!
Sorin Oros
