Motto: „În toate marile epoci de tranziție, răul se confundă cu binele, viciul cu virtutea, idealismul cu patimile.” N.D.Cocea
26 de ani e o jumătate de viață de om. Dar, poate, totodată, să fie chiar mai mult decât o viață. Acum 26 de ani, în România, au murit aproape 1000 de persoane, majoritatea tineri de 18, 20, 22 de ani. Foarte mulți sub 26 de ani… Împușcați. Nu se știe de cine. Unii le-au zis teroriști. Dar nu i-a văzut nimeni pe aceștia. Nici nu i-a găsit. Eu înclin să cred că nici nu au existat. Au existat doar niște asasini, din rândul Securității și ai aparatului de partid, bine acoperiți, ulterior, de noul regin emanat de Iliescu Ion pentru ca acest comunist adevărat în vorbă și-n faptă să pună laba grețoasă pe țară. Să o fure. Să o conducă. Să intre în istorie. Ei bine, planul acestui criminal, nepedepsit nici până acum i-a reușit. I-a reușit pentru că s-a cocoțat în fruntea unui popor laș, slab, tâmpit. S-a nimerit să fie în fruntea unui popor care filozofează la beri și șprițuri, care știe tot despre toate, dar care nu acționează ci așteaptă. Așteaptă să vină alții să le facă treaba.
În 1945 românii i-au așteptat pe americani. Și au venit rușii. În 1989 i-au așteptat iar pe americani. Și au venit tot rușii. Deghizați, ce-i drept, sub masca emanaților revoluției ratate. Dacă-n 1945 ei se numeau Bodnăraș, Pauker, Luca și Dej, în 1989 s-au numit Iliescu, Militaru, Roman, Măgureanu. Aceeași doctrină, doar puțin cosmetizată, re-branduită, up-datată, trasă la țol nou. O doctrină ascunsă sub un zâmbet larg, care a intrat în istorie drept „zâmbetul iliescian” menită să acopere crimele decembriste. Nici din 1945 până-n 1989 nu se știe cine i-a ucis pe cei care „strigau”, nici din 1989 până în 2015 nu se știe cine i-a ucis pe tinerii care au făcut Revoluția. Dar, cu certitudine, se știe un lucru: că Iliescu Ion a pregătit, din timp, lovitura de stat, că s-a suprapus peste aceasta și a acaparat-o. Se mai știe că a chemat minerii care au ucis și schingiuit semeni de-ai lor, apoi le-a mulțumit, tovărășește și cordial, cu zâmbetu-i larg de hienă. Se mai știe că a secretizat toate documentele sensibile din 1989 și că a pus botniță justiției pentru a putea dormi liniștit, alături de doamna Nina. Nina, Nina, Nina, Nina, vin ortacii cu drezina…! Da, Iliescule, ortacii ăștia sunt amprenta ta! Ortacii și tinerii împușcați în acel decembrie care ar fi putut însemna noul drum al României. Drum pe care l-ai blocat și, astfel, ai distrus țara asta care ar fi putut să fie… micul Paris din anii interbelici.
Acum, după 26 de ani e o țară fără păduri, fără economie, fără infrastructură, fără un sistem medical sănătos, fără cultură, fără români și fără speranță. E o țară tristă în care „clovnii” plâng pentru ca tu să râzi, în continuare, văzându-ți poza în cartea de istorie. E o țară în care tu ți-ai băgat organul înroșit de doctrina marxistă, împușcându-i tinerii și, mai apoi, gonindu-i pe plantațiile de căpșuni ori pe șantierele Europei. E o țară pe care nu o iubești și nu ai iubit-o niciodată. Ești un om rău, Iliescule, dar trist e faptul că tu nu conștientizezi asta. Te crezi un om bun, un comunist cu față umană… Hm…, poate că nici nu trebuia să te naști. Mare scofală! Nu auzeam niciodată sintagma despre „sinergia faptelor”! Ei, și?! Poate aflam cum se trăiește decent într-o țară frumoasă și prosperă. Într-o țară în care infractorii sunt băgați în pușcării și nu stau cocoțați în fotoliile comode din Parlament unde pot ațipi ore, zile, ani în șir. Aflam mult mai multe lucruri dacă nu te-ai fi născut, tovarășe Iliescu! Dar, acum, dac-ai făcut-o rămâi cu noi încă puțin. „Rămâi să vezi ce-a mai rămas din oameni!” Rămâi să-ți auzi condamnarea. Poate că acum, după 26 de ani, justiția va putea fi liberă și va avea curaj să te măture din istorie.
Pentru că deși cocoțat pe tronul țării, locul tău e pe câcătoarea turcească dintr-o celulă a patriei. Doar atunci când vei sta-n celulă, întocmai tovarășului pe care l-ai împușcat de Crăciun, cismarul cu patru clase, doar atunci, zic, sufletele morților din decembrie 1989 își vor afla liniștea. Doar atunci vei înțelege că te-ai născut degeaba, ai trăit inutil și că istoria te va consemna ca pe un individ hulit de însuși Dumnezeu! Mămăligarii din țara pe care ai condus-o o fac deja… Te hulesc și-ți hulesc și jucăria pe care-ai implementat-o în sinergia faptelor întocmai unui despot luminat, cum însuți te-ai intitulat. Partidul tău emanat din lovitura de stat decembristă e în moarte clinică. Cei care au rușine se retrag deja din el. Fie că s-a numit F.S.N., F.D.S.N., P.D.S.R. sau P.S.D. tot ca și partid comunist a fost perceput de oameni. Iar cei care s-au înregimentat în creația ta odioasă vor purta mereu stigmatul corupției, al șantajului și-al totalitarismului. Iată, așadar, că în urma ta nu rămâne nimic bun, nimic frumos. Doar sânge, lacrimi și, mai nou, gratii. Mi-e scârbă de tine, tovarășe Iliescu!
Sorin Oros
