joi, martie 28, 2024
AcasăCosul cu vipereVicii arată viciile

Vicii arată viciile

În ultima vreme se constată în câteva comune un soi de resurecție a opoziției care, iată, a găsit o modalitate peremptorie, și anume pe cale judecătorească, de a-și regla conturile…locale.

La Păulești, o comună în care scandalurile se țin lanț de mai multă vreme, pedelistul Zenoviu Bontea se pare că a avut câștig de cauză în justiție, pentru postul de viceprimar.

Acesta spune că dacă se apucă el să dezgroape niște dosare, cerul Sătmarului va fi incendiat mult timp de focurile de artificii ce vor exploda dinspre primăra păuleșteană.

Hunțutul Ioșka, primarul care împlinește majoratul edilitaro – gospodăresc, în sensul că se află la cârma Primăriei Păulești, încă din anul 1996, a cam băgat-o pe mânecă și lucrurile se află doar la început.

În oșenime însă, țircusul pare a fi mult mai mare. Vicele Dinu Birtoc de la Călinești Oaș, cel căruia primarul copil i-a ”săgilat” mai an biroul, cerând într-o îndoielnică limbă română, plecarea acestuia, amenință cu dezvăluiri și mai șocante, așa că vom avea parte în intervalul imediat următor de tot felul de păruieli, acompaniate de cele mai stridente țâpurituri și invective, mai mult sau mai puțin directe.

Zice-se că aici s-a decontat ciment de ăla special pentru pistele de avioane, pentru un platou amărât de 10 x10, betonat ca vai de lume, așa că nu ne-am mira ca totuși cineva, să-și ia zborul, la propriu! cât de repede.

Ce am observat însă cu acest prilej? Un cor întreg de postaci locali au și început să se ”esprime”, care pro și care contra, singura chestie care îi asemăna până la confuzie, a fost ciudatul fapt, că mai toți erau, e drept, niște băieți isteți dar grozavi de analfabeți, semn că nu doar bietul primar are lipsuri atât de cumplite, la acest capitol!

Avem totuși și noi, o doleanță: să se publice de urgență lista tuturor învățătorilor și profesorilor de limba și literatura română care au predat – sau încă mai predau – la Călinești Oaș, în ultimii treizeci de ani și aceștia să dea cu subsemnatul, bănuim că măcar ei știu să scrie corect, ca să explice cum de i-au trecut clasa pe atâția imbecili!

Lăsând gluma la o parte, se pare că urmează un adevărat festin de revoluții locale, cu terifiante dezvăluiri, iar cele două comune nominalizate mai sus, nu sunt decât aperitivul mărunt la marele chiolhan penal care se anunță cu surle, trâmbițe, conferințe de presă și alt gen de păruieli…

 

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente