Moartea fostului prim ministru al României, Radu Vasile, mi-a adus în minte o carte de memorii a acestuia, cu un titlu extrem de sugestiv, „Cursă pe contrasens”, apărută prin 2001, la editura Humanitas, în care era vorba despre perioada în care acesta a fost în fruntea Executivului de la București, o perioadă tulbure, marcată de ultima mineriadă a lui Miron Cozma, cea din ianuarie 1999, când acesta intenționa să asalteze capitala cu hoardele lui de mineri, pentru a forța o lovitură de stat .
Radu Vasile a fost un tip extrem de interesant, iar cartea lui nu este un simplu raport ditirambic din anii unei guvernări contorsionate, ci o analiză lucidă a unei perioade extrem de tensionate din timpul guvernării CDR.
Autorul cărții face dese referiri la relația sa ciudată cu președintele Emil Constantinescu, considerat a fi un om slab dar megaloman, cu pretenții de lider regional, care era cunoscut pentru stilul său paradoxal de acțiune politică.
Întotdeauna când președintele lăuda pe cineva, cu siguranță că acelei persoane i se pregătea ceva, nu tocmai plăcut. Atmosfera nu era foarte cordială, astfel că prim – ministrul Radu Vasile s-a văzut nevoit să lupte permanent împotriva mașinațiunilor Palatului Cotroceni, pe fondul unei violente scăderi a nivelului de trai general din țară.
Trecând peste aceste avataruri, de multe ori inerente la un asemenea nivel decizional, există în cartea aceasta o frază finală absolut tulburătoare în care, pe un ton confesiv de totală sinceritate, Radu Vasile declară că dacă nu ar avea deja 60 de ani (ne referim la anul 2001, anul publicării volumului) ar pleca imediat din țara aceasta nefericită, care a căzut pe vecie în robia „serviciilor”.
Și mai bizar este faptul că, înainte cu doar un an (mai exact, în iulie 2000) de la aceste rânduri, Emil Constantinescu ieșea din politică pe ușa din dos, declarând că a fost înfrânt de „structuri”, care l-au îngenuncheat.
Evoluția ulterioară a evenimentelor nu au făcut altceva decât să confirme existența unei puteri oculte care poate oricând demite un prim – ministru, sau să neantizeze un politician, chiar de talia lui Emil Constantinescu, o personalitate în care milioane de români și-au pus atâtea speranțe în acea fierbinte a toamnei lui 1996, când acesta îl învingea fără drept de apel, pe Ion Iliescu, întruchiparea unui trecut pe care îl credeam definitiv îngropat atunci.
Oare cât de cumplit este chipul Fiarei, ascunsă în secrete bolgii, din moment ce oamenii cei mai puternici din stat, al vederea lui, se dau la o parte îngroziți?
Cine conduce de fapt, România și încotro? Oare chiar și astăzi, politicienii pe care-i vedem zi de zi la televizor, perorând pentru susținerea sau împotriva unei cauze, nu sunt altceva decât niște triste păpuși dintr-un teatru absurd?
Există desigur, teorii despre puterile oculte dar atunci când doi dintre conducătorii României vorbesc deschis despre influența malefică a acestora, atunci precis se întâmplă ceva și fără să ne dăm seama, ne-am băgat singuri gâtul într-un laț care ne permite să respirăm tot mai puțin.
Nu avem niciun motiv să credem că afirmațiile lui Radu Vasile sunt fantaste. Omul acesta era un tip extrem de realist, a fost la cârma guvernului și ani de zile, în prima linie a politicii românești, așa că a avut acces la informații de nivel „strict secret”.
Care sunt aceste servicii, cine conduce structurile pe care le acuza Constantinescu, poate nu vom ști niciodată. Dar cu siguranță că vom simți tot timpul…
Felician POP
