luni, mai 20, 2024
AcasăCosul cu vipereCos cu VIP-ere - Parastasul Mălaiului

Cos cu VIP-ere – Parastasul Mălaiului

cos cu vipere

Lumea se întreabă la fel cum și noi, oare de ce asociațiile așa zise agricole se distrează pe rupte chefuind și preamărind dezastrul ce s-a abătut peste agricultura din această vară, organizând până și așa zisă Ziua Porumbui.
La această paranghelie ce a avut loc în localitatea Tătărăști zici că te aflai la un parastas bine pus la punct. Cei mai de ”sus” vorbeau și se lăudau cum au încercat să salveze recoltele prin eforturi supraomenești ( de parca îi credea cienva ), iar bieții tărani își smulgeau părul din cap și se gandeau oare ce vor da la animale, imediat ce iarna sosește.
Tot la vestitul parastas, ne scuzați Ziua Porumbului au fost țâpate într-un colț și câteva utilaje smechere rau de tot, care fix nici un tătărăștean din umila lui pensiucă nu și l-ar permite no, da important îi că o fo acolo și lo vazut badea Ion cât îi de fain și sclipitor, că oricum la ce recoltă o fost nu prea era de folos.
Tot pă acolo și niște animale se chinuiau să le ”zâmbească” celor prezenți. Chinuite de razele soarelui abea se mai țineau pe picioare…
Cireașa dă pă tort a venit când pe scenă au urcat renumiții artiști care scoateau niște zgomote ce și pe Joiana o deranja ne mai vorbind de bieții spectatori.
Celebra mătuse ( cum, nu o știți pe mătusă din Tătărăști? ) își dadea ce era mai bun din ea numai săracul ”bun” statea ascus.. stie el ce stie..
No amu, Orpi când a suit pe scenă și început a cinta, făcut atmosfera pentru Ildiko și Laci veniți de la cules de mălai ( vai și amar de el mălai).
Asta este realitate oameni buni, hai zicem cand avem o recolta bogata, anul a fost bun, da ne distrăm și petrecem, dar nu acum când abea scoți o plasă de porumb la hectar, nouă ne arde de ”Ziua Porumbului”. Felicitări organizatorilor care au facut ca la carte acest Parastas al Porumbului ( ne scuzați din nou), muzica de pomană și recolta nenorocită au mers de minune împreună.
Până data viitoare sus paharul, să bem pentru recolta noastră

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente