“Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El” – Părintele Arsenie Boca
Omul a fost atras întotdeauna de senzațional, căutând pretutindeni persoane înzestrate cu diferite daruri care depășesc puterea omenească de înțelegere. Însă, trebuie să fim conștienți că toate darurile vin de la Dumnezeu. El împărtășește fiecărui om darurile potrivite, pe care acesta le va pune în valoare spre a fi de folos sieși, familiei și celor din jur. Nu e suficient să fii conștient de darul pe care îl ai, ci trebui să transmiți mai departe ceea ce ai primit din partea divinității. De pildă, Dumnezeu nu ține doar pentru Sine iubirea, iertarea, răbdarea, bunătatea, ci le revarsă asupra creației. A folosi în mod egoist sau doar în schimbul unor beneficii darurile pe care le posezi, înseamnă a te îndepărta de scopul urmărit de Dumnezeu, acela de a sluji semenilor. Omul poate folosi și altfel darul lui Dumnezeu pentru că este împodobit cu libertate de voință. Ne aducem aminte de Adam și Eva în Grădina Edenului. Deși aveau totul, deși se bucurau de dialogul nemijlocit cu Creatorul, totuși își întrebuințează în mod greșit libertatea, alegând ieșirea din comuniunea edenică cu Dumnezeu. Oare nu putea Dumnezeu să-l împiedice pe om să cadă în păcat? Putea interveni în forță, însă, în acest caz, ar fi anulat posibilitatea omului de a decide, negându-Se pe Sine ca dăruitor al libertății. De aici tragem concluzia că omul este responsabil pentru alegerea sa, neputând da vina pe nimeni pentru consecințele deciziilor sale. “Gândurile omului nu sunt ca și gândurile Domnului”, după exprimarea părintelui Arsenie Boca. Cu toate acestea, Dumnezeu este drept și-l lasă pe om să devină propriul său judecător prin modul în care înclină balanța libertății: spre bine sau spre rău.
Dumnezeu nu-i cere omului fapte care depășesc puterea sa
Nu cere de la noi mai mult decât putem oferi. De asemenea, nu ne dă mai mult decât putem duce. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu cere de la noi minuni. Minunea reprezintă o atribuție a lui Dumnezeu. El intervine atunci când omul, prin priceperea sa, nu mai poate face nimic, atunci când toate ușile s-au închis, atunci când nu mai există nicio posibilitate de rezolvare a unor situații. O minune se înfăptuiește în baza credinței noastre sau a celor din jur, care ne înconjoară cu dragoste, dar și pentru a fi de folos altor oameni mai sceptici. O minune nu poate fi explicată pe cale științifică; tocmai de aceea de numește minune sau miracol, fiindcă depășește normele științei. Însă, trebuie să ne ferim să-L judecăm pe Dumnezeu pentru că nu intervine în toate situațiile de urgență, că nu vindecă toate bolile incurabile, că nu îndepărtează moartea cât mai mult posibil. Judecățile Domnului nu pot fi pătrunse de mintea noastră. Nu contestăm o decizie luată de șefii noștri de la locul de muncă și ne luăm la ceartă cu Dumnezeu, Părintele nostru, dăruitorul vieții! Când o persoană suferă cumplit, fiind doborâtă de o boală necruțătoare, iar Dumnezeu nu face nicio minune în pofida rugăciunilor familiei, înseamnă că El, în preștiința Sa, știe că acea persoană, chiar dacă se va vindeca acum, va suferi ceva și mai dureros în viitor; de aceea îngăduie moartea pentru ca astfel să ajungă în fericire. Când un copilaș moare, Dumnezeu ia la Sine un înger pentru a-l feri pe acel copil de o suferință teribilă în viitor; murind mai târziu, ar fi deschis o rană și mai sângeroasă în sufletul părinților. Fiind încă tineri, părinții mai pot avea copii, dar o dată cu trecerea timpului scade și puterea de procrea. Eu spun că toate stările sunt bine cântărite de Dumnezeu. M-am întristat când părintele protopop Alexandru Tincu a trecut la cele veșnice. Mă iubea foarte mult, iar eu, la rândul meu, îl iubeam; între noi s-a creat o legătură sufletească deosebită. Făcuse un infarct și era internat în spital. Era în comă. Nu mișca, nu mânca, nu vorbea. Aparatele făceau totul. Când am ajuns lângă patul său, a deschis ochii. A simțit că sunt acolo, iar eu simțeam că îmi vorbește. În acele clipe am făcut o rugăciune, pe care am încheiat-o astfel: “Doamne, facă-se voia Ta!” Dumnezeu a hotărât să-l cheme la Sine pentru a sluji în Biserica triumfătoare a cerului. Dumnezeu putea să-l trezească din acea comă, dar ce s-ar fi întâmplat cu dânsul după acea trezire? În urma infarctului miocardic ar fi rămas cu grave sechele. Într-o astfel de situație Dumnezeu a făcut minunea potrivită: l-a trecut din viața pământească în viața cerească, din suferință în fericire. Într-o ipostază asemănătoare s-a aflat un fost coleg de clasă: s-a îmbolnăvit de leucemie, a făcut toate tratamentele posibile, iar la final a fost trimis acasă pentru înmormântare; mai avea doar câteva zile de trăit, după opinia medicilor. În seara întoarcerii acasă, intră în comă, este dus la spital, iar a doua zi și-a revenit, cerând mâncare. Din acea clipă a început să se înzdrăvenească, iar acum este sănătos, căsătorit, om de bază în familie și societate. Dumnezeu a făcut minunea: unde știinta medicală și-a spus ultimul cuvânt, a intervenit Dumnezeu, arătând că la El toate sunt posibile. Aș putea evoca multe exemple la care am fost părtaș, însă mă opresc aici.
Dumnezeu nu ne cere să vindecăm pe cineva în mod miraculos; nu ne cere să transformăm pietrele în aur; nu ne cere să ajungem în vârful unei ierarhii fără muncă cinstită; nu ne cere să realizăm construcții mărețe printr-un simplu cuvânt; nu ne cere să eliminăm dezordinea din sistemele țării fără decizii înțelepte și prevăzătoare. Dumnezeu nu ne cere imposibilul. “Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El”, zice părintele Arsenie Boca. Însă, noi cerem minuni de la Dumnezeu. Fiecare dorință pe care o avem presupune o minune din partea lui Dumnezeu. Ne rugăm și așteptăm ca minunea să se înfăptuiască îndată. Dacă nu se împlinește, ne revoltăm și-L acuzăm pe Dumnezeu că este nedrept. Iată de ce minunea a întârziat: din cauza lipsei de răbdare, din cauza credinței noastre nestatornice, din cauza îndoielii. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să judece fiecare situație, să acceptăm, în mod smerit, să se facă voia Lui. El stie ce este mai bine pentru fiecare persoană, fiindcă El gândește pe termen lung. Oricum, să fim conștienți de faptul că nimic, nimic nu este întâmplător. Toate se petrec cu un scop. Scopul este evitarea răului și persistența noastră în bine. Asta cere Dumnezeu de la noi în societatea actuală: minunea iubirii, minunea respectului reciproc, minunea iertării, minunea într-ajutorării, minunea toleranței, minunea conviețuirii pașnice. De restul se ocupă El.
Dragii mei cititori! Haideți să-I facem pe plac minunatului Dumnezeu! El ne oferă totul; noi ce Îi oferim? Mereu dorim și ne străduim să fim pe placul oamenilor. Haideți să ne schimbăm puțin mentalitatea! Haideți să ne schimbăm viața în bine, în spiritul dreptății, al corectitudinii. Zi de zi se petrec minuni prin rugăciunile, pătrunse de credință, lacrimi și smerenie, adresate părintelui Arsenie Boca și, prin el, lui Dumnezeu. Rugăciunile îndreptate din inimă către Dumnezeu mai aduc soarele în fiecare dimineață, în ciuda păcatelor întregii omeniri. Haideți să transformăm aspectul sumbru al societății contemporane într-un motiv de liniște și bucurie. La ce ne folosește minciuna? Haideți să luptăm pentru adevăr, lăsându-L pe Dumnezeu să lucreze cu noi și pentru noi. Atunci și numai atunci minunile se vor înfăptui, iar noi ne vom găsi liniștea, fericirea și împlinirea în fiecare zi care ne este dată să o trăim. Fiecare zi este o minune! Credeți-mă!
Preot dr. Cristian Boloș
