joi, aprilie 18, 2024
AcasăStiri CareiLa Carei se va construi bază sportivă cu teren de dimensiuni normale,...

La Carei se va construi bază sportivă cu teren de dimensiuni normale, nocturnă și tribună cu sute de locuri

La Carei se va construi o bază sportivă modernă, de tipul bazei sportive ”Dinamo” din municipiul Satu Mare. Terenul de fotbal va avea dimensiuni normale și o tribună în care vor putea sta până la 500 de spectatori. Investiția va fi realizată prin intermediul Companiei Naționale de Investiții. Bază sportivă va fi amplasată pe strada Tireamului, valoarea investiției fiind de 10,5 milioane lei.

”Această bază sportivă va avea un teren de fotbal de dimensiuni normale cu gazon sintetic, dotat cu nocturnă și o tribună cu o capacitate de 500 de locuri, plus un teren de sport de dimensiuni mai mici, cu tartran. De asemenea, va avea o clădire administrativă și o parcare”, a declarat primarul Eugen Kovacs.

Primăria Carei s-a înscris în programul privind construcția de baze sportive derulat de Compania Națională de Investiții și a obținut aprobarea.

”Am depus solicitarea care a fost avizată favorabil de către Federația Română de Fotbal. Investiția, în valoare de 10,5 milioane lei, va fi realizată de Compania Națională de Investiții, noi trebuie să asigurăm doar terenul, utilitățile și obținerea unor avize. Baza sportivă se va construi pe strada Tireamului, vizavi de cartierul ANL, unde Primăria deține o parcelă de zece hectare de teren”, a declarat primarul Eugen Kovacs.

După cum am menționat deja într-un articol precedent, săptămâna trecută, Ministerul Dezvoltării a anunțat că a aprobat construcția unei creșe de mici dimensiuni în Carei, în cadrul Programului național de construcție de creșe.

”Construcția noii creșe, în valoare de 12,249 milioane lei, va fi finanțată tot prin intermediul Companiei Naționale de Investiții. Creșa va fi una de mici dimensiuni, cu o capacitate de 40 de locuri, și va fi construită tot pe strada Tireamului. Alături de numeroasele investiții în infrastructura orașului, în valoare zeci de milioane de euro pe care le-am realizat și continuăm să le realizăm prin proiecte din fonduri europene, noua bază sportivă și noua creșă vor contribui la creșterea calității vieții în Carei”, a încheiat primarul Kovacs.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente