Pe data de 14 august, în ajunul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, numit în popor și „Paştele verii”, în toate bisericile mănăstirile din țara noastră se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului.
Sfântul Epitaf (denumire provenită din grecescul ἐπιτάφιος – compus din ἐπι care se traduce prin „pe” sau „deasupra” și τάφιος, „mormânt”) este un obiect de cult dreptunghiular, confecționat din in sau mătase, pe care este pictată sau brodată scena punerii Domnului în mormânt sau a Adormirii Maicii Domnului. În unele cărți de cult sau manuale de tipic bisericesc, Sfântul Epitaf mai este numit și „aer”. Liturgiștii explică această denumire arătând că, inițial, „aerul” era un acoperământ ușor care acoperea Darurile din motive strict practice, fiind numit adesea și „nor” sau „voal”. Mai apoi, această pânză a început sa fie împodobită cu diferite simboluri și reprezentări precum plânsul Maicii Domnului de la mormânt, mielul înconjurat de îngeri etc. Astfel, aerul s-a transformat, cu timpul, în Epitaf.
În multe zone din ţara noastră, credincioșii trec pe sub masa pe care este așezat Epitaful Adormirii Maicii Domnului, rememorând astfel Jertfa unică a lui Hristos, care a ridicat-o la cer pe Născătoarea de Dumnezeu, cinstind astfel neamul nostru omenesc.
De asemenea, conform tradiției, trecerea credincioșilor pe sub Sfântul Epitaf simbolizează, într-un fel, și o imitare a intrării în mormântul Maicii Domnului, spațiul în care a fost așezat, pentru scurt timp, trupul neînsufleţit al Fecioarei Maria. Așa cum mormântul şi moartea nu au putut-o ţine pe Maica Vieţii, și trupurile noastre se vor ridica din morminte și noi vom învia, spre bucurie veșnică – Adormirea Maicii Domnului transformată în Înviere fiind o reală garanție a propriei noastre Învieri.
