Alex Bologa nu vede de la 7 ani, vârsta de la care a plecat de acasă. Se lovește de problemele vieții într-o țară prea puțin prietenoasă cu nevăzătorii și s-a antrenat din greu pentru ultimele trei Olimpiade. Cu toate acestea, el nu s-a plâns niciodată de situația sa, ba chiar o privește cu umor.
Sportivul român Florin-Alexandru Bologa a cucerit medalia de aur la judo pentru nevăzători, cat. 73 kg (J1), vineri, la Jocurile Paralimpice de la Paris, după ce l-a învins în finală pe kazahul Iergali Şamei, prin ippon.
Pentru Bologa (28 ani) aceasta este a treia medalie la Jocurile Paralimpice, după cele două de bronz obţinute în 2016, la Rio (cat. 60 kg), şi în 2021 la Tokyo (cat. 60 kg).
Sportiv antrenat de Gergely Tamas, Bologa are patru titluri europene consecutive, fiind campion european şi mondial en titre.
Alex Bologa se antrenează de mai bine de 15 ani „la fabrica de campioni de la Cluj”, sala de judo a titratului Florin Bercean, care a dat României cei mai mulți campioni la judo.
Alex a istorisit, cu circa două săptămâni, într-un podcast emoționant povestea sa impresionantă, dar și cum se antrenează, se distrează și care este visul lui.
Și-a pierdut vederea în copilărie. A plecat de acasă când a început școala
„Eu mi-a pierdut vederea total la vârsta de 6-7 ani. Mi s-a recomandat să învăț la o școală specială pentru nevăzători, eu provenind dintr-un sat din județul Sălaj, cea mai apropiată școală a fost la Cluj-Napoca”, povestește Alexandru interlocutorului său, Răzvan Cuc.
Și-a pierdut vederea treptat, problemele începând de la vârsta de 2-3 ani, iar până la 7 ani a ajuns să nu mai vadă deloc. „Am avut o operație nereușită în Belgia și după aceea am rămas practic cum sunt acum”. Sportivul și-a pierdut complet vederea.
El și-a început cariera sportivă cu înotul, pe care l-a practicat 2-3 ani: „Pe la 13-14 ani, printr-o selecție la liceul special pentru deficienți de vedere am fost selectat pentru o grupă de copii care au practicat judo. Destul de târziu aș putea spune”.
Cea mai mare parte a vieții sale a petrecut-o în internat, practic de când a început școala s-a mutat de acasă. „Prima dată la școală am făcut judo, dar ulterior am început să mă antrenez aici în această sală (sala celebruluiFlorin Bercean-nr)”, explică Alex.
Sportivul spune că judoul i s-a părut interesant deoarece la fiecare antrenament învăța alte mișcări: „E o complexitate de mișcări foarte mare la judo. Adică ai nevoie de foarte, foarte mult studiu, niciodată nu poți să zici: „acuma știu tot”. Tot timpul ai de învățat ceva nou”.
Viața pentru un nevăzător
Alex povestește că pentru a se descurca în viața de zi cu zi memorează anumite trasee, de acasă la magazin, la farmacie, la sala de sport. „Tu când mergi pe un anumit traseu, tu-ți iei repere vizuale: un stâlp pe care îl vezi, un panou. Mie îmi trebuie repere tactile, sonore, mă orientez după miros câteodată. O groapă, un stâlpișor, orice, o anumită textură a unei perete, un miros”, explică el.
Semnalizarea pentru nevăzători, în România, în speță la Cluj-Napoca unde locuiește, este destul de deficitară explică el, amuzat: „La trecerea de pietoni, câteodată semnalele acustice ale semaforului nu sunt bine corelate și sună greșit, când e roșu, nu verde. Mergi cu troleul și șoferul pornește sistemul audio care anunță stațiile pe la mijlocul traseului. Sau se construiește un covor tactil pe trotuar și, muncitorul care-l montează, și nu știe la ce folosește, îl pune astfel încât ajungi în gard”.
În Occident, spune el, lucrurile sunt mai bine puse la punct.
Cum câștigi aurul la Olimpiadă
Pregătirea propriu-zisă pentru o competiție importantă durează cam 6 săptămâni – două luni, explică Alex. Se practică două antrenamente pe zi. Pregătirea în ansamblu pentru Olimpiadă durează ani de zile. „În ultimele două luni se face antrenamentul detaliat, deoarece doar atunci știi sportivii cu care vei lupta. Pregătirea de bază o construiești în ani, pregătirea pentru fiecare adversar se face cu câteva săptămâni înainte. Facem analiză video, antrenorii urmăresc meciurile și îmi arată ce execută adversarii, cum au câștigat, cum au pierdut, fiecare detaliu. Venim în sală, le exersăm și căutăm parteneri de antrenament care să semene fizic cu adversarii reali, dar și în ceea ce privește stilul de luptă al competitorului”.
În contextul în care toți luptătorii se studiază reciproc, foarte importante sunt surprizele. „El știe ce fac eu, astfel că tot timpul trebuie să vin cu ceva nou. Încercăm să-l surprindem cu altceva. Tot timpul să vii cu noutăți, deoarece, ca în orice domeniu, dacă nu aduci noutăți la un moment dat nu mai progresezi.”
Pe lângă explozie, tehnică, forță, pentru a câștiga o luptă ai nevoie de inteligență și creativitate pentru a ști când să aplici mișcarea care-ți aduce victoria: „Sunt 64 de tehnici în picioare și 36 la sol care vin combinate. Poți să faci patru tehnici legate în picioare ca să finalizezi dintr-un atac. Sau poți să ai doar un singur atac direct. Deci depinde foarte mult de strategia pe care o ai. O mare parte din strategie o faci înainte, dar dacă nu iese, improvizezi, că n-ai încotro. Trebuie să fii capabil să schimbi strategia”.
Alex consideră că pentru a învinge trebuie să fii cât mai calm, ca să poți fii concentrat la ceea ce faci. El susține că unul dintre punctele sale slabe sunt emoțiile pe care le are la începutul meciului, deoarece nu știe ce-l așteptă: „Frica de necunoscut. Mă gândesc: oare cu ce o să mă surprindă. De multe ori asta mă stresează la competiții”.
Punctul lui forte este că are încredere în el: „îmi zic că așa cum am rezolvat dățile anterioare, voi rezolva și acum. Câteodată mă încarc cu energie urmărind luptele pe care le-am câștigat”, spune el.
În plus, e importantă și starea mintală în timpul meciului: „Eu consider că trebuie să fii cât mai calm la meci, să poți să fii cât mai concentrat.”
De asemenea, spune el, e important să-și asculți antrenorul. „El e pe margine și poate să-ți dea indicații în timpul meciului: ce să faci; ce procedee să încerci; poziția adversarului. Contează foarte mult felul în care reușești să pui în practică indicațiile lui de pe margine”.
Lecția lui Alex Bologa. „Ce faci, mă, de ce nu te antrenezi?”
Alexandru Bologa a absolvit Facultatea de Psihologie, la specializarea psihopedagogie specială. „Nu pot să zic acuma că ca și sportiv de performanță mă ajută foarte mult ceea ce am studiat. Eu cred că o să mă ajute în viitor, deoarece doresc să mă ocup mai ales pe parte sportivă de sportivi cu dizabilități și cred că prin studiile pe care le am voi reuși să fac asta.”
Întrebat ce anume regretă că nu poate să facă fiind nevăzător, el a răspuns, prompt: „Să conduc, mi-ar plăcea să conduc motorul (motocicleta-nr). Mai merg cu antrenorul, dar e altceva când tu conduci”. Lui Alexandru îi plac de asemenea drumețiile pe munte.
Cel mai impresionat lucru la Alex și lecția pe care el ne-o dă, dincolo de munca enormă pe care o depune pentru a face performanță, este faptul că nu se plânge de situația în care se află și de greutățile vieții de zi cu zi pe care o are în România.
