„Cu trecere de vreme, Satana s-a mai iscusit în rele. Pe cine poate să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu, o face rânjind bucuros; pe cine iubește pe Dumnezeu, dar călătorește fără sfat și întrebare, îl învață și el să iubească pe Dumnezeu și-l laudă că bine face, fără să priceapă unul ca acesta că a căzut la laudă străină și că, în credința lui, s-a încâlcit un fir subțire de putere vrăjmașă” – Părintele Arsenie Boca.
Grație tehnologiei audio-video devenită indispensabilă în ultimele decenii, s-au multiplicat intervențiile denigratoare la adresa unor instituții, tocmai acelea de la care societatea românească are cele mai înalte așteptări. Politicienii, profesorii, medicii sau preoții reprezintă categorii profesionale care sunt prezentate ca fiind vulnerabile în raport cu standardele actuale de competență și moralitate. Jocul „The big brother” s-a translatat în cotidianul imprevizibil al fiecăruia dintre noi. Scene șocante, situații problematice, agresivitate și indecență, multe deviații de la etica elementară a bunului simț, toate vin să aducă un dezgust general și o idee ce stăpânește de ceva vreme multe conștiințe: a nu avea încredere în celălalt. Cel de lângă tine poate deveni oricând un potențial individ certat cu legea.
Ne permitem să considerăm Sfinții un brand și să catalogăm credincioșii care se închină la Sfintele Moaște drept săraci, inculți și ușor de manipulat. Biserica Ortodoxă e prea bogată și are prea multe lăcașuri? Dar oare Hristos Iisus nu e un Împărat? Numărăm bisericile și banii cheltuiți și fiecare pas greșit al câte unui preot. Ușor de acuzat, uitând că mulți dintre noi i-am chemat să ne fie alături în cele mai speciale momente ale vieții noastre: când te naști, când mori, când te căsătorești ori dai un nume copilului tău. Uităm că ei au fost aleși și unși prin harul Sfântului Duh de Însuși Hristos Domnul, pentru că nimeni nu poate ajunge în Sfântul Altar fără acordul Său. El deține Autoritatea Supremă, alegerile Sale fiind determinate de argumente care nu ne privesc și care, oricum, ne scapă. De ce ei și nu alții? De ce așa și nu altfel? Încă nu am fost învredniciți a judeca, misiune exclusiv divină. Câți dintre noi, oameni fiind, am putea răspunde pretențiilor celorlalți de a ne comporta într-un mod desăvârșit?
Toate abaterile, deviațiile de la conduita moral-creștină ale unui preot pot fi și trebuie evaluate ori sancționate în limita legistației statului român, precum pentru orice cetățean al acestei țări. Însă, a defila cu câteva cazuri izolate și a generaliza mai apoi, a nu vedea binele ce intră prin Biserică în lume, a nu-i acorda din spațiul mediatic nici măcar un singur minut pe zi, nici cât pentru o banală reclamă, pare nedrept. O televiziune comercială va cere profit pe moaște de Sfinți, va vedea preotul drept vânzător de iluzii, iar enoriașii ca superstițioși primitivi.
Dragilor, să vedem dincolo de ceea ce se promovează, pe cel subtil și bine ascuns căruia nu-i place când vede setea de Dumnezeu din inima celor simpli ce stau smeriți la rând pentru a săruta un Sfânt, sfidând foamea, oboseala și vremea. De-acum nu mai e bine ascuns; de-acum e pe față. Să ne gândim numai, cât de lung și anevoios a fost drumul creștinătății pe parcursul celor două mii de ani, la cât de multe erezii și încercări a fost supusă Biserica lui Hristos. Fără harul dumnezeiesc manifestat asupra apostolilor, iar mai apoi asupra preoților în timpul Sfintei Liturghii, Cuvântul lui Dumnezeu ar fi rămas legendă deschisă de vreun istoric curios, speculat și interpretat în milioane de feluri. Prin Biserică, în timpul Sfintei Liturghii, Sfânta Scriptură este cinstită și ea devine vie prin însăși prezența lui Hristos, a Maicii Domnului și a sfinților, fapt confirmat de nenumărate ori de către cei ce pot vedea dincolo de limitele percepției umane obișnuite. Iisus nu a lăsat în urmă-I îngeri în chip văzut să coboare printre noi; a preferat să ridice omul spre Cer, investindu-l cu har și autoritate pe preot, iar prin el pe noi toți. Există oare o altă soluție, ceva mai superb decât acest aspect, în care Tatăl Ceresc permite unor oameni să devină stâlpi ai Cerului? Pare o metaforă super-exaltată? Mâinile lor devin porți ale milostivirii lui Dumnezeu prin dezlegarea de păcate, credincioșii primind iertarea și accesul la Sfânta Împărtășanie: „Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer” (Matei 18.18).
Când un preot cade, comunitatea care-i aparține nu s-a rugat suficient pentru el. Pornind de la principiul „bate păstorul și turma se împrăștie”, preotul este mult mai expus, mai asaltat de ispite și provocări. Să nu ne asumăm deci statutul de procuror, într-o poziție justițiară în care nimeni nu ne-a investit. Fie ca harul și binecuvântarea lui Dumnezeu să rămână în veci cu noi, cu toți, pentru ca prin intențiile și faptele noastre să ne considere vrednici de a ne ridica în Împărăția Sa, pregătită nouă de la începuturi.
Prof. Bumba Nicoleta
