1.Hristos ne-a predat lecția iubirii până la jertfă. Să ne ferim a înțelege cumva că ne-a predat lecția iubirii până la prostie! Iubirea care îți face rău, este orice altceva, numai iubire nu. Pentru că Dumnezeu este Iubire, iar Dumnezeu ne-a creat ca să se bucure El de noi. Pentru El ne-a creat și nu dorește să suferim. Omul suferă pentru că încă nu L-a înțeles pe Cel Dintâi. Și neînțelegându-L, nici nu-l poate iubi!
Fiți cuminți, pentru că se vede! Cine vrea să stea în falsă comoditate a minciunii, n-are decât să stea! În înțelepciunea Sfântului Isaac Sirul se pune așa: „Fiți de partea Adevărului și Dumnezeu va fi de partea voastră”. Vă ofer spre meditație ce am citit într-o carte legat de minciună: „Gravitatea păcatului minciunii constă în faptul că el devalorizează cuvântul. Cuvântul încetează să mai însemne ceva, își pierde existențialitatea și devine gol. În plus, conform psihologiei, omul care minte încetează să mai creadă în cuvintele altora. Încetează să mai creadă, în general. Necrezând cuvântul, el nu mai crede în Cuvânt. Citește Evanghelia și nu crede în Hristos. Și acesta este lucrul cel mai rau. Căci și demonii cred și se cutremură, însă mincinosul se pedepșește cu pustiirea. În jurul lui sunt doar minciuni, în spatele cărora nu există nimic. El trăiește în iad”.
2.Ce dragi îmi sunt oamenii! Înainte mă supăram uneori. Acum mi-a trecut. Eu înțeleg că fiecare e cu calea lui, dar este o diferență între a fi pe Cale și a fi pe câmpii. Spun Sfinții Părinți că iubirea de lucruri este rădăcina tuturor celorlalte patimi. La fel, îmi permit să spun că iubirea de Dumnezeu și de aproapele Îl obligă pe Dumnezeu să reverse harul Său peste cel ce înfăptuiește în Dumnezeu această poruncă. Stați cuminți, că Dumnezeu nu se frânge decât în Sfânta Liturghie. Nu rupe omul bucățele din Dumnezeu și Îl păstrează pentru sine spunând: „Eu am un Dumnezeu al meu!” Poate că ai un înger păzitor puternic – și să-i dea Dumnezeu lumină în continuare – dar cu siguranță nu ai Dumnezeul tău. Acela pe care tu îl denumești așa nu este nimic altceva decât statuia propriei mândrii la care te închini.
Observ oameni care merg la întâlniri cu Îngeri, Arhangheli și Maeștri Spirituali, dar au lipsit de la întâlnirea cu ei înșiși! Chiar așa? Așa pustiu e în voi înșivă, încât „v-ați pierdut în mulțime?” Tot ceea ce nu se clădește pe piatra care a căzut în capul unghiului, pe Hristos, se va dărâma la un moment dat. Este o chestiune de timp și de răbdare. Și fericiți sunt cei ce au răbdare, căci acelora este Împărăția Cerurilor! Pentru ce, suflete, alergi după ceea ce te vatămă și fugi de ceea ce te mângâie? N-ai obosit? N-ai obosit! Încă. Este o chestiune de timp și de răbdare.
3.Observ că lumea asta e bine făcută, doar că personajele au uitat scenariul și improvizează fiecare după cum i se pare sub pelerina tot mai scurtă a liberului arbitru. Prostia e păcat mare, dragilor. Spune Părintele Adrian Făgețeanu că: „naivitatea este îngăduită de Dumnezeu, doar copiilor!” Adică, noi, ceilalți, care ne știm așa, avem un alt păcat. Omul a ridicat păcatul la rang de artă și acum are figuri de artist. Însă, artistul se vede în operă, precum omul se cunoaște după faptele credinței. De unde știu? Din cărți. Ce cărți? Cărți bune. „Toți oamenii sunt buni, dar lumea s-a înrăit!” Lumea suntem noi, oamenii. Lumea din afară noastră este lumea dinlăuntrul nostru. Trezirea! Există două feluri de nebuni: 1.nebunii întru Hristos și 2.nebunii fără Hristos. Până la prima nebunie, mai avem. Să fim cuminți că-l facem pe dracu’ să râdă de noi. Dacă vă este cu putință notați asta undeva: momeala nu e păcat! De unde știm? De aici: „Și a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu, iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credința ta. Și tu, oarecând, întorcându-te, întărește pe frații tăi” (Luca 22; 31-32). Asta este pentru cei care se vaită de ispite.
Bine că se roagă Hristos pentru noi, dar noi nu o facem. Că noi nu avem timp. Nu știe Dumnezeu cât suntem noi de ocupați? L-a mai pus și pe Apostolul Pavel să ne pună să ne rugăm neîncetat, să ne bucurăm și să mai și mulțumim pentru toate (deci și pentru rele). Așa-i că-i greu? Unii rămân acolo unde sunt din comoditate și îmbătrânesc înainte de timp. Moartea sufletului înainte de moartea trupului. Trist. Cineva spunea că decât să îi descrii orbului lumina, mai bine te rogi să îi redea Dumnezeu vederea. Eu zic să începem cu noi înșine. Pentru că Dumnezeu, Care este bun, vrea ca noi să fim buni. Unii nu vor să fie. Asupra acelora Dumnezeu va lăsa mâna Sa. Să vezi atunci câți se vor chinui încă de aici; pentru că și Raiul, și iadul de aici încep. Raiul înseamnă Adevăr, iar Iadul înseamnă minciună. Pentru că, „nicio slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ține și pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona” (Luca 16; 13). Aici se separă grâul de neghină, aici ne judecăm singuri. La Luca 16; 13. Doamne ajută!
Nicolae Viorel Patriciu
