joi, martie 28, 2024
Acasăinterviu Jurnal“Cred ca o lume condusa după Legile Divine ar fi o lume...

“Cred ca o lume condusa după Legile Divine ar fi o lume mai buna” Interviu cu Denisa Rusu

DenisaRusuPentru început, poți să îmi spui câteva lucruri despre tine?

Mă numesc Rusu Denisa Felicia, sunt născută pe data de 13 mai 1993, iar actualmente sunt studentă în anul I la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secția Artă sacră-iconografie și restaurare. Anul trecut am absolvit profilul Științe ale Naturii din cadrul Colegiului Național „Doamna Stanca”. Clasele gimnaziale le-am urmat la Școala cu Clasele I-VIII „Avram Iancu”.  De-a lungul anilor am fost olimpică la mai multe materii, precum limba și literatură română, fizică, matematică, biologie, chimie, religie. Cele mai bune rezultate la nivel național le-am obținut în perioada liceală, unde am fost olimpică, în paralel, atât la chimie, cât și la religie, satisfacțiile rezultatelor fiind, așadar, duble. La concursuri de desen am participat încă din clasele mici, avându-l îndrumător pe prof. Eugen Munteanu. Fiindu-mi stârnită creativitatea, aceasta s-a dovedit a-mi aduce folos, întrucât mă ajuta să rețin facil tot ceea ce lecturam, chiar și din simpla motivație de a-mi ocupa timpul atunci când îl aveam liber într-o oarecare măsură. Și precum nimic statornic nu putem obține fără trudă multă și fără ajutorul lui Dumnezeu, datori vom fi de-a pururi să cultivăm fiecare talant pe care l-am primit. Am optat pentru Teologie din considerații personale, fiind de părere că în acest domeniu se îmbină armonios atât studiul biblic-un studiu profund ce ajută să înțelegi mai bine lumea, să te înțelegi pe tine și pe cel de lângă tine, să știi cum să te raportezi corect și în spirit mântuitor la aproapele și, de ce nu?, la „departele” tău, cât și studiul iconografic – încercarea de înțelegere și de descoperire a unei ferestre spre Absolut, de redescoperire a menirii noastre adevărate: „Fiți dar voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel Ceresc desăvârșit este” (Mt. 5, 48)- dar și aprofundarea  domeniului chimiei în studiul și aplicabillitatea restaurării, esențiale pentru a putea salva ceea ce ține de cultura și tradițiile străbunilor noștri, de a putea face o legătură între cei de ieri și cei de mâine, de transmitere a unei valori spirituale puternice- acel „hrisov” arghezian „al robilor cu saricile pline”.

Ce hobby-uri ai?

Citind această întrebare, răspunsul meu mintal, ca un reflex, era: PICTURA. Însă la fel de repede mi-am dat seama și pot afirma acest lucru cu tărie că, în momentul de față, pictura nu mai este pentru mine un hobby, ci mai degrabă e parte din ființa mea… Adeseori simți dorința de a picta, de a-ți așeza gândurile printre pete de culoare, de a-ți pierde aburii nelămuririlor și al tainelor prin subtilele straturi picturale… Dar tot ceea ce mă inspiră să pictez sunt…hobby-urile mele: plimbarea prin grădina botanică sau parcuri – în zilele însorite, când astrul solar își revarsă lumina printre frunzele de un verde tainic și crud-, cititul de cărți, fotografiatul, solfegiatul, cântatul la pian, meditația- pe mal de ape curgătoare, plimbarea prin „codrii de aramă” ori de brazi… într-un cuvânt, tot ceea ce înalță sufletul…Îmi place mult să stau culcată în iarbă și să vă scufund în adâncimea cerului, să admir Soarele și Luna, cerul și stelele, copacii și gâzele, să ascult mierlele singuratice care cântă slavoslovii neostenite, să mă las „răpită” de frumusețea acestei lumi…

 

Care ar fi pentru tine profesia cea mai potrivită?

La această întrebare nu aș putea răspunde concret, dar ceea ce consider eu a fi demn de urmat și ceea ce merită a depăși orice încercare pe care viața ți-ar scoate-o în cale (Nu e de uitat faptul că încercările apar nu pentru a ne înfrunta sau a ne birui pe noi, cei neputincioși, ci pentru a ne face mai puternici și a ne arăta că putem birui orice dacă ne încredem în Dumnezeu) este simplul fapt de a-ți alege profesia în care vrei să activezi în funcție de capacitățile tale, de talanții tăi și de bucuria pe care o obții făcând ceea ce te definește pe tine ca Om, împlinire mai mare neputând exista decât atunci când ființa ta se unește în mod teandric cu iubirea a ceea ce faci, a ceea ce te definește, a ceea ce ești, cu iubirea a ceea ce este nimeni altul decât Infinitul ideilor, al trăiniciei și al împlinirii sufletești- „Dumnezeu este Iubire”-  I Ioan. 4,8

 

Cum trebuie să arate pentru tine băiatul ideal?

Pe acest pământ nu poate fi îndeplinit idealul… motiv pentru care nu există nici băiat ideal, nici fată ideală. Pentru fiecare, de altfel, e normal să existe anumite „criterii” care stau la baza diferențierii dintre persoanele de același gen, pentru fiecare în parte va fi un băiat frumos/o fată frumoasă, pentru fiecare în parte „frumosul” este o categorie estetică dar cu subtile nuanțe de diferențiere- de aici reieșind foarte bine subtilitatea tainei creării omului. Raportându-ne scripturistic, putem afirma că băiatul ideal este cel ajuns la „vârsta deplinătății”, și anume cel cu o gândire curată, nepătimașă, dezlegat de orice cugetare a celor fără de prisos…ca un vultur ce străpunge înalturile cu agerimea sa…

 

Crezi că mai există respect în relațiile de dragoste din ziua de astăzi?

Dacă relația este construită cu gândul că familia este una dintre căile pe care Dumnezeu a lăsat-o spre a ne mântui, da, consider că există respect chiar și în ziua de azi. Dorința de a fi cât mai bineplăcut celui/celei de lângă tine te va face să renunți la orgoliul tău, la plăcerile tale, la mândria ta, doar pentru a-l face pe celălat fericit. Aceste lucruri se pot aplica și în orice alte relații de amiciție, nu neapărat de dragoste. Susțin argumentul Părintelui Nicolae Steinhardt, întemeiat pe logos-uri scripturistice, și anume:  „Dăruind vei dobândi”… De te vei strădui să îi fie bine celui de lângă tine, acesta, văzând truda și strădania ta, va face același lucru și așa va exista mereu un revers, va fi aplicat în permanență principiul fizicii: acțiune- reacțiune. Și finalitatea va fi în continuitate, în perseverență, în îmbunătățirea stării personale prin lucrarea stării de veghe asupra aproapelui nostru. Acesta e principiul scripturistic. Și doar așa, oferind respect, vei naște respect…în orice context putând aplica acest lucru (repet, nu neapărat într-o relație de dragoste).

 

Care sunt oamenii pe care te poți baza cel mai mult?

Consider că oamenii pe care te poți baza cel mai mult trebuie să fie în primul rând, prietenii tăi cei adevărați, care au în ei o dragoste jertfelnică, fără nicio pată de interes, care caută să te ajute și să te odihnească din ostenenile tale chiar fără să le-o ceri, deoarece ei sunt atenți mereu la nevoile tale. Printre cei mai buni prieteni se pot număra și părinții, care neîncetat veghează și trudesc pentru binele copiilor lor. Ori eu chiar am întâlnit mulți astfel de oameni… Nu sunt povești, sunt realități pe care, adesea, nu știm să le vedem, fiind prea închiși în sfera lucrurile și grijilor care nu ne aduc niciun folos. Văzându-ne pe noi în centrul tuturor lucrurilor, ne vom încrede prea mult în noi, uitând că ziua de azi nu e a noastră, ci am primit-o din îndurarea Domnului. Cuprinși de grijile acestei lumi, griji care, inevitabil, vin și se duc, nu ne facem timp pentru noi, pentru sufletul nostru, nu ne lăsăm noi pe noi înșine să îndrăznim a privi dincolo de fața acestor lucruri opace… Când precizez că sufletul nostru este foarte important nu o afirm doar ca pe un hobby, ca pe o chestiune de moment: mi-am adus aminte că sufletul e nemuritor, hai, tam-nesam!, să mă îngrijesc și de el… Nu, nu e așa! De suflet trebuie să ne îngrijim mereu, neîntrerupt, în fiecare clipă a vieții noastre să căutăm a face tot ceea ce ne este de folos, să alegem ceea ce facem (avem libertate!), așa cum și albina culege polen din cele mai bune flori, dar nici măcar nu se așează pe fiecare (paraf. Sf. Vasile cel Mare). Dacă tot avem atâta încredere în noi înșine și suntem atât de „raționali într-o lume plină de rațiune” (raționali în sensul în care ne justificăm orice, punct cu punct), gândindu-ne rațional, lansez întrebarea: Ce am putea face noi dacă nu am avea suflare de viață în noi, dacă sufletul nostru nu ne-ar fi în trup? Vedem atâți oameni, săraci și bogați, prinți și cerșetori, femei și bărbați, odihnindu-și trupurile între patru bucăți de lemn… Neputincios e omul… Doar cu trupul nu faci nimic… Sufletul e cel care dă viață, cel datorită căruia EXISTĂM! Oare n-ar fi mai de folos să ne îngrijim mai mult de suflet decât de trup? Cred că vă e cunoscut următorul lucru, ce apare adesea scris în cărțile de rugăciuni: „Să ne îngrijim de suflet ca și cum am muri mâine, iar de trup ca și cum nu am muri niciodată!”, adică să fim mereu cu băgare de seamă în tot ceea ce facem, iar toate acțiunile noastre să fie îndeplinite cu dragoste și trudă, implicare și devotament.

 

Ce apreciezi cel mai mult la un om? Dar ce îți displace cel mai mult?

Cel mai mult îmi place la un om taina sa. Și spun acestea pentru că fiecare om poartă înlăuntrul său o taină. Ca să păstrezi o legătură cât mai profundă cu un anumit om e necesar să vezi, clipă de clipă, taina dinlăuntrul lui, pentru că omul ascunde o comoară minunată. E normal să avem neputințe, dar dacă stai și te împiedici de neputințele oamenilor, nu înaintezi deloc, nu reușești să vezi dincolo de acest „înveliș” extern. Dar noi, oamenii, tocmai acest lucru trebuie să-l facem: să pătrundem cu raze de priviri dincolo de opacitatea lumii în care trăim și numai așa vom reuși să construim prietenii solide, care să țină în orice împrejurare, în orice furtună a vieții: construind casa pe stâncă, valurile nu o vor răsturna, dar construindu-o pe nisip, aceasta se va dărâma. Iată un alt exemplu minunat pe care ni-l oferă Evanghelia. E deosebit de frumos să vezi într-un om simplitate, inocență, bucuria vieții… Clipă de clipă vei observa tot o altă strălucire a tainei din el, taină ce va naște dragoste față de aproapele în inima ta, dragoste ce se va desăvârși prin închiderea triunghiului: eu- Dumnezeu- oamenii de lângă mine… Liantul ese așadar, iubirea, Iubirea care nu e alta decât Dumnezeu(I In.4,8). Mai era o pildă foarte frumoasă: Într-o zi, un rege i-a invitat pe fiii săi să-și aleagă fiecare câte un sicriu: erau multe și diferite, unul de lemn, simplu, celelalte de aur, de alamă, bătute în diverse pietre prețioase… Unul dintre fii și l-a ales pe acela de lemn, dar tatăl, dorind a-l pune la încercare, insista ca și acest fiu să-și ia unul frumos, cu smaralde, cu diamante, cu rubine etc. Însă tânărul a fost statornic în hotărârea sa. Luându-și fiecare sicriul, le-au desfăcut și, spre surprinderea tuturor, sicriul de lemn avea în el multe bogății, monezi de aur, șiraguri de perle, pe când toate celelalte sicrie conțineau oseminte și trupuri putrede ce emanau un miros de nedescris. Tot așa este și cu oamenii, cu prietenii pe care ți-i faci, în sensul în care nu e atât de important aspectul exterior, cât „conținutul” trupului- relevant e sufletul, cel nemuritor. Există în fiecare dintre noi o putere interioară care te face să răspunzi răului cu rău și binelui cu bine. Ori noi tocmai că trebuie să luptăm împotrva răului din noi și să ne trudim să răspundem cu bine chiar și răului provocat de alții. La oameni îmi displace indiferența, care nu e altceva decât „opusul dragostei”, după cum afirmă Dostoievski în „Frații Karamazov”. Ori repet, dacă Dumnezeu este Iubire, opusul dragostei-indiferența- este dușmanul lui Dumnezeu: vrăjmașul diavol. Fiecare om are neputințele sale și trebuie îngăduit în bolile sale (ba chiar ajutat să iasă din ele), dar nu judecat, pentru că noi nu cunoaștem deplin contextul datorită căruia reacționează într-un fel sau altul.

 

Cât crezi că pot conta banii în ziua de azi?

În primul rând, sunt de părere că primordial este să ai discernământ: acel echilibru necesar în orice situație. Dacă ai discernământ, poți să faci baie în bani și tot nu te vei mândri sau nu te vei încrede strict în puterile tale…Dacă ai discernământ, poți să n-ai nici strictul necesar, dar Dumnezeu îți va trimite ajutor pe măsura răbdării și credinței tale… Dacă ai discernământ, poți să ai orice altceva, că nu vei cădea în niciuna dintre aceste extreme. Dacă ai discernământ, te vei încrede în ajutorul divin care vine la vreme potrivită și, astfel, nu  vei purta de grijă lucrurilor/evenimentelor netrebuincioase, care nu au alt rol decât să fie zgura din viața ta și așa să nu te poți bucura de viață. Banii oricum vin și se duc, sunt mereu într-un continuu circuit. Contează în măsura în care îți asigură cele de trebuință. Toate celelalte, sunt un exces care, dacă ar fi dăruit celor ce nu sunt atât de ajunși financiar, ar face ca oamenii să nu aibă atât de suferit.  M-a impresionat mult cererea unui om cu discernământ: „Doamne, dă-mi bani încât să nu fiu sărac pentru a fi nevoit să fur și să mă supăr pe Tine, dar nici bogat spre a avea o ușă deschisă spre mândrie și astfel, să uit de Tine!” Ce frumos!

 

Ce înseamnă pentru tine Satu Mare?

Pentru mine, Satu Mare este orașul natal, orașul în care am crescut și în care mi-am julit de zeci de ori genunchii fugind la „De-a v-ați ascunselea”, jucat printre mașinile ce umpleau parcările… Satu Mare înseamnă, totodată, orașul în care am învățat, care mi-a oferit posibilități spre a deprinde zborul și, nu în ultimul rând, cutezanța de a mă îndrepta înspre lumină… Cred că aceste lucruri sunt valabile pentru toți, deoarece posibilitățile sunt aceleași pentru toți, nu am făcut parte din nicio stare privilegiată, dar e important modul în care îți mobilizezi forțele interioare spre a realiza ceva. Pe această cale vreau să le mulțumesc tuturor dascălilor mei care mi-au îndrumat pașii, contribuind la formarea mea ca om, formare care nu încetează decât la sfârșitul vieții pământești. Totodată, Satu Mare se definește, pentru mine, ca fiind Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, locul în care activez de câțiva ani în frumoasa familie a corului, locul în care Părinții mi-au fost un sprijin neobosit. Părerea mea este că nu e bine să-ți fie rușine de originea ta, oricare ar fi ea, deoarece un om care își reneagă trecutul, care își ascunde istoria vieții, care nu își recunoaște originea e un om care își seacă rădăcinile vieții sale, un om fără identitate.

 

Crezi că o lume condusă de femei ar fi o lume mai bună?

Cred că o lume condusă după Legile divine ar fi o lume mai bună. Și aici voi afirma simplu , rațional dacă vreți, chiar științific: Principiul acțiunii și al reacțiunii din fizică… Doar atât consider că este suficient ca să ne lămurim cu toții! Și nimic mai mult!

 

Mulțumesc pentru timpul acordat, în final vrei să le transmiți un mesaj cititorilor noștri?

Și eu îți mulțumesc pentru această invitație și mă simt fericită că am putut să transmit aceste gânduri. Sunt de părere că e important să poți să vezi dincolo de fața lucrurilor, înspre Absolut, să nu rămâi la raportarea față de Divinitate doar ca la un lucru de neatins, ca la un concept, ci să fii mereu în comuniunea Treimică, să poți să zici cu adevărat, la sfârșitul zilei: „Acum slobozește pe robul Tău, Săpâne…” Cu smerenie și recunoștință pentru toate, să mulțumim Domnului pentru încercări și bucurii, întrucât toate vin spre călăuzirea pașilor noștri… Să ne facem timp a ne permite să trăim Bucuria Vieții și să ne gândim mereu la aproapele nostru… Și iată că fiecare întrebare poate constitui reperul unei lucrări de licență, datorită răspunsurilor ample care pot fi oferite. Am dat mai multe trimiteri livrești la tot ceea ce am scris și am trăit din simplul fapt că doresc a vă fi stârnit interesul spre a citi cu mare atenție acele cărți care, alături de multe altele, au o valoare deosebită și care te conturează ca Om. Nădăjduiesc ca tot ceea ce am scris să fie luat ca un mesaj pentru sufletul cititorului și fiecare, la rândul lor, să extragă nectarul cel bun din cele mai frumoase flori…

 

A consemnat

Elena KOKA

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente