Cu toţii suntem de acord că, atunci când mergem în vacanţă, unul dintre avantajele de a sta la un hotel este bufetul de mic dejun inclus în pachetul achiziţionat. În acelaşi timp, ultimul lucru pe care ni-l dorim este să rămânem în cameră, legaţi de baie, din cauza vreunei boli digestive de origine alimentară.
Specialiştii afirmă că alimentele care au stat afară toată dimineața pot fi expuse unui risc ridicat de contaminare cu bacterii, așa că este important să știți ce produse puteți mânca în siguranță și pe care ar fi mai bine să le evitaţi. Pentru că nu ne putem da seama întotdeauna după gust că este ceva în neregulă cu alimentele, experţii ne spun la ce anume să fim atenţi, potrivit yahoo.com.
„Există o serie de microorganisme diferite care pot contamina alimentele și se pot dovedi a fi patogene sau pot produce toxine. De exemplu, în cazul anumitor tipuri de E.coli, salmonella sau listeria, sunt suficiente doar câteva celule pentru a provoca adevărate ravagii în organismul uman”, a declarat dr. Bryan Quoc Le, cercetător în domeniul alimentar și consultant în știința alimentară.
Evitați alimentele care s-au răcit
Primele alimente asupra cărora avertizează experţii sunt alimentele care în mod normal se consumă fierbinți (cum ar fi produsele din carne sau ouă), dar care nu sunt păstrate la cald.
„Alimentele calde ar trebui să rămână calde, iar cele reci ar trebui să rămână reci. Acest lucru ajută la evitarea… zonei de pericol, adică a temperaturii în care bacteriilor le place să se dezvolte”, a spus dr. Ellen Shumaker, director de informare la Universitatea de Stat din Carolina de Nord.
Atunci când alimentele sunt lăsate în „zona de pericol” (între 4,5 şi 60 de grade Celsius) pentru mai mult de două ore, germenii care vă îmbolnăvesc se pot reproduce rapid, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Iar în cadrul unui bufet sau al unui mic dejun la hotel, alimentele stau probabil mai mult decât atât.
Dacă vedeți chiftele, cârnați, șuncă, omletă, quiche sau alte produse din carne și ouă care stau afară fără niciun aparat de încălzire, ar fi mai bine să le evitați. Aceste tipuri de alimente ar trebui să fie menținute calde cu un dispozitiv precum o plită sau un vas de încălzit.
Evitați produsele lactate şi sucurile proaspete care nu sunt în frigider
Aşa-numita zonă de pericol a temperaturii este valabilă şi în cazul alimentelor pe care în mod normal le consumăm reci (cum ar fi produsele lactate și sucurile proaspete) şi care ar trebui păstrate la frigider sau la gheaţă.
Aşadar, asiguraţi-vă că produsele perisabile, cum ar fi iaurtul, brânzeturile și mezelurile, sunt păstrate la rece și rămân în afara „zonei de pericol” a temperaturii. Unele legume şi fructe pretăiate (cum ar fi roșiile, castraveţii, diverse salate, pepenele galben etc.) ar trebui, de asemenea, să fie ţinute la rece, deoarece „atunci când sunt tăiate, partea cărnoasă are nivelul de umiditate și pH-ul optime pentru dezvoltarea bacteriilor care pot provoca boli”, potrivit dr. Ellen Shumaker.
În ceea ce privește sucurile, atât cele proaspete, cât și cele pasteurizate ar trebui să fie la rece. Deoarece sucul proaspăt nu este pasteurizat, acesta prezintă un risc mai mare de a dezvolta bacterii dăunătoare atunci când este lăsat la temperatura camerei. Sucurile ambalate în cutii, sticle sau alte recipiente, cu termen de valabilitate, nu au nevoie să fie refrigerate, potrivit Administrației americane pentru alimente și medicamente (FDA).
Cremele și pachetele de unt ambalate individual nu trebuie, de asemenea, păstrate la rece. Aceste tipuri de cremă au fost tratate pentru a distruge bacteriile, iar sarea din unt îl ajută să își mențină stabilitatea la raft, a mai explicat Ellen Shumaker.
Evitați fructele și legumele care sunt moi sau greu de curățat
La rândul său, dr. Bryan Quoc Le spune că trebuie să fim atenţi inclusiv la semnele care sugerează faptul că fructele și legumele nu sunt manipulate corespunzător. De exemplu, dacă acestea au margini moi sau dacă există murdărie sau alte materiale pe suprafețe, acest lucru ar putea indica faptul că sunt vechi sau că nu au fost spălate bine.
Pepenele, spune specialistul, este unul dintre alimentele cele mai periculoase, pentru că, de obicei, la restaurant nimeni nu spală coaja. Dacă aceasta este deteriorată și există bacterii pe ea, ele se pot răspândi în partea interioară a pepenelui. De asemenea, pus alături de alte fructe şi legume, le poate contamina şi pe cele pe care le atinge.
„Legumele proaspete, care în mod normal sunt culese de pe jos, cum ar fi o salată sau o varză, pot aduna destul de multă murdărie și apoi o pot răspândi, dacă nu au fost spălate cu grijă”, a adăugat Bryan Quoc Le. „Din cauza murdăriei, pot apărea o serie de microorganisme diferite”, a explicat el.
Germenii cruzi, cum ar fi lucerna sau fasolea mung, ar trebui, de asemenea, evitați. Acestea sunt cultivaţi din semințe și fasole în condiții de căldură şi umiditate, care sunt ideale pentru dezvoltarea E.coli, salmonella și listeria, potrivit FDA. „Dacă doar câteva bacterii dăunătoare sunt prezente în sau pe semințe, bacteriile pot crește la niveluri ridicate în timpul încolțirii”, au spus specialiştii.
Evitați orice de pe un platou comun care nu are o ustensilă de servire
Sigur, tava cu fructe poate părea apetisantă, asta până când observați că nu există nicio ustensilă de servit și că oamenii le ating cu mâinile goale. Însă, spun specialiştii, dacă nu s-au spălat pe mâini după ce au mers la toaletă, au tușit sau și-au suflat nasul, ar putea contamina celelalte alimente de pe platou.
Atunci când folosiți ustensile de servire sau condimente comune pe care le ating multe alte persoane, trebuie să vă asigurați că aveți mâinile curate înainte de a lua mâncarea din farfurie. Cel mai uşor de transferat de pe mâinile murdare pe ustensile și suprafețe este norovirusul, cunoscut sub numele de „virusul stomacului”.
Cele mai sigure alimente
Şi, totuşi, după ce tăiem toate acestea de pe listă, ce putem mânca la mic dejunul de la hotel? Iată că există şi câteva alimente despre care experții spun că sunt cele mai sigure de consumat.
„Am mai multă încredere în alimentele ambalate, cum ar fi brioșele sau iaurturile individuale, dar tot verific pentru a mă asigura că acestea sunt păstrate în siguranță şi că nimeni nu le atinge sau nu le manipulează”, a spus dr. Bryan Quoc Le.
Fructele întregi care nu au fost tăiate (cum ar fi bananele sau portocalele), alimentele gătite la comandă, cum ar fi omletele, și cerealele într-un distribuitor (spălați-vă pe mâini după ce atingeți mânerul) sunt, de asemenea, de obicei, sigure pentru a fi consumate.