Societatea în care trăim parcă este tot mai lipsită de umanitate, de empatie. Până la urmă cât te costă să fii om?, să oferi un zâmbet ori o vorbă caldă? Întâmplarea unei tinere din Satu Mare, mămica unei fetițe de un an și a unui băiețel de trei ani, vine să tragă un semnal de alarmă și, poate, să îndrepte lucrurile cel puțin în acest caz.
Luni, în jurul orei 19:30, Alexandra, mămica despre care relatam mai sus, în urma unei vizite la medic, însoțită fiind de soacră și cei doi copii, fiecare în căruț, a dorit să meargă acasă folosind mijlocul de transport în comun. A așteptat linia 10 și ce a urmat după sosirea autobuzului, e greu de digerat pentru oricine.
Dorind să urce în autobuz cu unul dintre copii, micuțul fiind în cărucior, tânăra a fost dată afară ca un câine. ”Afară din autobuz! Jos!” cam așa s-a adresat șoferul, mămicii în cauză.
Alexandra a spus foarte clar că tonalitatea și expresiile folosite de șofer au fost umilitoare și își dorește ca nimeni altcineva să nu mai treacă printr-o astfel de situație.
Cele afirmate de tânără sunt confirmate de o altă călătoare care a văzut incidentul.
„Am fost martora la incident…și mie mi se pare revoltător felul în care a vorbit domnul cu dumneavoastră..nu mi se pare normal sa te dea jos din autobuz pentru asemenea lucru, daca ai 2 sau 3 copiii ce faci ?…dumneavoastră ați avut foarte mult bun simt …chiar ieri ii povesteam la soacra mea despre incidentul dumneavoastră și ziceam ca eu as face reclamatie în locul dumneavoastră”, a spus o sătmăreancă.
Mai jos redăm mesajul mămicii în cauză
„Niciodată nu m-am simțit mai stânjenită în raport cu o situație, mai bine spus umilită, ce să o mai lungim. Ora 19:37, cu aproximație. Sosește autobuzul. Eram însoțită de soacra mea și cei doi copii, fiecare copil în căruciorul sau, separat. Soacra mea intră in autobuz prin mijloc cu primul cărucior. Eu doresc să intru prin spate însă sunt îndrumată de controlor să intru prin mijloc întrucât pe acolo este permis. Înțeleg și drept dovadă ma îndrept spre intrarea din mijloc, moment în care șoferul se dă jos de la volan și mă oprește să urc, vociferand in tot autobuzul că deja este un cărucior în spate și că sunt afișe în autobuz in acest sens. Bine, el nu a spus deloc așa. Încerc să redau
“-Afară, din autobuz! Este deja un cărucior în spate! Citiți regulamentul, eu n-am ce să vă fac, scrie și aici, ia citiți! Jos! “
Moment în care soacra mea coboară revoltată pentru că nu vedea niciun cărucior în spate.
Probabil că dumnealui văzuse in oglindă, cât încă era la volan, intenția mea de a urca prin spate însă asta nu s-a întâmplat, fiind îndrumata de către controlor, după cum am mai spus si mai sus, sa urc prin mijloc, singurul cărucior din acel autobuz era al soacrei mele care a urcat înainte mea. Urma sa urc si eu si erau doua cărucioare in tot autobuzul. Problema deranjanta nu este faptul că în cazul in care ar mai fi fost un cărucior, nu ne-am fi supus regulamentului, înțeleg perfect scopul acelui regulament care trebuie sa asigure o buna organizare si desfășurare a spațiului din autobuz, însă atitudinea șoferului a fost de neadmis, un ton superior nejustificat pana la urma, pentru că este si el om ca si noi si înainte de toate, era in timpul programului adresându-se unui pasager, mai precis unei mame cu doi copii care nu voia să-și expună copii la 35 de grade, mergând pe jos. Nimeni nu pretinde covor roșu la intrarea in autobuz, sunt conștientă ca este un mijloc de transport in comun si pentru condiții sau alte doleanțe, sunt liberă sa aleg transportul in regim taxi, însă nimeni nu este îndreptățit să mă facă să ma simt stânjenită si umilită pentru.. nici nu stiu până la urmă pentru ce. Și dacă sunt permise 10 cărucioare in autobuz si eu veneam cu al 11-lea, șoferul avea datoria de a înștiința, politicos si pe un ton normal, indiferent de dispoziția lui din acea zi.
M-am simțit stânjenită, văzând toată lumea din autobuz cu privirile ațintite spre mine. Ma simteam ca și cum as fi dat in cap cuiva. Nu mai are sens sa va spun ca băiețelul, care este înnebunit după autobuze și orice are roti, aproape a început sa plângă neînțelegând de ce nu mai călătorim cu autobuzul. Se uita la mine, cumva supărat și inhibat și el iar eu ii promiteam ca vom merge data viitoare și ca nu mai putem sta încă o ora pentru a aștepta alt autobuz. Am rămas cu un gust amar”.
FOTO: Arhivă
