Blestemul conacului Pasztory

Un sfânt coborât între oșeni

Pasztory Arkad a fost un personaj considerat aproape taumaturgic.

Se spunea despre el că era un baron rutean, îndrăgostit de lumea oșenimii care a hotărât să construiască un castel, aici la poalele munților Oașului și să-și împartă întreaga avere cu cei săraci.

Tot ce știm despre exact despre el sunt câteva date biografice: s-a născut la 14.10.1844 la Kislonka (actualmente localitatea Lug din Ucraina). A fost hirotonit la 26 de ani, în 1870. A murit la 22.02.1916 la Nyregyhaza și este înmormântat în Cimitirul de Nord al orașului (Eszaki Temeto).

Hrană pentru trup și pentru suflet

Legendele spun că Pasztory avea puteri dumnezeiești și lumea îl venera ca pe un sfânt. Și de bună seamă că așa și era: un om care a avut grijă de cei sărmani. Orice necăjit, orice dezrădăcinat al sorții găsea cu siguranță un blid de mâncare și un acoperiș deasupra capului aici, la Falanster.

Conacul acesta – construit din cărămidă și piatră spre a dura secole de-a rândul –  avea o sută de camere în care nu erau găzduiți prinți și prințese, ci sărmanii și nevoiașii Oașului. Călugărul îi primea pe toți, fericit că poate să verse în poleiala faptelor, învățăturile Sfintelor Scripturi. Legătura monahului cu oșenii s-a făcut foarte repede de vreme ce erau cu toții de aceeași credință, și anume cea greco – catolică.

Pagini frumoase despre Pasztory a scris în Memoriile sale Protoegumenul de la Bixad, Atanasie Maxim. În anul 1925

acesta devine egumenul Mănăstirii Bixad. El povestește că înainte de venirea sa la Bixad, de la cătunul Pasztory au fost aduse clopotele și iconostasul.

O istorie tulbure

După 1940, episcopul de Hajdudorog, Dudas Miklos intentează un proces mănăstirii din Bixad la Tribunalul Satu Mare în vederea recuperării Conacului Pasztory pe seama episcopiei maghiare. Mănăstirea Bixad a achiziționat conacul Pasztory împreună cu opt iugăre de pământ și casele de pe lângă el, pentru o sumă foarte mare. Conacul a fost amenajat pentru noviciat, adică o școală pentru tinerii călugări în vara și toamna anului 1947. La cătunul Pasztory au rămas mai mulți săraci de pe vremea călugărului.

Ciudatul călugăr Pasztory Arkad a murit în 1916 în sediul episcopatului din Nyiregyhaza, episcopul de acolo a spus că înainte de moarte, călugărul a refuzat să se spovedească, un lucru absolut nefiresc pentru un monah plin de devoțiune, așa cum era Pasztory. Secretarul său, Pasztor Janos, cel căruia Pasztory îi lăsase prin testament jumătate din avere, a avut parte și el de un sfârșit ciudat. În 1920, atunci când intenționa să plece în America nădăjduind că va fi ajutat de credincioșii care au susținut falansterul înainte vreme, secretarul lui Pasztory se îmbolnăvește subit și moare pe treptele spitalului din Satu Mare, lovit de apoplexie. N-a apucat nici el să se spovedească înainte de moarte.

Șir nesfârșit de blesteme

Dar blestemele nu se opresc aici, preotul Augustin Maxim care a luat clopotele din biserica Falansterului și foarte multă mobilă în anul 1921, s-a împușcat și nimeni n-a știut niciodată ce l-a îndemnat să recurgă la acest gest. Este cunoscut faptul că în rândul fețelor bisericești sinuciderea, considerată păcat de moarte, era foarte rară. Preotul Ajaki Emil, ajutorul lui Augustin Maxim în acțiunea de deposedare a bisericii lui Pasztory, a fost condamnat la un an de închisoare la Satu Mare, imediat după sinuciderea preotului Maxim.

Preotul Gavril Klemente cel care a luat iconostasul, odăjdiile și a pus mână pe grădina falansterului din Trip a murit și el subit în anul 1925 de tifos și acest lucru este cu atât mai ciudat cu cât în anul acela nu a fost o astfel de epidemie în zonă.

Viforul din august

După cel de-al doilea război mondial, în anul 1947 Protoegumenul Atanasie Maxim conduce lucrările de renovare a conacului Pasztory. Acesta spune că după două săptămâni de muncă, la sfârșitul lunii august 1947 a avut parte de trei zile și trei nopți neîntrerupte de vijelie și ninsoare. Înainte de Crăciunul aceluiași an, în mod ciudat, două camioane care aduceau ferestre s-au blocat la Livada și a trebuit ca marfa să fie mutată în tren pentru a ajunge la conac.

Truda celor de la conac a fost însă zadarnică. În anul următor, 1948, preotul Atanasie Maxim împreună cu alți preoți a fost anchetat la Siguranța din Satu Mare iar ordinul Basilitan a fost desființat prin lege de către noul regim comunist.

Urmează apoi desființarea abuzivă a cultului greco- catolic și peste câțiva ani la 17 aprilie 1952 în joia mare, preotul Atanasie Maxim trece la cele veșnice.

Va veni o zi…

Tot în memoriile sale, în data de 31 ianuarie 1952, cu puțin timp înainte de moarte, călugărul Atanasie Maxim amintește în jurnalul să că: „Pasztory a prezis, că la Cătun urmează pustiirea Ierusalimului însă după aceea va fi o înflorire mult îmbucurătoare.”  Tot el spune că Eparhia Hajdudorogului, cea care a luat în stăpânire conacul Pasztory, a fost desființată de două ori, după primul și apoi după cel de-al doilea război mondial.

După alungarea călugărilor și a săracilor de la conac, comuniștii au transformat conacul în depozite de cereale ale CAP. Foarte ciudat este că după reîmpărțirea administrativ teritorială jumătatea dinspre apus a castelului a revenit comunei Bixad iar cea dinspre răsărit orașului Negrești Oaș. Chiar înainte de revoluție activiștii comuniști care răspundeau de comuna Bixad au ordonat distrugerea aripii răsăritene a castelului. Întâmplător sau nu, la foarte puțin timp după acest sacrilegiu, regimul comunist avea să se năruiască și el pe vecie. Localnicii spun că și pe comuniști i-a ajuns blestemul lui Pasztory.

Sfârșitul e taina unui alt început

Partea de apus a conacului Pasztory, cea care n-a fost dărâmată de comuniști se distruge acum pe zi ce trece sub asediul necruțător al vremii și vremurilor. Ciudatul călugăr Pasztory Arkad și-a legat construcția cu nesfârșite blesteme. Monahul i-a prevăzut sfârșitul, atunci când încă era în perioada de maximă înflorire, dar tot el a spus că într-o zi va avea parte de o reînviere spectaculoasă. Ceea ce vedem acum este doar împlinirea blestemului. Fericita prorocire de renaștere a acestui castel nu-și arată zorii sub nici un orizont. Călugărul Atanasie Maxim mărturisește că întotdeauna i-a fost groază de averea lui Pasztory și s-a ferit să se atingă de vreun bun aparținând acestui conac. Toți cei care au crezut că se pot atinge de averea călugărului au avut parte de un sfârșit tragic. Astăzi aici între ruine nu știm dacă blestemul călugărului și-a închis zăgazurile malefice, cert este că oamenii și autoritățile ocolesc cât pot aceste locuri peste care plutește spiritul neliniștit al unui călugăr care și-a dedicat întreaga existență ajutorării sărmanilor, dar care în clipa sa cea de pe urmă a refuzat cu îndârjire să se spovedească. Ce taine a dus în mormânt acest fascinant personaj nimeni nu poate ști. Deocamdată această construcție terifiantă pare a se prăbuși în propria ei poveste, unde cenușa zidurilor se împletește cu legende sângeroase despre un trecut multiplicat zi de zi, în rănile de nevindecat ale prezentului.