Dacă vrei ca familia ta să fie un colţ de Rai, trebuie să te asiguri că în familia ta locuieşte Dumnezeu. Prezenţa lui Dumnezeu este cea care face ca un teritoriu să fie Rai. Şi când tu L-ai adus pe Dumnezeu în casa ta, ai transformat casa ta în Rai.
Căsătoria funcţionează bine numai dacă în alcătuirea ei intră Dumnezeu, bărbatul şi femeia, într-un triunghi în care vârful de sus este Dumnezeu şi în care circuitul nu este nicăieri întrerupt. Adică, între soţ, soţie şi Dumnezeu este o comunicare directă, reală, liberă şi permanentă. Am afirmat că o căsnicie ideală trebuie să fie ca un Rai. Dar Raiul înseamnă locul unde locuieşte Dumnezeu, nu poate exista Rai fără Dumnezeu.
Căsnicia este o arenă de luptă contra patimilor. Nici o carte nu te învață cum să iubești; lucrul acesta se dobândește în căsnicie, în dragostea dintre soți. Iubirea dintre soț și soție dă formă concretă teoriilor și definițiilor despre iubire.
Familia creştină este considerată, în învăţătura de credinţă răsăriteană, a fi chemată să devină un colţişor de rai, încă din lumea aceasta, o antecameră a Împărăţiei Cerurilor, o pregustare a fericirii viitoare şi veşnice. Soții creștini trebuie să își dea reciproc concursul ca, prin faptele lor bune, să facă din casa lor o „mică Biserică” sau „Biserica de acasă”, altar de jertfă a egoismului, arenă de luptă împotriva păcatelor și a patimilor, loc de cultivare și de exersare a virtuților creștine.
Doar o astfel de familie și o astfel de „Biserică în miniatură” poate răspândi asupra întregului cămin, asupra celor apropiați sau cunoscuți și asupra lumii întregi, ca niște raze de lumină spirituală și iubire curată, înclinația spre viață duhovnicească îmbunătățită, dorul de desăvârșire și mântuire.
În acest mod, căsătoria și familia creștină se vor ridica deasupra poftelor și instinctelor, în lumea atât de bogată a vieții spirituale. Căsătoria își va redobândi statutul ei înalt de Sfântă Taină, în vremuri precum acestea, tot mai frământate, din existența și istoria neamului omenesc și a ființei umane, în care pofta și plăcerea par a fi punctele de forță ale unei noi religii, tot mai puternic proclamată – cea a plăcerilor efemere și iluzorii.
Deplina fericire este o iluzie fără Dumnezeu.
(Părintele Ioan C. Teșu, Familia creștină, școală a iubirii și a desăvârșirii, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 63)
(Ierodiacon Gamaliel Sima, Sfânta Taină a căsătoriei – Cateheze, Editura Pavcon, p. 65)
