Românii au început să resimtă garanția de 50 de bani pe care o plătesc la fiecare sticlă cumpărată din magazin, motiv pentru care aceștia vin mereu să recicleze sticlele pentru a își recupera banii sub formă de bon valoric pe care îl pot folosi mai apoi în magazin pentru alte cumpărături. Acum, Ministerul Mediului vrea să schimbe regulile şi spune ce trebuie să știe românii care reciclează sticle.
Noi reguli privind reciclarea PET-urilor
Recent, mai multe supermarketuri au început să ofere chiar și 1 leu pentru fiecare sticlă pe care românii plătesc 50 de bani garanție, pentru a încuraja reciclarea.
Cu toate acestea, mulți români se lovesc de faptul că aparatele de reciclare nu funcționează mereu.
Din acest motiv, Ministerul Mediului vrea să schimbe regulile printr-o Hotărâre de Guvern.
Momentan, există și produse fără acest logo. Pentru ele nu se percepe acea garanție de 50 de bani și nici nu pot fi reciclate.
Concret, peste 100 de milioane de ambalaje au fost returnate de către oameni, ceea ce înseamnă 10 milioane de euro returnați în urma opririi inițiale a garanției.
Ce trebuie să știe românii care reciclează sticle
Sistemul Garanție-Returnare este operat de o companie non-profit, ceea ce înseamnă că eventualul profit pe care compania l-ar face de la colectarea de ambalaje de băuturi va fi reinvestit în dezvoltarea sistemului SGR.
Compania a fost înființată de trei acționari privați:
-Asociația Berarii României pentru Mediu (30%)
-Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%)
-Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).
RetuRO, administratorul SGR, este finanțat exclusiv din surse private și are rolul de a asigura transparența cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori. Acesta contribuie la dezvoltarea durabilă a României prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse de Uniunea Europeană.
Ce vor fi obligate magazinele să facă de la 1 iulie
Începând cu 1 iulie, nu se vor mai putea introduce pe piață produse care intră sub incidența SGR, fără să fie inscripționate cu logoul și codul de bare specific.
O hotărâre de Guvern aflată în lucru urmărește să modifice modul în care românii reciclează sticlele, din cauza nefuncționării automate a aparatelor din sistemul SGR.
Astfel, magazinele vor fi obligate să preia manual sticlele și ambalajele returnabile și să ofere contravaloarea acestora la casă, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Guvernul a clarificat că, dacă aparatele de colectare sunt defecte, comercianții trebuie să preia manual ambalajele aduse de clienți, conform HG 1.074/2021. Ministrul a adăugat că instituția sa lucrează la o hotărâre de guvern pentru a reglementa acest aspect.
Aşadar, „Lucrăm deja la un proiect de hotărâre de guvern în care să specificăm foarte clar că, în măsura în care RVM-ul, aşa cum se numesc aceste aparate automate, nu funcţionează, magazinul respectiv este obligat să preia manual acele ambalaje.
Cu alte cuvinte, mergem, ne facem cumpărăturile sau nu neapărat, şi la casa de marcat lăsăm şi PET-urile goale şi primim 50 de bani cash sau ni se scade suma respectivă din valoarea cumpărăturilor.
E un lucru pe care îl voi scrie în hotărârea de guvern ca să fie clar pentru toată lumea”, a subliniat recent Mircea Fechet.