Ce reprezintă Biserica pentru Înaltpreasfințitul Justinian Chira? (II)

Publicat la data de16 mai 2016 » 455 Views» De: George Negrea » Religie

bolos„Biserica, afirmă Î.P.S. Justinian Chira, ca prezență a lui Dumnezeu în lume și așezământ văzut al lui Dumnezeu pe pământ, care înainte de întruparea lui Hristos, în Lege, era ca o umbră, iar după venirea lui Dumnezeu pe pământ a fost întemeiată ca o realitate vie de Iisus Hristos – prin jertfa Sa de pe cruce – și a fost inaugurată la Pogorârea Duhului Sfânt, are un trup cu însușiri ce-i dau individualitate și personalitate. Duhul Sfânt ne învață că Biserica lui Hristos este: Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică.
Ca pe niște mijloace sau izvoare prin care se revarsă în lume Harul lui Dumnezeu, Biserica are cele șapte Taine, ce sunt întemeiate de Iisus Hristos și care, în primul rând, împlinesc toate nevoile sufletești.
Dar, pe lângă Însușiri și Taine, Biserica lui Hristos mai acordă fiilor Ei și unele Daruri pe care suntem datori să le cunoaștem ca să le prețuim mai mult și să știm că aceste daruri, pe care Biserica ni le dă nouă, celor ce suntem fiii și membrii Ei adevărați, împodobesc, îmbogățesc, înalță și împlinesc viața noastră cu calități care ne ajută să ne ridicăm până la starea bărbatului desăvârșit (Efeseni IV; 13), ce și-a refăcut iarăși, pe lângă chip, și asemănarea cu Dumnezeu.
Toate darurile Bisericii sunt de la Dumnezeu, date prin Iisus Hristos, Care este Capul Bisericii (Efeseni V; 23). Aceste daruri sunt: numele de creștin, dreapta credință, harul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție și sărbătorile.
Biserica, care este mama noastră, după cum zice Scriptura (Galateni IV; 26), se îngrijește să acorde fiilor Ei ce are mai frumos, mai de preț și mai bun. Cu generozitate, ne dă darurile pe care noi, primindu-le, ne împodobim, ne luminăm și ajungem să fim în măsură să trăim în lume fără să fim înghițiți de întuneric, să trăim pe pământ ca o societate care-și are rădăcinile înfipte în cer, să avem noi, fiecare, așa cum are și Biserica lui Hristos, individualitate, personalitate și identitate, calități ce dau consistență unei ființe și nu o lasă să se risipească în masa fără chip și asemănare a veacului.
Numele de creștin. Cel dintâi dar pe care ni-l dă Biserica este numele de creștin. Acest preafrumos nume, pe care-l purtăm noi, fiii Bisericii lui Hristos, este însoțit și de o mare răspundere… A fi și a te numi creștin înseamnă să fii om deplin. Pentru că nu te poți numi și nu poți fi creștin cu adevărat, dacă nu ești om deplin. Grija cea mai sfântă a unui credincios trebuie să fie aceea de a nu face de rușine numele de creștin (…), pe care l-a primit de la Dumnezeu prin Biserică, ca pe un dar nepieritor. Nimic nu este mai frumos și mai vrednic de cinste pentru noi ca acest nume, numele de creștin, pe care cei ce au crezut în Hristos l-au primit și l-au purtat cu vrednicie de la început, din timpul Sfinților Apostoli (Fp. Ap. XI; 26, XXVI; 28)… Noi am primit acest nume când ne-am botezat și ne-am lepădat de Satana și ne-am îmbrăcat în Hristos (Galateni III; 27, Romani VI; 2-4). Numele de creștin pe care l-am primit de la Botez, demnitatea înaltă și sacră de creștini, pe care o avem de la Hristos, ne obligă să împlinim porunca Celui ce ne-a dat acest nume, care zice: Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei V; 16).
Dreapta credință. Tot un dar sfânt și prețios pe care l-am primit de la Dumnezeu prin Biserică este și Credința cea dreaptă (…) Credință mântuitoare este numai credința cea dreaptă, pe care ne-a dat-o Hristos, au propovăduit-o Sfinții Apostoli, au păstrat-o Sfinții Părinți și, prin Sfintele Sinoade, au întărit-o; Sfinții Mucenici au apărat-o; primii creștini au trăit în ea; moșii și strămoșii noștri, de la început, au primit-o și au cinstit-o cu statornicie, așa cum ne-o dăruiește și azi Sfânta noastră Biserică Ortodoxă strămoșească (…) În mijlocul unui mare număr de credințe, de grupări religioase, de confesiuni, în care Creștinismul este împărțit astăzi, Dreapta credință (Legea românească, Credința strămoșească) este darul deosebit de prețios și sfânt, pe care ni-l dă Biserica noastră Ortodoxă, românească… De la Dreapta credință, Apostolul ne învață să nu ne abatem chiar dacă noi, adică un apostol, sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o. Precum v-am spus mai înainte și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit, să fie anatema! (Galateni I; 8-9). Aspru și categoric cuvânt, prin care Duhul Sfânt apără Dreapta credință și ne poruncește să o păstrăm cu sfințenie și să rămânem statornici în ea.
Harul lui Dumnezeu. Un dar negrăit pe care-l primim prin Biserică este și Harul lui Dumnezeu, prin care noi ne facem părtași dumnezeieștii firi (II Petru I; 4)… Harul este puterea sau energia necreată, care izvorăște din Dumnezeu Cel în Treime adorat și în Biserică, prin mijlocirea Sfântului Duh, ce coboară încărcat de daruri, peste făptura noastră, sfințind-o și îndumnezeind-o. Harul lui Dumnezeu se revarsă în lume prin cele șapte Taine ale Bisericii lui Hristos. Harul lui Dumnezeu, de care ne învrednicim prin Tainele Bisericii, este absolut necesar pentru dobândirea mântuirii (…) Harul este apa vieții, legătura vie prin care se revarsă puterea lui Dumnezeu în noi. Prin această putere, prin revărsarea dumnezeieștii energii în sânul făpturii, în chip tainic și nepriceput de mintea noastră, făptura omenească se ridică până la starea de îndumnezeire. Îndumnezeirea omului este un rod al Întrupării lui Dumnezeu, al unirii firii dumnezeiești cu firea omenească în persoana lui Iisus Hristos. În Iisus Hristos s-a realizat armonia desăvârșită între creat și necreat, între Dumnezeu și om și ca o urmare deosebită a acestei tainice legături, s-a deschis neamului nostru posibilitatea de a se ridica din slavă în slavă, până la cel mai înalt grad de desăvârșire și strălucire cerească (…) Prin dumnezeiescul Har, pe care noi îl dobândim în dar de la Dumnezeu, în Biserică, prin cele șapte Taine (Romani III; 24-25), ne renaștem, prin Har creștem, prin Har se desăvârșește viața noastră duhovnicească (…) Așadar, prin dumnezeiescul Har, Biserica ne dăruiește și ne împărtășește tot ce are mai sfânt, mai prețios, mai luminos. Omul se ridică spre Dumnezeu prin credință (Evrei XI; 6), prin fapte bune, prin care omul face roditoare credința lui, știind că fără fapte, credința este moartă (Iacov II; 20), iar Harul este darul lui Dumnezeu care coboară de sus prin Biserică, peste viața noastră, îndumnezeind-o.
Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Un dar neprețuit pe care ni-l dă Biserica este și Sfânta Scriptură care, împreună cu Sfânta Tradiție, cuprinde cuvântul lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură s-a scris în Biserică, spre întărirea Bisericii, s-a păstrat, întreagă și nefalsificată, de Biserică. Biserica ne asigură că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu (II Timotei III; 16)… Numai dacă rămânem în Biserică, numai dacă nu părăsim Biserica noastră (Evrei X; 25), după cum ne învață cuvântul lui Dumnezeu, avem dreptul să folosim Scriptura. Cel ce se leapădă de Biserică trebuie să se lepede și de Scriptură care, după cum știm, în Biserică s-a scris, în Biserică s-a păstrat, de către Biserică s-a răspândit în lume și Biserica a păstrat cuvântul ei curat, nemodificat, de la început și până astăzi. Sfânta Scriptură a Noului Testament este temelia vieții în Biserică. Tot ce face și învață Biserica se întemeiază pe cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură și tot ce poruncește cuvântul lui Dumnezeu prin Sfânta Scriptură, Biserica ascultă și împlinește.
Sfânta Scriptură nu este întreagă dacă nu este însoțită de Sfânta Tradiție a Bisericii (…) Sfânta Tradiție cuprinde cuvântul lui Dumnezeu care a rămas nescris de Sfinții Apostoli, dar care nu s-a pierdut, ci Biserica l-a păstrat cu deosebită grijă și mai târziu l-a adunat în cărțile ei sfinte, cum sunt: Scrierile Sfinților Părinți, hotărârile și canoanele Sfintelor Sinoade Ecumenice, Viețile Sfinților și cărțile de cult. În toate acestea se găsește învățătura sau tainele descoperite oamenilor de Dumnezeu, în deplină concordanță cu Sfânta Scriptură. Învățătura nescrisă de Apostoli, dar transmisă de aceștia prin viu grai urmașilor lor, se mai numește și Predanie, pe care Sfinții Apostoli poruncesc creștinilor să o păzească cu grijă și să o cinstească cu sfințenie (…)
Sfânta Scriptură, darul cel prețios pe care ni-l oferă Biserica, avem dreptul și datoria să o citim toți, dar să o tălmăcească, să o explice nu are dreptul nimeni, numai Biserica (…) Biserica nu greșește niciodată, fiindcă este Stâlpul și temelia adevărului (I Timotei III; 15)… Numai Biserica, prin cei pregătiți și însărcinați de ea, are dreptul să explice Sfânta Scriptură, pentru că în Împărăția lui Dumnezeu nu face fiecare ce vrea. În Împărăția lui Dumnezeu, care este Biserica, este o ierarhie, în care fiecare își are locul lui și rostul lui (I Corinteni XII; 28)… Așadar, explicarea Scripturii are dreptul să o facă numai Biserica, pentru că ea este infailibilă, adică fără greșeală. Glasul Bisericii este îndreptarul sau temelia adevărului, care ne scutește, ne apără, ne ferește de greșeala în care cad toți cei ce tâlcuiesc Scriptura după bunul lor plac. Glasul Bisericii este glasul lui Dumnezeu. Prin glasul Bisericii vorbește Duhul Sfânt, Care lucrează și conduce Biserica lui Hristos (…) Biserica, ca o mamă adevărată, niciodată nu dă învățături greșite fiilor ei, ci întotdeauna ne îndrumă pe calea cea bună (…)
Sărbătorile. Un dar minunat al Bisericii sunt și sfintele sărbători sau praznice care, cu bucuriile și frumusețile lor, înseninează, luminează, înnobilează viața (…) Sărbătorile și praznicele sunt zile în care ne refacem puterile trupești, ne înmulțim puterile și darurile sufletești. În aceste zile, când noi încetăm muncile trupești, punem la lucru forțele noastre sufletești, ne primenim, ne luminăm, ne înălțăm. Acum, în aceste zile, noi creștinii suntem datori să ieșim și să ne îndreptăm pașii spre sfânta biserică. Să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu. Să participăm la Sfânta Liturghie, să cercetăm pe cei bolnavi, să ne aducem aminte de cei bătrâni, să vizităm pe cei dragi, care ne așteaptă cu nerăbdare, să ajutăm pe cel încercat de vreun necaz, să ne luăm de mână copiii și să-i scoatem și pe ei din drumul pe care au alergat toată săptămâna și să-i ducem să vadă lucruri care să le lumineze și să le desfăteze gândurile și să le înnobileze sufletele (…) În aceste zile, în zilele de praznice, se aduc jertfe și se fac cele mai frumoase acte de caritate. Acum poate creștinul învăța mai bine porunca cea mai mare din Lege: iubirea de Dumnezeu și iubirea de semenii lui. Și tot în aceste zile este timpul cel mai potrivit în care cei învrăjbiți se împacă, oamenii se regăsesc unii pe alții. Ce zile luminoase pot fi zilele acestea, dacă omul le primește și le folosește așa cum este rânduit de Dumnezeu! Biserica oferă creștinilor praznicele ei cu toată bogăția lor de har, bucurie și pace, cu toate darurile exprimate de cultul și datinile noastre frumoase, legate de aceste zile, fiind încredințată că, și prin acestea, aduce fiilor ei prețioase servicii, prin care se îmbogățește și se împodobește viața” (Vezi: P.S. Justinian Chira, Darurile Bisericii, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, Cluj-Napoca, 1983, pp. 9-27).

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *