Din nefericire, păcatul odios al avortului a devenit o practică tolerată și încurajată de societate, fiind privită ca un fapt cât se poate de normal, mai ales în contextul desacralizării tot mai accentuate a lumii actuale.
După ce i-a creat pe primii oameni, Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți” (Facere I; 28). Prin urmare, omul este chemat de Dumnezeu să participe împreună cu El la munca Sa creatoare. Cea mai înaltă formă de creativitate pentru om este cea de procreare. Avortul este mai mult decât o respingere a chemării Domnului; este o acțiune îndreptată împotriva Lui. Recent, avortul a devenit o problemă majoră pentru întreaga societate contemporană, un fenomen alarmant, în continuă creștere. Dacă cercetăm istoria, observăm că avortul era o chestiune controversată încă din timpurile vechi, fiind condamnat de unii și justificat de alții. Hipocrate, părintele medicinei, în celebrul său jurământ le cere medicilor să nu dea femeilor băuturi otrăvitoare care să ducă la avort.
Părinții Bisericii emit și ei judecăți asupra avortului, contestându-l și considerându-l ca pe o abatere de la voia lui Dumnezeu, ca pe o crimă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că avortul este mai odios decât omorul, “căci nici nu am cuvinte îndeajuns pentru a numi asemenea faptă criminală, de vreme ce nu numai că pe copilul nenăscut îl omoară, ci îl împiedică chiar de a se naște. Deci, de ce îți bați joc de darul lui Dumnezeu și te lupți împotriva legilor Lui, iar ceea ce este binecuvântare tu alungi ca pe un blestem?” De asemenea, Sfântul Vasile cel Mare este foarte tranșant în exprimarea sa: “Femeia care-și omoară în chip voluntar fătul se face vinovată de pedeapsa uciderii”, iar cei care prepară “droguri pentru provocarea avortului” sunt ucigași “întocmai ca și cele care primesc otrăvurile care ucid fătul din pântecele mamei”.
Realitatea o arată că avortul produs în mod intenționat, cu sânge rece, fără nicio remușcare, are numeroase repercursiuni în viitor. Avortul este crimă și orice crimă își are pedeapsa ei.
Din cuvintele Sfinților Părinți, am remarcat faptul că sunt condamnați și cei care provoacă avortul. Însă, niciun medic nu-și obligă pacientele să avorteze, ci decizia le aparține. Tocmai de aici derivă vina femeii care recurge la un astfel de act barbar, considerând că întreruperea sarcinii este exclusiv dreptul ei. Părintele Juvenalie afirmă că, potrivit învățăturii Bisericii, viața omului nu începe la naștere, ci la zămislire, prin avort întrerupându-se o viață cu identitate separată; embrionul este persoană, înseamnă existență, pentru că Dumnezeu, în momentul conceperii, sădește sufletul viitorului născut.
Prin urmare, avortul voluntar reprezintă o ucidere cu premeditare fiindcă ia dreptul la viață unei ființe omenești, fără posibilitate de apărare, înainte de a se învrednici de Sfântul Botez. Femeia care a avortat trebuie să facă o căință sinceră, luând imediat legătura cu un preot duhovnic, care s-o canalizeze pe o direcție bună, care s-o ajute să conștientizeze gravitatea păcatului și care s-o ferească de căderea în deznădejde.
Dacă avortul se produce în cadrul unei familii, ambii soți sunt vinovați pentru că au consimțit la această crimă. Implicarea în avort, sub orice formă, este o alegere personală a morții în locul vieții, a răului în locul binelui. Cum vom putea ajunge la comuniunea veșnică cu Dumnezeu când facem o astfel de alegere? De alegerea pe care o facem în viața pământească depinde fericirea sau nefericirea noastră în veșnicie. Viața copilului din pântecele mamei este cel mai prețios dar primit de la Dumnezeu și noi nu avem dreptul să i-o curmăm, indiferent de momentul de dezvoltare în care s-ar afla.
