vineri, aprilie 26, 2024
AcasăReligieUn dar de Centenar: Icoana Maicii Domnului “Pantanassa din inima Sǎtmarului

Un dar de Centenar: Icoana Maicii Domnului “Pantanassa din inima Sǎtmarului

Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, numită „Atot mpǎrǎteasa” este una dintre icoanele făcătoare de minuni ale Născătoarei de Dumnezeu. Această icoană se găseşte în
Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos (Grecia). Ea este „cea mai t nǎrǎ” icoanǎ (secolulȃ
al XVII-lea) dintre toate icoanele miraculoase ale Vatopedului, devenind, n scurt timp, foarte
vestitǎ prin minunile care s-au sǎv rşit prin mijlocirea ei, fiind sǎrbǎtoritǎ anual la data de 15
octombrie.
Aceastǎ icoanǎ s-a fǎcut tot mai cunoscutǎ ncep nd cu a doua jumǎtate a secolului al
XX-lea, dupǎ ce a ajuns n Mǎnǎstirea Vatoped. Doi monahi athoniţi vârstnici i-au încredinţat-o
pǎrintelui Iosif Vatopedinul, destǎinuindu-i cǎ icoana este plinǎ de har, motiv pentru care ei nu
doreau ca, dupǎ moartea lor, icoana sǎ „nimereascǎ n m ini necunoscute”. Stareţul Iosif a prins
o evlavie deosebitǎ cǎtre icoanǎ şi, ndrǎgind-o nespus, i-a dat numele „Atot mpǎrǎteasa”. Puţin
mai târziu, cu acordul obştii mǎnǎstirii, a aşezat-o n biserica principalǎ, unde se gǎseşte şi
astǎzi, la loc de mare cinste. Prima minune sǎv rşitǎ prin icoanǎ nu s-a lǎsat mult aşteptatǎ. Într
o zi, la mǎnǎstire sosise un t nǎr. n clipa n care a dorit sǎ se nchine naintea icoanei, aceasta s-a
a luminat dintr-o datǎ şi o putere nevǎzutǎ l-a izbit pe t nǎr la pǎm nt. Monahii, confuzi, s-au
grǎbit spre tǎnãr şi l-au ntrebat, spre a nţelege şi ei, care au fost motivele acestei intervenţii
negative din partea chipului sfânt. Cu lacrimile curgând, tânǎrul a mǎrturisit cǎ practica magia,
fapt pentru care a fost descoperit şi mustrat de cǎtre Maica Domnului.
Icoana „Pantanassa” se aflǎ lângǎ coloana din st nga naosului, în faţa unei vechi icoane
a Maicii Domnului, „Odighitria”. ngenunchind n faţa icoanei, cu credinţǎ şi ncredere, foarte
mulţi oameni s-au vindecat de neputinţe şi boli istovitoare, incurabile, mai ales cei chinuiţi de
cumplita boalǎ a cancerului. De aceea, multe copii ale icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” se
Întâlnesc des în centrele medicale de combatere a cancerului. n fiecare zi, dupǎ Pavecerniţǎ,
biserica principalǎ a Mǎnǎstirii Vatoped, n faţa acestei icoane se sǎvârşeşte Acatistul (sau
Paraclisul) Maicii Domnului „Pantanassa”, urmat de citirea pomelnicelor cu numele bolnavilor,
lǎsate de pelerini. În ajunul zilei în care am primit icoana noastrǎ, am participat la Paraclisul
Maicii Domnului „Pantanassa”, sǎvârşit de cǎtre pǎrintele Kiril, prilej cu care am cântat în limba
românǎ Axionul („Cuvine-se cu adevǎrat…”), fiind cuprins, mǎrturisesc, de o sf ntǎ şi mare
emoţie.
Icoana Maicii Domnului „Pantanassa din inima Sǎtmarului” din Catedrala ortodoxă cu
hramul „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare reprezintă o reproducere fidelǎ
după icoana Maicii Domnului „Pantanassa” de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos,
fiind realizată prin post, rugăciune şi meditaţie, cu multă măiestrie artisticǎ, de către părinţii
athoniţi, ajung nd n Sǎtmar cu binecuv ntarea Preasfinţitului Pǎrinte Iustin, Episcopulȃ ȋ ȃ
Maramureşului şi Sǎtmarului, prin dragostea şi dǎrnicia unei familii credincioase, o familie
binecuv ntatǎ de Dumnezeu, constituind o nouǎ punte de legătură între Satu Mare şi Sfântulȃ
Munte Athos, dar şi între România şi Grecia. Această icoană, sfinţită în Muntele Athos, va fi
aşezată, pentru veşnicie, în timpul postului Adormirii Maicii Domnului, n Catedrala sătmăreană,ȋ
la data de 5 august 2018, o datǎ cu Sf nta Liturghie Arhiereascǎ sǎv rşitǎ n biserica noastrǎ deȃ ȃ ȋ
cǎtre Preasfinţitul Pǎrinte Episcop Iustin şi Preasfinţitul Pǎrinte Timotei Sǎtmǎreanul, nconjuraţiȋ
de un sobor de preoţi şi diaconi, eveniment la care i invitǎm pe toţi credincioşii sǎtmǎreni. Totȋ
atunci va fi adus şi un Epitaf (care nfǎţişeazǎ punerea n morm nt a Domnului nostru Iisusȋ ȋ ȃ
Hristos), prin mǎrinimia unui bun credincios, de la Mǎnǎstirea Iviron din Muntele Athos.
Menţionez faptul cǎ biserica noastrǎ, o veritabilǎ “Casǎ a Maicii Domnului” (cum mi place mie sǎ o numesc) mai adǎposteşte o icoanǎ dǎruitǎ nouǎ de cǎtre Sf ntul Munte, şi anume Icoana
Maicii Domnului “Vimatarissa-Sǎtmǎriţa”, aşezatǎ aici la data de 1 august 2015.
În clipa în care mi-a fost înmânatǎ icoana Maicii Domnului “Pantanassa”, părintele Kiril de la Mănăstirea Vatoped a spus: „Pǎrinte Cristian Boloş, trimitem aceastǎ icoanǎ n Satu Mare, ȋspre a o aşeza în Catedrala Sǎtmarului, pentru a fi de folos tuturor sǎtmǎrenilor şi tuturor persoanelor care se vor ruga Maicii Domnului cu smerenie, aduc nd asupra lor şi familiilor lor binecuv ântarea lui Dumnezeu…”
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin!
Preot dr. Cristian Boloş,paroh al Catedralei ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare.
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente