I. “Noi suntem creștini și pentru Domnul Iisus Hristos suntem pregătiți a ne jertfi și a muri”
Sfinții 40 de Mucenici (+320), originari din ținutul Capadociei, au trăit și au suferit moarte martirică pentru dragostea și credința în Hristos, pe timpul domniei împăratului persecutor Liciniu (308-324). Aceștia erau soldați în armata Imperiului Roman, avându-l ca și conducător pe Agricola, o persoană de neam păgân. Totodată erau ostași credincioși ai Împăratului Ceresc, Iisus Hristos. Ei își desfășurau activitatea în cetatea Sevastiei din Armenia. Când Agricola a aflat că sunt creștini, a ordonat ca toți să fie aduși în fața lui spre judecată. Văzându-i, le-a spus: “Cum v-ați arătat ascultători către mai-marii voștri în războaie, așa să ascultați și acum porunca împăratului, aducând jertfă zeilor”. La acest îndemn, Chirion, căpetenia celor 40, un bărbat demn și iscusit în cunoașterea Sfintei Scripturi, a răspuns în numele tuturor: “Cum am luptat și i-am biruit pe vrăjmași pentru împăratul pământesc, tot așa vom lupta și pentru împăratul ceresc, împotriva vrăjmașilor Lui. Noi suntem creștini și pentru Domnul Iisus Hristos suntem pregătiți a ne jertfi și a muri”. Datorită acestei atitudini ferme, ei au fost închiși, în speranța că se vor răzgândi. Acolo, în închisoare, ei s-au rugat fierbinte Mântuitorului Hristos spre a-i întări pentru mărturisirea cea adevărată. Având ajutorul, mângâierea și puterea Domnului, Care îi asigurase că “cel ce crede în El, chiar de va muri, va fi viu, fiindcă numai cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”, toate amăgirile, promisiunile deșarte și amenințările păgânilor nu au reușit să le zdruncine credința puternică în Dumnezeu.
După o scurtă perioadă de timp, în Sevastia a sosit Lizie, un mare conducător de armată, renumit pentru cruzimea sa manifestată la adresa creștinilor. Acesta a făcut presiune asupra celor 40 de bărbați spre a-i determina să se închine idolilor, dar s-a lovit ca de un zid de aceeași credință nestrămutată din partea lor. În aceste circumstanțe, ei au fost condamnați la moarte prin înghețare. În toiul iernii, pe un ger cumplit, au fost dezbrăcați și obligați să intre într-un lac aproape înghețat, iar pe mal au fost rânduiți ostași spre pază, ca nu cumva să fugă careva. În loc să se gândească la evadare, ei se rugau Domnului să le dea în continuare putere și răbdare. Unii strigau: “Iute este gerul și rece este gheața”, iar alții răspundeau: “Dulce este Raiul și fierbinte este dragostea de Dumnezeu”, îmbărbătându-se reciproc. Pe țărm se găsea o baie cu apă caldă, pentru ca cei ce se vor lepăda de Dumnezeu să poată scăpa de moarte. Un soldat dintre cei 40, slăbind în credință din cauza chinurilor, a dezertat, a intrat în baia respectivă, dar cum a deschis ușa încăperii a murit, fiindcă Duhul Sfânt Se depărtase de la el. Pe la miezul nopții, o rază dumnezeiască s-a revărsat din cer, a topit gheața, încălzindu-i pe Mucenici. Imediat după aceea, au coborât din înaltul cerului 40 de cununi strălucitoare, așezându-se în mod miraculos deasupra capetelor ostașilor lui Hristos, asemenea unor coroane împărătești. Erau cununile de biruință a vieții asupra morții, cununile muceniciei pentru Hristos. O cunună plutea, neavând loc să se așeze, pentru că unul dintre ei se lepădase. Atunci, un soldat care stătea de pază în jurul lacului, văzând-o, a strigat: “Și eu sunt creștin”. Dezbrăcându-se, s-a aruncat de bunăvoie în apă, iar cununa a venit deasupra capului său. Dimineața au fost găsiți rugându-se; au fost scoși vii din lac și li s-au zdrobit fluierele picioarelor cu ciocane grele și apoi trupurile Sfinților Mucenici au fost arse, iar cenușa lor aruncată în apă. (Vezi: Proloagele, vol. II, Ed. Bunavestire, Bacău, 1995, p. 568; Arhim. Cleopa Ilie, Predici la praznice împărătești și la Sfinți de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1996, pp. 375-379).
Astfel, și-au dat sufletele în mâinile Împăratului lor Hristos. Au murit pentru viața pământească, înviind pentru viața cerească, arătându-ne că moartea nu este doar un sfârșit, ci și un început: un început al fericirii veșnice. Puținele rămășițe din Moaștele lor au fost adunate cu mare evlavie și duse într-o biserică spre cinstire, cum ceruseră chiar Sfinții înainte de a pleca pe calea veșniciei. Iată de ce, trebuie să ne considerăm binecuvântați de Dumnezeu, că din puținele oseminte rămase din trupurile lor pământești, câteva se găsesc și în municipiul Satu Mare, și anume în biserica ortodoxă “Nașterea Maicii Domnului”, semn că județul nostru și-a dobândit 40 de ocrotitori și mijlocitori prin rugăciune către Dumnezeu.
II. Cultul Sfinților 40 de Mucenici în tradiția poporului român
În țara noastră, Sfinții 40 de Mucenici se bucură de o mare prețuire din partea credincioșilor, cu toate că sărbătoarea nu se mai ține cu solemnitatea de altădată. Însă, ar fi bine să nu uităm de cei care și-au apărat credința în Hristos cu prețul vieții lor, contribuind și ei la menținerea nealterată a acestei credințe drepte până azi. Ziua de 9 Martie ar trebui scoasă în evidență, mai ales că, prin voia lui Dumnezeu, părticele din Sfintele lor Moaște se găsesc și în părțile noastre, având posibilitatea de a veni și de a închina înaintea lor, rugându-i pe Sfinții Mucenici să ne poarte cererile până înaintea tronului dumnezeiesc, aducând împlinirea dorințelor noastre de bine. În unele părți ale țării, de ziua lor credincioșii duc la biserică 40 de colaci în formă de 8, după numărul Mucenicilor, colăcei care poartă chiar numele de “sfinți” sau “mucenici”, simbolizând cele 40 de cununi coborâte din cer pentru credința și răbdarea lor. Sunt făcuți din pâine dulce și în formă de “8”, pentru că acest număr sugerează veșnicia și dulceața vieții viitoare. După ce sunt sfințiți de către preot, colăceii sunt împărțiți persoanelor sărace, drept pomană pentru sufletele morților.
În ziua de 40 de Sfinți, afirmă Simion Florea Marian în celebra sa lucrare “Sărbătorile la români”, după tradiția populară, pământul începe a se dezgheța. Numiți pe alocuri și “Moși”, cei 40 de Mucenici se caracterizează prin bunătate, ei bătând cu “botele” sau cu ciocanele în pământ, pentru ca acesta să se dezghețe, să înceteze gerul, să iasă căldura și să crească iarba, semne că primăvara a sosit. Ca atare, înainte cu câteva zile gospodarii își pregătesc plugurile, carele, caii sau boii în vederea aratului care va începe imediat după sărbătoare. Toate uneltele și animalele care vor fi întrebuințate la muncile agricole urmează a fi tămâiate și stropite cu apă sfințită, pentru ca Dumnezeu să le ferească atât pe ele, cât și pe oamenii care le vor folosi, de rele, de primejdii, de necazuri, de boli, de orice împrejurare rea, pentru ca recolta ce va rezulta în urma muncii lor să fie una bogată. La plecarea pentru prima dată în an în țarină, fiecare gospodar își face semnul Sfintei Cruci, zicând cu nădejde: “Doamne ajută!” și “Dă, Doamne, roadă multă și sănătate!” Abia după aceea se începe lucrul propriu-zis, arătându-se prin aceasta că românul a știut dintotdeauna că se află sub protecția unui Dumnezeu bun și drept, Care îi ajută pe cei care își pun speranța în ajutorul Lui.
Sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici este cinstită de poporul nostru, de ea legându-se o serie de datini și obiceiuri, o suită de credințe, care nu s-au pierdut în decursul timpului. În această zi, în special la țară, nu se lucrează, ci fiecare creștin se gândește la sufletul său, mergând la biserică și rugându-se. Poporul nostru crede că așa cum va fi vremea în ziua Mucenicilor, așa se va păstra și în cele 40 de zile următoare, sau că dacă plouă în această zi, va ploua și de Paști; dacă tună acum, vara va fi roditoare. Tot în această zi vin cocostârcii sau berzele. Uneori se întâmplă ca data de 9 martie să cadă în Postul Mare și atunci toată ziua se ține cu post și ajun, pentru a celebra cum se cuvine memoria martirilor care și-au jertfit viața pentru învățătura cea dreaptă și mântutoare a Domnului nostru Iisus Hristos.
III. Aducerea și așezarea solemnă a unor părticele din Moaștele Sfinților 40 de Mucenici în biserica ortodoxă “Nașterea Maicii Domnului”, din Satu Mare
Un fapt inedit, care trebuie reliefat, este aducerea din Cetatea Ierusalimului, pe lângă alte Moaște și odoare de mare preț ale creștinătății, în anul 2005, la biserica “Nașterea Maicii Domnului”, din Cartierul Soarelui (Satu Mare), prin grija deosebită a preotului Coriolan Nastai, a unor părticele din trupurile Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, spre zidirea sufletească și sănătatea trupească a tuturor credincioșilor sătmăreni, care se vor închina și ruga înaintea lor. În actul care a însoțit aceste daruri stă scris: “Noi, slujitorii și ostenitorii, din mila Prea Bunului Dumnezeu la Așezămintele Românești de la Sfintele Locuri, dăruim bisericii ortodoxe cu hramul Nașterea Maicii Domnului din Satu Mare: părticele din moaștele Sfinților 40 de Mucenici, uciși în Iezerul Sevastiei din Armenia, pe care Biserica îi prăznuiește la 9 martie în fiecare an…” Acest act autentic poate fi citit în întregime în sfânta biserică.
Moaștele au fost așezate cu mare evlavie și solemnitate într-un altar special construit în vederea adăpostirii acestora, de către Înalt Prea Sfinția Sa Justinian Chira, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, alături de Părintele Protopop al Sătmarului Ioan Socolan și un sobor de preoți și diaconi, cu ocazia Sfintei Liturghii Arhierești oficiată în biserica sătmăreană la data de 11 decembrie 2005. În cuvântul său de învățătură, Î.P.S. Justinian remarca: “Iubiții mei! Este un lucru minunat și binecuvântat de Dumnezeu că în această biserică se află părticele din moaștele Sfinților lui Dumnezeu. Să veniți și să vă închinați înaintea acestor Sfinte Moaște cu credință și cu nădejde, atât în bucuriile, cât mai ales în necazurile prin care treceți uneori în viață. Cereți mijlocirea acestor Sfinți înaintea Bunului Dumnezeu și sufletele voastre se vor umple de bucurie și de pace. Doamne ajută!”.
