sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAPM - Acțiune de numărare a păsărilor

APM – Acțiune de numărare a păsărilor

pasari

Societatea Ornitologică Română – sucursala Satu Mare în parteneriat cu specialiști din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare și membri ai Corpului Voluntarilor Ecologi vor participa, în perioada 12-17 ianuarie 2016 la Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice (International Waterbird Census/Midwinter Count). În data de 12.01.2016 observațiile se vor efectuata pe râul Someș în amonte de Satu Mare (în zona localităților Pomi și Valea Vinului) și în data de 16.01.2016 pe râul Someș aval de Podul Galben .
Acestă acțiune se încadrează în programul de evaluare pe termen lung a efectivelor de păsări organizat de Wetlands International începând cu anul 1967 și care se desfășoară în fiecare an pe teritoriul a peste o 100 de țări din lumea întreagă. Acest recensământ se efectuează concomitent pe tot teritoriul României.
Țările care furnizează date despre efectivele de păsări de apă sunt grupate pe regiuni, România aparținând țărilor riverane Mării Negre.În acest an se împlinesc 50 de ani de la lansarea programului, iar recensământul se desfășoară sub sloganul ”IWC50:Let`s make it count”.
În cadrul recesământului se vor colecta următoarele date: zona umedă vizitată (de-a lungul anilor se păstrează aceleași zone de observație), speciile de păsări observate, numărul exemplarelor /specie, starea habitatelor în care se fac observațiile (apă înghețată sau nu etc.), condițiile climatice în care se desfășoară observațiile, ce mijloace s-au utilizat pentru observații (binoclu, lunetă,etc.).
Datele colectate se vor centraliza la nivel național și internațional și vor servi la:
– evaluarea populațiilor păsărilor de apă, a distribuției teritoriale precum și a tendințelor de evoluție în timp a acestor populații
– identificarea zonelor umede care trebuie protejate prin declararea legală a acestora fie ca Zone umede de importanță internațională (la nivel internațional) fie ca arii naturale protejate (la nivel național);
– stabilirea priorităților la nivel internațional și național pentru acțiunile de conservare sau de refacere ecologică a zonelor umede și de protecție a speciilor de păsări de apă;
– crearea unei baze de date la nivel global care să reflecte starea actuală a zonelor umede și a populațiilor de păsări de apă sedentare sau migratoare existente aici;

– utilizarea speciilor de păsări de apă ca indicatori ai sănătății mediului înconjurător în general și în mod special a zonelor umede , de ex.: scăderea efectivelor la o specie de pasăre de apă constituie un semnal de alarmă privind starea zonei umede în care trăiește aceasta (poluarea apei și a solului, fenomene de bioconcentrare a poluanților în hrana acestora, distrugerea habitatelor în care clocește și se hrănește, vânătoarea escesivă, braconajul etc.);
– stabilirea domeniilor în care statele participante trebuie să elaboreze cercetări în vederea găsirii unor soluții viabile pentru conservarea favorabilă a zonelor umede și a păsărilor acvatice care să fie incluse în strategiile de dezvotare durabilă a fiecărui stat.
– conștientizarea comunităților privind importanța deosebită, din punct de vedere ecologic, a zonelor umede în păstrarea echilibrului ecologic a ecositemelor și în asigurarea resurselor regenerabile de care are nevoie societatea umană pentru asigurarea unei dezvoltări durabile care să asigure șanse de supraviețuire și generațiilor următoare (apă curată, hrană, medicamente, materie primă pentru industrie etc.).

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente