Două persoane au fost arestate preventiv și alte două au fost puse în arest la domiciliu, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri și terenuri agricole, în cazul a doi dintre cei trei judecători cercetați în dosar propunerea de arestare preventivă urmând să fie discutată vineri.
Magistrații instanței supreme au emis, vineri dimineață, mandate de arestare preventivă pe numele lui Dan Costin Bengescu și Iosif Kadas, în timp ce în cazul lui Jenică Poenaru și al lui Sorin Ion Iacob au luat măsura arestului la domiciliu.
În cursul serii de joi, în timpul dezbaterilor, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au disjuns propunerea de arestarea preventivă față de judecătorii Ordog Lorand Andraș și Gabriel Uță din Covasna și au stabilit ca dezbaterile în cazul lor să aibă loc în cursul zilei de vineri. Cauza a fost disjunsă față de cei doi pentru a se îndeplini procedurile de citare cu cei doi magistrați.
Procurorii DNA au cerut, joi, instanței supreme arestarea preventivă a șase persoane vizate în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri și terenuri agricole, între care cei doi judecători de la Tribunalul Covasna și beneficiarul a peste 43.000 de hectare de teren forestier.
Cei doi judecători – Ordog Lorand Andraș și Gabriel Uță – sunt acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, după ce au făcut parte dintr-un complet al Tribunalului Covasna care a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar și reconstituirea dreptului de proprietate pentru peste 43.000 de hectare de teren forestier și de teren agricol, situate pe raza județului Bacău, în favoarea unei persoane și în defavoarea Romsilva, potrivit anchetatorilor.
Sorin Ion Iacob este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trei infracțiuni de cumpărare de influență și trafic de influență, iar Dan Costin Bengescu, pentru trafic de influență, dare de mită și constituire a unui grup infracțional organizat.
Acuzațiile aduse lui Iosif Kadas sunt de constituire a unui grup infracțional organizat și trei infracțiuni de cumpărare de influență, iar în cazul lui Janica Poenaru, de aderare la un grup infracțional organizat și trafic de influență.
Iacob, Bengescu, Kadas și Poenaru au fost reținuți după audierile făcute marți la DNA Brașov.
În același dosar este urmărit penal și Paltin Gheorghe Sturdza, care își atribuie calitatea de moștenitor al „Domeniilor Ghica” și este beneficiarul celor peste 43.000 de hectare, acesta fiind suspectat de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constituire a unui grup infracțional organizat, trei infracțiuni de cumpărare de influență.
De asemenea, sunt urmăriți penal Aurel Olari, suspectat de aderarea la un grup infracțional organizat și trafic de influență, Ioan Gheorghe Varga, suspectat de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de influență, Andrei Poteacă, pe care anchetatorii îl suspectează de aderare la un grup infracțional organizat și trafic de influență, și Alina Carmen Ciocoiu, suspectată de complicitate la cumpărare de influență.
Potrivit procurorilor, în 17 aprilie 2012, în urma unei înțelegeri prealabile, la solicitarea avocatului Ioan Adam, în prezent deputat, cu sprijinul lui Paltin Gheorghe Sturdza, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna, din care au făcut parte Ordog Lorand Andras și Gabriel Uță, a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar și reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafață de teren forestier și de teren agricol, din județului Bacău, în favoarea unei persoane și în defavoarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva.
„Decizia judecătorească ar fi fost pronunțată în contradicție evidentă cu principiile de drept și cu starea de fapt reală, respectiv fără prezența vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reținută de instanțele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945. Astfel, a fost creat un prejudiciu, în sarcina RNP Romsilva, de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier)”, au scris procurorii în ordonanțele de reținere și de efectuare a urmăririi penale.
Imediat după pronunțarea deciziei civile a Tribunalului Covasna, Ioan Adam, împreună cu Gheorghe Sturdza Paltin, Ioan Gheorghe Varga, Dan Costin Bengescu și deputatul Viorel Hrebenciuc, a constituit și coordonat un grup ce urmărea să obțină venituri prin cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței, cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească.
„Pentru a reuși punerea în aplicare a deciziei presupus frauduloase a Tribunalului Covasna, inculpatul Adam Ioan împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza a promis lui Varga Ioan-Gheorghe, Bengescu Dan Costin și Hrebenciuc Viorel, bani sau alte foloase, iar aceștia din urmă au promis, la rândul lor, că vor determina funcționarii publici cu atribuții în acest sens (din cadrul Comisiei Județene de Fond Funciar Bacău, Direcției Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuțiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri”, au precizat procurorii.
Sorin Ion Iacob și Iosif Kadas sunt acuzați că, din 2013 și până în prezent, au acționat, împreună cu o altă persoană, urmărind să obțină venituri din trafic de influență și cumpărare de influență. Aceștia ar fi intervenit pentru a-i ajuta pe Dan Costin Bengescu și pe membrii grupului acestuia la urgentarea punerii în posesie și eliberarea titlului de proprietate precum și la vânzarea rapidă terenului forestier în suprafață de 43.227 de hectare dobândit prin hotărârea judecătorească de la Tribunalul Covasna. De asemenea, cei doi ar fi intervenit pentru dobândirea ilegală de proprietăți imobiliare, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile, de către mai multe persoane.
În sprijinul acestor intervenții, Iacob și Kadas ar fi cooptat persoane cu influență la nivel politic, între care Aurel Olari și Jănică Poenaru.
„Începând cu anul 2014, inculpații Iacob Sorin Ion și Kadas Iosif, pentru atingerea obiectivelor grupului infracțional organizat din care fac parte, au promis și au dat bani unor persoane care au influență sau au lăsat să se creadă că au influență (Olari Aurel, Jănică Poenaru,) asupra mai multor funcționari publici din cadrul Comisiilor județene de fond funciar Bacău și Suceava, din cadrul comisiilor locale de fond funciar, Direcția Silvică Bacău, directorul general al ROMSILVA etc. și asupra unor judecători instanța care urmează să soluționeze dosarul ce are ca obiect revizuirea deciziei presupus frauduloase a Tribunalului Covasna”, au mai arătat procurorii.
Alina Carmen Ciocoiu este suspectată că, începând din 16 iulie 2013, ar fi cerut și primit, în numele lui Sorin Ion Iacob, sume mari de bani de la mai multe persoane care erau interesate să obțină titluri de proprietate pentru mai multe imobile. În schimb, Iacob ar fi trebuit să intervină la funcționari publici cu atribuții în reconstituirea sau retrocedarea dreptului de proprietate, din București și județele Suceava, Călărași și Mureș.
DNA a anunțat, miercuri seară, că în dosarul retrocedărilor sunt urmăriți penal și deputații Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam, senatorul Ilie Sârbu și directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.
Hrebenciuc, Adam și Crăciunescu sunt inculpați, iar Sârbu are calitatea de suspect.
La DNA Brașov au fost audiați, miercuri, și soția lui Ioan Adam, judecătoarea Roxana Adam, precum și prințul Paul și prințesa Lia.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Paul Philippe și Lia Georgia, cu sprijinul juristei lor, Alina Carmen Ciocoiu, și pretinzând că sunt moștenitorii bunurilor deținute de Casa Regală a României, „au cumpărat influență de la Iacob Sorin Ion”. Iacob le-ar fi promis celor doi că va interveni, direct sau cu ajutorul altor persoane, la funcționari cu atribuții în reconstituirea dreptului de proprietate pentru obținerea mai multor terenuri și clădiri.