vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareEveniment - 30 de ani de la revoluția din decembrie 1989

Eveniment – 30 de ani de la revoluția din decembrie 1989

Avem deosebita plăcere de a vă invita luni, 2 decembrie 2019, de la ora 17.00, la Casa Meșteșugarilor Satu Mare la al treilea eveniment organizat în cadrul manifestărilor dedicate Revoluției din 1989 – Workshop/conferința publică cu jurnaliștii Doru Ionescu și Liviu Tofan, proiecția filmului documentar ”Un timp sărit din calendar” și prelegeri despre muzica rock în timpul dictaturii. Prezintă prof. Mircea Florian.

Organizatori: Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul Cultural ”G.M.Zamfirescu” și Fundația ”Mircea Florian”.

Doru (Emil, zis Rocker) Ionescu a fost, până în 1990, muzician liber profesionist (chitară, tobe). După Revoluție, realizator al revistei muzicale „Rocker” (1990–1994, 1999), și al emisiunii „undergROund” la Radio 3 – România Tineret. Publicist în presa scrisă – peste 3000 de articole în presa centrală (1990 – prezent), din 2000 până în prezent colaborator permanent la revista lunară „Actualitatea muzicală”, editată de UCMR. Din 1994 este jurnalist senior la TVR. A realizat peste 1500 de emisiuni TV în nume propriu, între care „Remix” (realizată și în prezent, săptămânal, pentru TVR 3), „Timpul chitarelor”, „Rock forum”, „Jazz restitutio”, „Pop cultura”, „Retro clip”, „O poveste din diaspora… cu cântec”, numeroase preluări TV de concerte și festivaluri. După premiul „Jurnalistul anului” (1996, Fundația culturală Phoenix), emisiunea „Remix” a fost remarcată de-a lungul anilor prin acordarea unor distincții: „Cea mai bună emisiune muzicală TV” (2001, Uniunea criticilor muzicali, realizatorilor radio şi TV „Mihail Jora”); Diploma de onoare a revistei „Actualitatea muzicală” pentru promovarea muzicii pop-rock în emisiuni de televiziune (2003), premiul „Memoria Televiziunii” la APTR 2008, nominalizare la categoria „Jurnalism Cultural” – Clubul Român de Presă (2008). Doru Ionescu a colaborat la numeroase documentare TVR, inclusiv independente, între care „Născuți la comandă – Decrețeii” (2005, Florin Iepan) și „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” (2010, Andrei Ujică). Din rubrica „Actualității Muzicale” și emisiunile TV, au rezultat 13 volume, între majoritatea în serile „Timpul chitarelor electrice” și „Muzica tinereții tale”. Apariții în 2019: „Valery Oișteanu. Dialoguri de la suprarealism la zen dada. Interviu colaj cu Doru Ionescu” (CDPL), „Muzicieni români în Germania” (Integral) și „Vocile jazzului românesc” (Eikon). Alte activități publicistice: a realizat selecții pentru caseta „Underground Romania – 3” (1997, Fundația culturală Phoenix), DVD-ul „Timpul chitarelor – vol. I” (2009, TVR Media) și CD-ul „Discul emigranților. Muzici din diaspora” (2014, Soft Records), colaborând și la reeditările Sfinx – „Lume albă” și Abra – „La frumusețea ei” (2016, Soft Records), „Celelalte cuvinte” (2017, Soft Records).

Liviu Tofan este jurnalist și publicist. A lucrat, între 1973 și 1994, la Radio Europa Liberă la München, în Germania, unde a început ca redactor, apoi a fost șeful serviciului de știri și în final director adjunct al Departamentului Românesc. Revenit în România după 1990, a înființat și condus redacția din București a Radio Europa Liberă. Apoi a fost co-fondator și director al Radio Total FM. În ultimii ani a publicat o serie de articole în revista Historia, a scris două cărți de investigație apărute la editura Polirom, și a realizat câteva filme documentare. Cel mai recent film al său este “Brașov 1987. Doi ani prea devreme”. Acest film a fost distins de Uniunea Cineaștilor din România cu premiul pentru cel mai bun documentar de televiziune în anul 2018.

Mircea Florian este compozitor, autor, artist, interpret și profesor (Prof. Dr.h.c., Dr.). Locuiește și lucrează în Düsseldorf, Germania, Satu-Mare și București, România. A compus muzică pentru albume, instalații de sunet, teatru, cinema, înscenări și spectacole, precum și pentru dans contemporan. A avut experiențe artistice și muzicale profunde cu melopoia (muzică & poezie), iar din 1970 a fost implicat în nenumărate proiecte de cercetare, expoziții (inclusiv Bienala de la Veneția), concerte și producții multimedia. Prin fundația care-i poartă numele a dus la bun sfârșit o serie de acțiuni socio-culturale care privesc educația, cultura & arta, păstrarea tradițiilor și a patrimoniului cultural.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente