Peste 1.200 de posturi didactice în universitățile de stat, scoase la concurs

Publicat la data de20 iulie 2013 » 588 Views» De: JSM - redactia » Locale, Nationale

imagesPeste 1.200 de posturi didactice și de cercetare vacante din învățământul superior de stat sunt scoase la concurs, începând de vineri, când a fost publicată în Monitorul Oficial lista lor, a declarat, ministrul delegat pentru învățământ superior, Mihnea Costoiu.

“Este vorba despre 1.262 de posturi scoase la concurs, care au fost aprobate joi de Guvern. Practic, de astăzi (vineri – n.r.), este deschis concursul”, a mai spus Costoiu.

Potrivit anunțului publicat în Monitorul Oficial, posturile – de asistent universitar, șef de lucrări, lector, conferențiar, cercetător științific și profesor universitar – sunt scoase la concurs de către instituțiile de învățământ superior de stat, pentru ocuparea lor pe durată nedeterminată.

Cele mai multe posturi, peste 110, sunt scoase la concurs la Universitatea București.

Tot în Capitală, la facultățile Universității Politehnica București sunt disponibile aproape 70 de posturi. Numere comparabile de posturi scoase la concurs sunt la Academia de Studii Economice și la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”.
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.