În cadrul programului educativ ,,Școala Altfel”, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au fost prezenți în rândul preșcolarilor și elevilor de la Școala Gimnazială Gherța Mică.
Întâlnirile polițiștilor cu preșcolarii și elevii din ciclul primar s-au realizat într-un context nonformal, prin discuții, jocuri și activități practice urmărindu-se informarea, conștientizarea și sensibilizarea participanților față de un domeniu care reprezintă și o prioritate a polițiștilor: prevenirea victimizării minorilor.
Mesajul transmis de către polițiști celor mici s-a axat pe o certitudine, o premisă de bază conform căreia Poliția, alături de Școală și Familie are ca principal deziderat siguranța acasă, la școală, în familie, pe stradă, online.
În acest context, elevii clasei I împreună cu dna. învățătoare și polițiștii din structura prevenire au reactualizat informațiile legate de regulile pe care le respectăm în diferite contexte și măsurile de siguranță pe care le adoptăm pentru a depăși situațiile problematice, prin intermediul unui joc – concurs propus de TEDI, ursulețul mascotă al programului de prevenire a victimizării minorilor TEDI.
Preșcolarii din cadrul unității școlare au participat pe covorașul rutier la jocuri axate pe respectarea regulilor de circulație, au traversat strada cu pași ,,mici, repezi și vioi”, fără a alerga, vorbi la telefon sau asculta muzică – comportamente care au fost apreciate ca negative, punând în pericol siguranța lor și determinând producerea unor accidente. Totodată, prin exemple concrete s-a reușit identificarea de către participanți a semnelor rutiere care ne atenționează, informează și ne limitează accesul.
Pentru ceilalți elevi din ciclul primar, polițiștii au pregătit surprize, activități interactive, jocuri și concursuri care au adus în prim plan informații legate de drepturile pe care le au în calitate de minori, dar și prevenirea unor comportamente de tip bullying, violență în mediul școlar. Polițiștii au răspuns la întrebări, la curiozitățile micilor participanți, au clarificat aspectele insuficient însușite și au transmis mesaje preventive legate de siguranța lor.
Activități similare vor continua și în perioada următoare, programul educativ ȘCOALA ALTFEL oferind contextul informal pentru o învățare atractivă, practic – aplicativă și adaptată particularităților de vârstă.