Iubirea ca virtute crestina cunoaste nenumarate manifestari, dar scapa oricarei definitii, pentru ca ea este dupa chipul Izvorului cel inepuizabil si nedefinit.
“Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea; si daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Caci si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei. Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii acelasi lucru fac. Si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai. Ci voi iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai. Deci fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv!” (Luca 6, 31-36).
Zice Mantuitorul: “Daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc. Daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Si pacatosii acelasi lucru il fac. Si daca dati cu imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor ca sa primeasca inapoi intocmai”. Aici se dezvaluie noutatea si unicitatea Evangheliei. Caci am pomenit si starea de crima intre semeni , Legea Talionului: “Ochi pentru ochi” (sau chiar doi ochi pentru un ochi, cum am auzit in pilda amintita), si starea aceea: Sa nu faci altuia ceea ce nu-ti prieste tie, care, observati, te opreste, numai, de la rau. Ea nu e si salvatoare; este o restrictie, e negatia; nu e afirmarea, marturia. Dar Iisus a venit sa transfigureze, sa transforme omul, prin Dumnezeu, Care este acelasi pentru toti, si din fiecare vrea sa faca un semen, un frate asemenea Lui.
A iubi in sens crestin inseamna a trai prin celalalt, a-l avea pe celalalt in tine. De aceea iubirea fata de Dumnezeu si aproapele presupune o intrepatrundere. Iubirea crestina nu este o forma declarativa care tine pe cel iubit si pe cel ce iubeste intr-o relatie exterioara, este viata si se impartaseste. Parintele Staniloae spunea ca iubirea este acordul dintre doua libertati, ea exclude constrangerea. A iubi pe Dumnezeu si pe aproapele inseamna a te manifesta liber. Forma suprema de manifestare a iubirii este jertfa, deoarece jertfa ca daruire de sine biruieste orice forma de manifestare a egoismului. Cel care se jertfeste iubeste cu adevarat.
Din paginile Sfintei Scripturi aflam ca iubirea fata de Dumnezeu nu poate fi despartita de iubirea fata de aproapele. Iar prin aproapele nostru intelegem orice persoana indiferent de religie, categorie sociala si nationalitate, pentru ca fiecare este dupa chipul Lui Dumnezeu. Deci si vrajmasul nostru este aproapele nostru, pe care Mantuitorul ni-l recomanda sa-l iubim. Iubirea fata de vrajmasul nostru se manifesta sub forma iertarii, dar si a rugaciunii. Dupa cum Mantuitorul ne spune in Predica de pe munte: „Sa ne rugam pentru vrajmasii nostri, pentru cei care ne vatama sau ne prigonesc”. Pentru ca numai asa ne asemanam Fiului si dobandim calitatea de fii ai Lui Dumnezeu. Crestinul autentic are constiinta ca prin iubirea fata de vrajmasul sau poate sa devina chip dupa Chipul Lui Hristos.
Daca avem in vedere analogia eclesiologica a Sf.Apostol Pavel ca noi formam un trup Biserica, si ca fiecare este madular al trupului Lui Hristos, pe vrajmasul nostru trebuie sa-l privim ca pe un madular bolnav, care atunci cand sufera, sufera tot trupul. Aceasta analogie ne ajuta sa nu cadem in capcana individualismului, a egoismului sau a urii fata de aproapele nostru. Nu putem sa ne unim cu Hristos decat prin aproapele nostru. Sa fim pururea rugatori catre Dumnezeu care este izvorul iubirii si sa ne dea putere sa iubim asa cum iubeste EL.
