Spiritualitate – Calea luminii (III)

Publicat la data de4 iunie 2018 » 61 Views» De: George Negrea » Religie

Bunătatea – o împreună-lucrare a omului
cu Dumnezeu
Preot dr. Cristian Boloş

“Sutaşul, răspunzând, a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea”. (Matei VIII; 8)

Mântuitorul nostru Iisus Hristos tocmai rostise celebra Sa “Predică” de pe Muntele Măslinilor. Începuse cu cele 9 Fericiri. Apoi, a vorbit “cu putere” despre integritate, milostenie, rugăciune, post, judecată, mântuire, despre relaţiile dintre oameni, punând la baza acestora iubirea, bunătatea, respectul, iertarea, într-ajutorarea. Iisus a înlocuit vechea Lege a talionului, care presupunea răzbunarea (“Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”), cu legea iubirii şi a păcii, în vederea apropierii de Dumnezeu şi a unirii cu El.
Învăţăturile noi pe care le-a transmis Domnul ascultătorilor Săi, îi determină pe mulţi dintre aceştia să-L urmeze. Cuvintele Sale avuseseră efect asupra raţiunii, inimii şi voinţei auditoriului. Şi Îl vedem coborând “din munte”, însoţit de mulţime. Un lepros Îi cere ajutorul. Dorinţa lui fierbinte de a dobândi vindecare este îndeplinită. Acum Iisus Se apropie de Capernaum. La intrarea în cetate, Îl întâmpină un sutaş, adică un comandant care avea în subordine o sută de soldaţi. Obişnuit cu rigorismul armatei romane, acesta trece direct la subiect, dar nu abordează un ton poruncitor. Recunoscând în persoana Mântuitorului o prezenţă şi o forţă supraomenească, Îi vorbeşte calm, rugător: “Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit”. Atât rosteşte sutaşul. De fapt, în aceste cuvinte nu se cuprinde nicio cerere. Era doar o relatare a unei situaţii. Sutaşul nu solicită vindecarea slugii sale, deşi aceasta era intenţia cu care Îl interpelase pe Iisus. Domnul îi cunoaşte gândul: “Venind, îl voi vindeca”. Urmează o dovadă de reală smerenie din partea sutaşului: “Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face”.
Sutaşul se considera a fi nevrednic de primirea Domnului în propria casă. Are conştiinţa păcătoşeniei. Însă, acest lucru nu-l împiedică să se apropie de Dumnezeu. Îşi calcă păcatele în picioare, desfiinţează bariera dintre el şi divinitate, dând un exemplu de virtute. Îşi manifestă cu tărie încrederea că Iisus are puterea de a ierta păcatele şi de a acorda vindecare. Totodată face o demonstraţie a ceea ce înseamnă “cuvântul”: cuvântul făptuitor şi fapta cuvântătoare. El, ca sutaş şi stăpân de casă, are putere asupra soldaţilor şi asupra slugilor. Tot aşa Mântuitorul, ca Domn al întregii făpturi poate tămădui omul pe care l-a zidit. Asistăm la o conversaţie între două persoane cu autoritate. Un om conlucrează cu Dumnezeu spre binele unui semen de-al său. Omul şi Dumnezeu se întâlnesc în bunătate şi iubire, iar satisfacţia simţită în urma acestei colaborări atinge cote maxime. Remarcăm faptul că sutaşul a ştiut şi cum să pună problema. Dovadă că Iisus, la auzul cuvintelor interlocutorului Său, “S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia Cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”.
Poarta Împărăţiei Cerurilor este deschisă tuturor oamenilor, indiferent de locul din care provin. Toţi, fără deosebire, sunt invitaţi să stea la masă cu patriarhii Avraam, Isaac şi Iacov. Toţi sunt chemaţi la mântuire. Ȋnsǎ, nu toţi ajung să o dobândească, deoarece sunt orbiţi de tot ce este trecător şi nu văd dincolo de trup. Procedând aşa, în cele din urmă sufletul ajunge să sufere în “întunericul cel mai din afară” al iadului, unde este “plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. Orice regret care ar putea să apară atunci este lipsit de importanţă. Pământul este şcoala care ne pregăteşte pentru cer. Dar cum să ne prezentăm la examenul final, dacă nu am învăţat lecţia? Dumnezeu este un Dascăl, Care nu poate fi copiat, mituit, minţit şi amăgit prin cunoştinţele noastre sumare. Nota obţinută va fi pe măsura răspunsului. Cei care au săvârşit binele vor învia spre viaţa şi fericirea veşnică, iar cei care au făcut răul, spre osânda cea veşnică (Ioan V; 29). Nimic mai clar. Sunt două căi: calea spre Rai şi calea spre Iad. Noi suntem liberi să mergem pe oricare, dar sfârşitul drumului, linia de sosire şi premiul vor face diferenţa.
Prin bunătate, altruism, iubire sutaşul ne oferă o pildă de vieţuire autentică în spiritul creştin. Se roagă sincer pentru aproapele său. Îşi iubeşte slujitorul. Altfel nu se explică eforturile depuse în vindecarea lui. Meritul său este cu atât mai mare cu cât perioada sclavagistă era în floare. Sclavagismul era o instituţie de stat în Imperiul Roman şi nu putea fi abolită prea uşor. Predicând egalitatea tuturor, Iisus îndulcise viaţa acestor nefericiţi lipsiţi de drepturi, care erau sclavii. Simţeau şi ei că sunt oameni, că au un ideal, că merită să trăiască pentru ceva. Credinţa în viaţa viitoare îi impulsiona. Sutaşul îşi tratează sclavul ca pe un frate. Nu-l priveşte ca pe o simplă proprietate, ca pe un obiect. Îi pasă de el, nu-l abandonează în clipele de suferinţă, nu-l condamnă la moarte prin părăsire şi izolare, ci întreprinde orice ca să-l salveze. Plin de bunătate, apelează la Iisus şi încrederea sa este răsplătită: “Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela” (Matei VIII; 5-13).
Bunătatea este un atribut al lui Dumnezeu. În discuţia cu dregătorul bogat, Mântuitorul afirmă că “nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu” (Luca XVIII; 19). El Îşi revarsă bunătatea asupra noastră, împărtăşindu-ne daruri de cea mai înaltă valoare şi făcându-ne părtaşi la propria Sa fericire. Şi întrucât noi suntem chemaţi să ne asemănăm cu Dumnezeu (Matei V; 48), înseamnă că, împodobindu-ne cu bunătatea Sa, avem datoria de a o revărsa asupra semenilor noştri. Bunătatea izvorăşte din dragoste şi se manifestă prin dăruire: să uiţi de tine însuţi cu desăvârşire şi să te oferi celui pe care îl iubeşti cu întreaga ta fiinţă, lăsând la o parte egoismul, răutatea, ura şi invidia.
Însăşi crearea omului este o expresie a bunătăţii lui Dumnezeu. O sugestivă parabolă prezintă sfatul Sfintei Treimi la facerea omului astfel: Dumnezeu Tatăl a spus: “Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră”. “Da, dar omul acesta va cădea, zise Duhul Sfânt, şi Tu, Fiule, va trebui să mori pentru el”. “Să-l facem, dar, sau să nu-l facem?”, a întrebat Tatăl. “Să-l facem”, a zis Fiul. Şi tot din bunătate, Fiul lui Dumnezeu vine în lume pentru a mântui pe omul căzut în păcat şi în stăpânirea morţii, Se jertfeşte pe cruce, îi iartă pe cei care Îl condamnă şi-L prigonesc, pentru ca noi, văzând trăirea Sa, să-I imităm bunătatea şi iubirea faţă de neamul omenesc (Efeseni II; 6-7). Prin urmare, renunţând la răutate, viclenie, făţărnicie, invidie şi clevetire, asemenea unor nou-născuţi, să ne apropiem de Învăţătorul şi Păstorul Cel bun, de Hristos-Dumnezeu. Participând cu întreaga noastră fiinţă, purificată de patimi şi păcate, la viaţa Lui, la iubirea Lui, vom constata că “bun este Domnul” (I Petru II; 1-3) şi plin de milostivire, că avem un Dumnezeu cu “inima miloasă”, Care ne vrea de-a dreapta Sa. Fără El nu putem face niciun bine, nu suntem capabili de nicio bunătate.
Dacă Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc, “face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei V; 45), noi, fiii Săi, avem menirea de a ne deschide sufletul faţă de cei care au nevoie de un umăr pe care să-şi sprijine capul, de o vorbă blândă care să-i mângâie, de un zâmbet care să le alunge tristeţea, de o încurajare care să le redea speranţa şi puterea de a se ridica. Sfântul Isaac Sirul scria: “Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng. Căci aceasta e semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoşi. Bucură-te cu cei ce se pocăiesc. Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tău. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău fii departe de toate. Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l. Şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi şi certarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina”. Aceasta înseamnă o participare din bunătate la bucuriile şi durerile semenilor, o încadrare în viaţa lor, după cum remarca Părintele Dumitru Stăniloae şi cum ni se oferă ca exemplu sutaşul din Evanghelie. Bunătatea, această virtute atât de rară în ziua de azi, presupune compasiune şi milostenie, fiind o cheie aurită care deschide poarta Împărăţiei lui Dumnezeu, permiţându-ne accesul la Cina Domnului.
Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre “bogăţia bunătăţii lui Dumnezeu, a îngăduinţei şi a îndelungatei Lui răbdări”, bunătate care ne îndeamnă la pocăinţă (Romani II; 4) şi la săvârşirea faptelor de iubire faţă de aproapele. Voind ca toţi oamenii să fie buni şi să se mântuiască, Dumnezeu ne oferă bunătatea Sa, dar ne cere s-o transmitem mai departe. Dacă nu acţionăm astfel, ea rămâne o sămânţă care nu va da niciodată rod, ci se va usca în pământul lipsit de umiditate. Dumnezeu este bun, dar şi aspru: bun faţă de cei ascultători şi aspru cu cei răi şi neascultători (Romani XI; 21-22). Aşadar, să persistăm în bunătate, care este o roadă a Duhului Sfânt (Galateni V; 22), înveşmântându-ne în ea şi dovedindu-ne vrednici de calitatea de fii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu “ne face nouă tuturora mii şi mii de binefaceri, cu voia şi fără voia noastră, cu ştiinţa şi fără ştiinţa noastră, şi El nu cere nimic altceva de la noi decât să-I mulţumim pentru ce ne face, ca şi pentru aceasta să ne dea în schimb mai mare răsplată. Nimic nu-i atât de plăcut lui Dumnezeu ca sufletul plin de recunoştinţă, ca sufletul care-I mulţumeşte Lui pentru toate”.
Bunătatea înseamnă blândeţe, smerenie, răbdare şi iertare. Stadiul cel mai înalt al bunătăţii este zugrăvit de Domnul Iisus Hristos prin cuvintele: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei V; 44). Ca atare, Mântuitorul ne cere să răspundem la rău cu binefacerea şi cu rugăciunea. Un astfel de comportament poate determina pe un păcătos să înceapă o viaţă nouă împreună cu Hristos, pentru că “bunătatea stăruitoare înfrânge răutatea”, după cum se exprima Seneca. De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur remarca: “Să ne ducem cu mintea la nobleţea firii omeneşti, să ascultăm de învăţătura lui Hristos şi să iubim din inimă nu numai pe cei ce ne iubesc, ci, smulgând din sufletele noastre orice invidie şi ură, să ne străduim să iubim şi pe cei care ne duşmănesc. Nu-i cu putinţă să ne mântuim altfel decât mergând pe această cale. Să ne străduim să iubim mai mult pe cei ce ne urăsc decât pe cei ce ne iubesc, pentru că dragostea de vrăjmaşi ne aduce mii şi mii de bunătăţi. Aşa vom putea afla iertare păcatelor noastre şi ne vom putea ruga lui Dumnezeu cu inima înfrântă şi suflet zdrobit. Când sufletul nu urăşte pe nimeni, are cugetul cu întemeiere liniştit; atunci cheamă cu mintea trează pe Stăpân şi atrage asupră-i mare ajutor de sus”.
Omul tinde întotdeauna să se autodepăşească. Aşa a fost creat de Dumnezeu, să ţintească mereu în sus, să atingă desăvârşirea. Însă, acest ţel necesită nenumărate eforturi şi etape. Am putea începe traseul spre Cer cu următoarea preocupare: cum să procedez pentru a deveni mai bun? Coborârea lui Dumnezeu la noi şi urcarea noastră la El se intersectează într-un punct. Şi acest punct se numeşte BUNĂTATE. Este o împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu. Posedând această virtute dumnezeiască şi omenească, ne vom asemăna Mântuitorului Iisus Hristos şi împreună cu El vom moşteni veşnica fericire, rezervatǎ celor buni şi curaţi cu inima.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.