Prezența și lucrarea lui Dumnezeu în lume nu pot fi contestate. De fapt, întregul pelerinaj pământesc al omului este o împreună-lucrare a sa și a lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotputernic. Cu toate acestea, El nu intervine cu forța în viața noastră. El are nevoie de o deschidere, de o ușă prin care să pătrundă, să lucreze și să lupte împreună cu noi. Dumnezeu poate face orice cu omul și pentru om, dar nu face acest lucru, deoarece nu dorește să suprime libertatea de voință cu care El Însuși l-a împodobit. Dumnezeu nu Se contrazice pe Sine: dacă i-a dăruit omului libertatea ca o putere deosebită, El nu anulează acest privilegiu, cu toate că ar putea, mai ales când omul înregistrează anumite derapaje, regrese sau când este pe punctul de a cădea în păcat. Tocmai de aceea omul poate fi răspunzător pentru faptele săvârșite. El are libertate, rațiune, discernământ. Fiecare faptă – bună sau rea – poartă pecetea libertății de voință. Însă, libertatea incumbă responsabilitate.
Dumnezeu poartă de grijă întregii creații și, în chip deosebit
Se ocupă de om, conducându-l, prin conlucrare (nu prin constrângere), spre mântuire. Omul este coroana creației, este făptura complexă în care Dumnezeu a revărsat iubire din iubirea Sfintei Treimi. Având în vedere pronia divină, se impune ca și noi să manifestăm o grijă față de Dumnezeu, concretizată și în grija purtată celor din jur. Este vorba despre iubire, dăruire, iertare, respect, într-ajutorare, toleranță, valori eterne pe care ar trebui fundamentată în permanență societatea.
A avea grijă de Dumnezeu înseamnă a promova pacea, a împlini voia Lui și a lupta cu toată forța împotriva păcatului. De ce? Fiindcă păcatul duce la întreruperea legăturii iubitoare și lucrătoare cu Dumnezeu. Păcatul nu face altceva decât să întunece lumina care ar trebui să caracterizeze existența noastră și să izvorască din ființa noastră. Păcatul este molipsitor și, așa cum se pronunța Sfântul Grigorie Teologul, păcatul se deprinde mai repede decât virtutea. Păcatul ne împiedică să căutăm plăcerea curată în Dumnezeu, îndemnându-ne să o căutăm în trup și în tot ceea ce ține de aspectul material și perisabil al vieții, privind oamenii doar ca simple mijloace de satisfacere a acestei plăceri, de atingere a unor scopuri care, în realitate, ne îndepărtează de Cer și ne apropie cu repeziciune de pământ.
A avea grijă de Dumnezeu înseamnă “să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău” și “să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei XXII; 37, 39). Această iubire exclude egoismul și narcisismul. Trebuie să ai tăria de a te vedea pe tine însuți în aproapele tău ca într-o oglindă sau, cum afirma Hegel: “iubește-ți aproapele ca și cum ai fi tu însuți”. Dacă ajungi la acest nivel poți spune că aproapele este fratele tău și că împreună sunteți copiii lui Dumnezeu. La acest nivel, rugăciunea ta îl va angrena și pe aproapele tău, el fiind o parte integrantă (deși nu este prezent în mod fizic) a convorbirii tale intime cu Tatăl ceresc. Este vorba chiar despre o identificare, fără a se pierde, însă, caracteristicile personale ale fiecărei persoane umane. Este vorba despre o unire – într-un gând – a oamenilor în duhul iubirii lui Dumnezeu.
A avea grijă de Dumnezeu înseamnă a te preocupa de modul în care trăiește cel de lângă tine, a avea grijă de el pentru ca și el să aibă grijă de tine. A avea grijă de Dumnezeu înseamnă a te comporta în așa fel încât El să nu-ți “ducă dorul”, întrucât ai uitat să intri în casa Lui (biserica) sau ai neglijat dialogul cu El (rugăciunea). Dacă îți dorești să-L iubești pe Dumnezeu și să fii iubit de către El, atunci îți va fi foarte ușor să-l iubești pe aproapele tău și să fii iubit de către el. Drumul omului spre Dumnezeu trece prin om, iar drumul omului spre om trece prin Dumnezeu. Dacă înțelegi cu adevărat Cine este Dumnezeu și cum poți avea grijă de El, nu îți va fi greu să ai grijă de semenul tău și să sesizezi importanța prezenței lui în viața ta și a prezenței tale în viața lui.
În fiecare creștin botezat Se află Hristos, dându-i putere omului să facă binele și să se ferească de rău. Dacă în fiecare creștin Se sălășluiește Hristos-Dumnezeu trebuie să spunem cu toată convingerea că a avea grijă de Dumnezeu înseamnă a avea grijă de om și că a avea grijă de om înseamnă a avea grijă de Dumnezeu. O grijă o implică pe cealaltă și ușurează împlinirea celeilalte, având ca scop unirea oamenilor între ei și cu Dumnezeu aici și în veșnicie. Părintele Arsenie Boca și-a închinat viața lui Dumnezeu și oamenilor, având întotdeauna grijă ca omul să nu uite de Dumnezeu și de om nici la necaz, nici la bucurie. De aceea, el spune: “grija omului de Dumnezeu simplifică grija omului de om”.
