vineri, aprilie 12, 2024
AcasăOpinie Sorin OrosSorin Oros: Crăciunul românesc

Sorin Oros: Crăciunul românesc

Motto: „Crăciunul este cel mai adevărat atunci când îl sărbătorim dând lumina iubirii celor care au cea mai mare nevoie” Ruth Carter Stapleton

Se apropie Crăciunul, o sărbătoare dragă românilor și tuturor creștinilor. Se știe că în perioada anilor cenușii ai comunismului, această sărbătoare creștină a fost îngrădită. Acum ea este „la liber”. Dacă în cei 27 de ani postrevoluționari nu s-a realizat mare lucru în democrația noastră original-infracțională, ne putem lăuda că, cel puțin, ne-am recuperat „credința și sărbătorile”. Ba mai mult, ne-am mai „tras” și câțiva sfinți, cu zilele libere aferente. Și, da, ne-am mai „branduit” țara și c-o „minune”: moaștele Sfintei Paraschiva (Parascheva în „limbaj preoțesc” pentru că ciudățeniile atrag… deștepții!), care anual sunt mozolite de enoriașii pauperi în materie cenușie. Dar despre asta am mai vorbit.

În ajunul Crăciunului, precum și-n cel al Paștelui, românii „atacă” în valuri supermarket-urile, precum avioanele naziste, Londra. Fleici, cârnați, caltaboși, picioare de porc, râturi, tobe, pui, curcani, șunci presate, salamuri, brânzeturi, cașcavaluri, măsline, murături, vin, bere, cognac, vodcă, sucuri carbogazoase și cu pulpă, ape minerale ori plate, arahide, fistic, nuci, rahat, mac, cornulețe, covrigei, cozonaci, cafea, făină, zahăr, bulion, lămâi, portocale, minole, mandarine, banane, kiwi, cartofi, ceapă, varză, morcovi, cimbru, pâini, franzele, țigări, șervețele, hârtie igienică, scobitori, soluții de curațat, săpunuri… Toate astea umplu cărucioarele de cumpărături până la refuz. Toate astea pentru sărbătoarea Crăciunului care ține trei zile. Toate astea ajung, jumătate, în mațele creștinilor, jumătate, la tomberoane. Problema e alta. Creștinul român, ca și cel grec, german sau italian, mănâncă doar cu o singură gură. Nu devine, brusc, caracatiță, la Crăciun sau la Paști. Nu are șapte guri pe care e nevoit să le burdușeasă, din plin, cu alimente, pentru ca acestea să se transforme, ulterior, în fecale. Nici nu poate mânca mai mult decât o face în februarie, în iulie sau în octombrie. Și-atunci de unde spaima asta de-a nu rămâne cu mațele goale de Crăciun? De unde disperarea excesivă de a „vandaliza” magazinele? „Lasă, să fie!” spun toți. Să fie, sunt de acord, dar cu decență. Pentru că e dificil ca după aperitiv, ciorbă și friptură, să mai înghesui în chinuitul stomac sarmale, piftii, piepți de curcani, cozonaci, cornulețe, prăjituri, banane și portocale, stropite din plin cu vodcă, vin, bere și cognac. O fi stomacul elastic dar nu e pizdă să se dilate atât de mult. Apoi, după acest ospăț pantagruelic încep crampele, stomacul se sufocă, și dă pe dinafară. Salvările defilează pe străzi ca la paradă și-n loc de colinde se aud înjurături. Adesea, de mamă. Stăm pe perfuzii, iar „alimentara” din frigider ajunge la ghenă. Minunat Crăciun!

Cred că românul dacă ar fi mai calculat și mai înțelept (oare cer imposibilul?) ar cumpăra doar jumătate din ceea ce achiziționează pentru masa de Crăciun. Iar dacă ar fi și bun creștin (se pare că e din moment ce moaștele n-apucă să se usuce de la atâtea mozoluri!) din cealaltă jumătate ar da sărmanilor. Sunt destui care nu au ce băga în gură, din varii motive. Nu le discut aici. Nimeni nu știe ce-i poate rezerva viața. Ați văzut, cred, cu toții, oameni care au fost cândva „serioși”, au avut case și locuri de muncă, iar peste ani au ajuns „boschetari”. Desigur, este vina lor, dar acest fenomen există! Apoi sunt zeci de mii de copii, fără vină, care stau prin orfelinate sau centre de plasament. Sunt bătrâni, la azile, care așteaptă triști vești de la familii… Există multă durere, peste tot, e destul doar să ne uităm împrejur. Sigur că nu putem îndrepta soarta acestor necăjiți, dar le putem aduce un zâmbet pe față și-o alinare-n suflet. De Crăciun. De Paști. Oricând, de fapt. E atât de simplu să ne aplecăm asupra suferințelor aproapelui nostru, încât dacă am conștientiza asta nu ne-am mai umple frigiderul ca înaintea foametei. Dar e atât de comod să stăm acasă, în mirosuri de mere coapte și scorțișoară, cu frigiderul burdușit, bând și mâncând, apoi borând, cu amicii ori familia, încât preferăm comoditatea în detrimentul simplității. Ne-nfundăm ca porcii, râgâim ca niște gorile grobiene, înfundăm „buda” și-apoi chemăm Salvarea. Ăsta e Crăciunul multora dintre noi. O pacoste! Un mod de a scoate la lumină animalul din om. Nu cred că e cazul. Dacă ne voia animale, Dumnezeu nu ne făcea oameni! Simplu. Dar ne-a făcut, gândindu-se că, superiori fiind, putem observa diferențele dintre noi și porci, gorile, șobolani, cârtițe, ori alte viețuitoare care nu cuvântă.

Așadar, dragi creștini, cuvântați și binecuvântați faptul că nu suntem porci care se hrănesc cu lături și dorm în cotețe, nu suntem gorile care se cațără prin copaci, și nici cârtițe care scurmă sub pământ.. Dacă suntem oameni, e cazul să demonstrăm asta. Și ar fi minunat să o facem oricând, nu doar de Crăciun sau de Paști, când mulți dintre noi ajung „animale”! Și rețineți: stomacul nu e pizdă!

Sorin Oros

P.S. Acum aștept ca popii să mă afurisească și să mă anatemizeze pentru că am pomenit de Sfânta Pizdă în preajma Sfântului Crăciun! De parcă ei au fost aduși de barză…

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente