Iertarea e pentru cei puternici!
Persoanele iertătoare diferă de cei care iartă mai puțin prin multe atribute ale personalității, astfel: au mai puține emoții negative (anxietate, depresie, ostilitate), sunt mai puțin contemplative, mai puțin narcisiste, exploatatoare și mult mai empatice. Acestea tind să aprobe atitudini și comportamente dezirabile din punct de vedere social. Astfel, predispoziția de a ierta pare să fie cel mai puternic asociată cu agreabilitatea și stabilitatea emoțională.
Bărbații, chiar dacă recurg ușor la iertare, ei o fac adeseori formal, fără sentiment, fără emoție, în timp ce femeile chiar dacă se implică emoțional și sentimental în actul iertării, nu recurg prea des la iertarea necondiționată și totală, ele iartă mai greu. Exersând totuși în mod conștient iertarea, miracolele devin din ce în ce mai palpabile. Toată viața ni se transformă dacă vom ierta tot ceea ce la un moment dat ne-a cauzat prejudicii emoționale intense sau chiar mai puțin intense. În psihologie se cunoaște deja faptul că orice emoție sau sentiment negativ care nu a fost asimilat până la capăt rămâne în “corp” ca un fel de focar toxic, ca un fel de greutate pe aripile sufletului. Acest lucru va conduce treptat la apariția bolilor. Iertarea este un proces complicat, ce necesită timp și multă deschidere către schimbare, nu o acțiune care se întâmplă rapid, ca și cum ai bate din palme. Iertarea reprezintă o parte a procesului de vindecare a propriei persoane.
Iertarea presupune dragoste. Doar dacă iubești omul care ți-a greșit, îl poți ierta. Nu trebuie confundată iertarea cu toleranța. A tolera înseamnă a trece cu vederea aceleași greșeli, în mod repetat. Aici intervine altă problemă. Toleranța, în anumite situații este considerată lipsa demnității, a orgoliului. Unii au impresia că dacă iartă repetat acest lucru îi face să se simtă buni. Iertarea repetată sau tolerarea îi face doar victime. Victimele unui rol de “om bun”. Femeile iartă mai ușor infidelitățile soțului, grosolăniile bărbaților, năzbâtiile copiilor, răutățile soacrei, perversitatea “prietenelor”. Asta pentru că au tendința să se victimizeze. Deși se spune că în dragoste nu trebuie să existe orgoliu, iertarea înseamnă trecerea peste orgoliu.
A ierta nu înseamnă nicidecum slăbiciune, ci putere. Nu este echivalentul cu a fi îngăduitor cu un răufăcător sau a-i tolera acțiunile injuste. Nu înseamnă nici a nu te îndepărta de el. Din contră, iertarea semnifică forța și înțelepciunea de a ne continua drumul fără a rămâne legați de cineva care nu ne-a făcut nici un bine. Și tocmai pentru că nu a adus nimic bun în viața noastră, care este logica să ne însoțim cu ei chiar și printr-un simplu gând sau o emoție? Swami Shivananda ne face cunoscut că toate ființele umane comunică atât între ele, cât și cu întreaga natură prin intermediul misterioaselor energii ale gândului. Gândurile sublime elevează mintea și purifică sufletul, gândurile rele excită mintea și umplu sufletul cu emoții morbide și întunecate. Trebuie să fim întotdeauna atenți la ceea ce gândim, căci tot ceea ce iese din mintea noastră se întoarce înapoi. Suntem ceea ce gândim. Prin rezonanță, o minte angrenată de gânduri malefice acționează ca un magnet, atrăgând în jurul ei gânduri similare și amplificând astfel răul inițial. Gândurile rele aruncate în atmosfera mentală otrăvesc mințile receptive, contribuind astfel la degradarea acestei lumi și odată cu ea și a noastră. Astăzi, suportarea răului nu este o condiție suficientă pentru păstrarea integrității sufletului și a trupului. În situația actuală, principala condiție de supraviețuire o reprezintă eforturile conștiente și active pentru restabilirea spiritualității, a umanismului, a înțelegerii armoniei lumii. Iată așadar de ce este atât de necesar să manifestăm iertarea și bunătatea față de semenii noștri. Această atitudine este necesară în primul rând pentru a ne asigura propria sănătate. Orice sentiment al jignirii de care omul nu se poate debarasa timp îndelungat reprezintă un mare pericol. Oamenii au încercat în mod intuitiv să dezamorseze, să scape de sentimentul de supărare, să nu-i dea voie să se acumuleze. Însă atunci când supărarea este ținută timp îndelungat, ea devine cu mult mai periculoasă, afectându-ne chiar și sănătatea corpului nu numai pe cea a sufletului. Oamenii sănătoși, de regulă, nu-și permit să țină prea mult timp supărarea. Ura, sentimentul jignirii, gândurile nearmonioase în general, cauzează, prin procesele de rezonanță declanșate, apariția unor substanțe toxice în sânge, care cel mai adesea se depun la încheieturi, producînd reumatism. Lipsa iertării, ura înverșunată, sunt cele mai puternice cauze ale bolilor; ele întăresc arterele sau ficatul, afectând chiar vederea și sănătatea ochilor. Așadar, în loc să-i punem cuiva întrebarea: “Ce ai?”, mai bine îl întrebăm: “Cu cine anume ai ceva ?”
În ceea ce privește legătura dintre a ierta și sănătatea mentală, studiile au arătat (Tangney, 1999) că tendința de a-i ierta pe ceilalți și pe sine este asociată cu un nivel scăzut de depresie, furie-ostilitate, stare paranoică și sensibilitate interpersonală (inadecvare și inferioritate). Iertarea este un proces interpersonal și intrapsihic care se desfășoară în timp și implică o alegere. Persoana care iartă se eliberează pe sine de furie, resentiment și frică.
Manifestând iertare, bunătate, dorințe de bine și gânduri binefăcătoare obținem o impenetrabilă armură împotriva oricărui atac malefic. Iisus ne învață: “Iubiți-i pe dușmanii voștri, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă la Dumnezeu pentru cei ce vă supără și vă prigonesc”. Iisus ne învață aceasta știind că dacă binecuvântăm cu adevărat un om, el nu mai are putere să ne facă nici un rău. Ca urmare, avem toate motivele să dorim și să urmărim să stăpânim arta de a fi iertători și buni. Atunci când totuși ne confruntăm cu dificultăți în practicarea sa, este bine să ne gândim că nimeni nu condamnă un infirm, ci îl tratează cu compasiune și bunăvoință. Cei care au mintea infirmă, plină de prejudecăți și de dorințe egoiste, au într-adevăr dreptul la compasiunea noastră. Acesta este secretul iertării: să ne amintim de necazuri, dar să nu mai suferim din cauza lor și să nu mai purtăm veșnice resentimente celor care le-au provocat. Dacă nu reușim să trecem această probă, însemnă că ne păcălim singuri și că încă nu avem puterea de a ierta, ceea ce înseamnă că bolile bat la ușă, iar evoluția spirituală stagnează. Arta de a ierta trebuie învățată și realizată cu înțelepciune. Nu trebuie să exagerăm în nici o privință. Să iertăm jignirile, dar să fim atenți să nu cădem în extrema cealaltă, pentru că vom fi luați drept proști și vom suporta fel de fel de accese de mânie, țipete și lacrimi, prin care mulți ar putea încerca să-și impună voința. Să fim binevoitori dar fermi, dacă avem dreptate. Să nu încurajăm răutatea sau egoismul. Putem să-i iertăm în inima noastră pe cei care fac răul din plăcere și să-i corectăm printr-o acțiune exterioară fermă și înțeleaptă. Să fim mereu în slujba binelui, nu a intereselor meschine ale unora din jur. Fideli idealurilor noastre și valorilor spirituale înalte, să judecăm mereu prin prisma adevărurilor eterne, căci numai Binele adevărat este bun pentru toți. Întrebat fiind ce este bunătatea, Alexandru Vlahuță scria inspirat: “O frumusețe copleșitoare pe care o percepi direct cu sufletul”. Să lăsăm așadar și noi această frumusețe să se manifeste în ființa noastră, să ne înnobileze sufletele și astfel vom pătrunde sensul cuvintelor lui Swami Vivekananda: “Lumea ne apare bună și pură doar dacă viața noastă este bună și pură”. Dacă am ajuns să stăpînim suficient de bine arta de a ierta, vom putea să îndrăznim să invocăm Grația lui Dumnezeu pentru a ne ierta propriile greșeli. În această direcție, Iisus a fost cât se poate de clar afirmând că omul trebuie să facă primul pas: Cere și ți se va da, caută și vei găsi, bate și ți se va deschide. Când omul se adresează lui Dumnezeu și îi cere iertare pentru cele înfăptuite, în sufletul și trupul său se produc schimbări uluitoare. În acel moment omul își recunoaște imperfecțiunea, se deschide în fața celui ce ne-a creat și primește de la acesta puterea pentru a se transforma în bine, pentru a intra în armonie cu Universul. Gândirea omenească limitată, meschină și egoistă este generatoare de dureri, supărări și moarte. Grijile și supărările trebuie să fie complet depășite. Iertarea este semnul distinctiv al omului superior cu un suflet sănătos și o inimă mare. Lipsa puterii de a ierta nu înseamnă doar lipsa calităților mai sus menționate, ci un blocaj enorm în calea evoluției spirituale. Puterea de a ierta nu trebuie să cunoască limite, nu poți să spui că ceva poate fi iertat, iar altceva este de neiertat. Incapacitatea de a ierta este spaima egoului și slăbiciunea lui, percepția predominant materialistă sau senzorială a vieții. Atunci când cineva spune că nu poate ierta, de fapt, el spune că nu vrea să ierte!
Iată ce spunea Nicolae Steinhardt în lucrarea Dăruind vei dobândi: „Vrem să fim iertați dar nu suntem dispuși să iertăm și noi. Vrem să ni se acorde atenție și să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorințele, de nu și capriciile, luăm însă foarte grăbit și împrăștiat aminte la nevoile, doleanțele și solicitările celorlalți. Ceilalți! Ei ne apar undeva, departe, un soi de fantome pierdute în ceață. Ni se pare de fapt, că toți cei din jurul nostru au obligații față de noi, iar noi față de nimeni, niciodată. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun și îndreptățit, numai noi avem întotdeauna dreptate.”
Pentru a ne dezvolta capacitatea de a-i ierta pe ceilalți, în primul rând trebuie să învățăm să ne iertăm pe noi înșine. Așa după cum spunea M. Gandhi: Cei slabi nu vor putea niciodată să ierte. Iertarea este calitatea celor puternici.
TU cât de puternic esti?
Mirela H.
