luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareConstrucții nerecepționate și neînregistrate la Carei

Construcții nerecepționate și neînregistrate la Carei

acoperis-ruina-castel-scanduri

Construcțiile din material lemnos din magazia Primăriei Carei nu sunt înregistrate și nici recepționate în decursul anului 2015, până azi 23 septembrie. Evident nu sunt nici autorizate chiar dacă sunt  amplasate in spațiile locative ale Primăriei Carei. Angajații constructori au un metru special, care măsoară  “2  în 1″, adică 2 în loc de 1.

In data de 21 august au fost tăiați 13 plopi  de pe drumul ce duce la Ianculești.  Copacii au fost duși la gaterul de la Urziceni dar destinația scândurilor rezultate nu a fost făcută  publică.  Nici de soarta  scândurilor  rezultate din cei peste 220 de copaci tăiați în parcul central  în ultimii 4 ani nu se știe nimic oficial deși  unii  dintre arborii doborâți erau din specii  deosebite.

Zile trecute am avut curiozitatea să aflu ce se întâmplă cu scândurile care rezultă din arborii  tăiați  de pe raza  UAT Carei și duși la gaterul de la Urziceni ce aparține de firma care a solicitat scutire de la plata impozitelor într-una din ședințele CL Carei.

Potrivit celor menționate de șeful fostului  DSPL, din scânduri au fost construite WC uri pentru  stabilimentele de asistați sociali de pe strada Doina, un acoperiș  la ruina din parc care era clădirea servitorilor grofilor iar acum este birou pentru administratorul Venig de la fundatia grof Karolyi și o magazie de 40 m lungime si 4 m lățime, amplasată pe strada  Iuliu Maniu la nr.7.

Restul, cică s-ar afla in magazia din spatele  Primăriei Carei.

De ce ar spune cineva că a construit o baracă de 40 m lungime și 4 m lățime dacă știe că adevărul  e altul, cu atât mai mult cu cât  construcția se poate vedea oricând, la orice oră și deci se poate și măsura și  fotografia pentru a susține cele afirmate? Să se bazeze pe faptul că nu totdeauna timpul îmi permite să fac deplasări  pe  teren și deci poate sar peste acest mic amănunt? Deloc inspirat acest domn.

În cursul săptămânii trecute, am solicitat serviciului Spațiu Locativ să îmi comunice câte construcții din lemn , executate în regie proprie , au recepționat în cursul anului 2015.

Șeful acestui serviciu a afirmat că aceste construcții nu sunt recepționate de către ei , nu le au pe inventar și deci să mă îndrept către Serviciul Tehnic.

La Biroul  Tehnic din Primăria Carei, am aflat că ….în cursul anului 2015, nu am făcut nici măcar o recepție de astfel de construcții din material lemnos.

Și totuși există astfel de construcții din lemn din scândură de diferite esențe, executate de angajați  ai Primăriei Carei.

Responsabilul cu lucrările recunoaște că  a facut numeroase lucrări de construcție de diferite  dimensiuni în cursul acestui an.

“….noi am făcut toate aceste lucrări dar DSPL nu mai există din punct de vedere juridic, noi funcționăm ca o sectie de gospodărie de pe lângă primăria Carei  ce lucrează după  cererea spațiului locativ și al biroului tehnic…..noi executăm ce  zic  șefii….”.

Cu alte cuvinte, în primăria UAT Carei, nu se înregistrează oficial construcțiile executate în regie proprie, cu scândura debitată la Urziceni si uscată apoi în uscătoare private,  nu se fac recepții și deci se pune întrebarea cum a fost scos materialul lemnos din magazie ?

Valorificat în mod legal,  din contravaloarea obținută pe acest material lemnos ar putea fi renovată biserica din Ianculești, singura biserică de pe raza UAT Carei care în ultimii 25 de ani nu a beneficiat de NICI  un sprijin financiar din partea primăriei Carei , la fel ca celelalte lăcașe de cult. Sau ar putea fi renovat Căminul Cultural din Ianculești, sat ce aparține de UAT Carei dar nu are nici un spațiu propice pentru activități culturale.

Până atunci, am  măsurat construcția de 40 m lungime și 4 m lățime  menționată de angajații  primăriei Carei, care are în REALITATE 20 m lungime și abia 2 m lățime. Doar atât.

Și se poate măsura de către oricine la adresa   strada Iuliu Maniu nr.7. Depinde de ce fel de unitate de măsură  folosiți. Metrul clasic folosit,  arată doar 2 m pentru  lățimea constructiei  față  de 4 cât ni s-a comunicat si la fel și în cazul lungimii.

Ruina din marginea parcului central este o altă lucrare unde a fost folosit material lemnos dacă  e să dăm crezare angajaților primăriei Carei dar și în acest caz fără vreo recepție.

Din sutele de arbori tăiați în ultimii 4 ani au rezultat mulți mc de scândură, de mai multe calități. Unde, cum și de către cine a fost valorificată?

La angajările pe criterii politice și de cumetrie din Primăria Carei ,  discriminările pe criterii etnice sau  împărțirea orașului în perimetre etnice, se adaugă mai nou și executarea de lucrări din material lemnos fără acte in regulă.

Încă mai așteptăm la redacție un comunicat oficial din partea primăriei Carei în care să se menționeze  care a fost soarta materialului lemnos  rezultat în urma tăierilor a peste 222 de arbori din parcul central sau de la Ianculesti. Sperăm ca acest comunicat  să nu aibă soarta  celui despre care încă se scrie despre cum a fost reținut  în vama maghiară de la Vallaj, pentru trafic de țigări,  autoturismul  Ford al primăriei Carei cu care șoferul anagajat făcea naveta zilnic la locuința lui din Ungaria.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente