Știința, cât o fi ea de pusă la zid de sfânta biserciă, a învins până la urmă, chiar și în preajama altarelor! Uitați-vă numai câți popi sătmăreni au cont pe Facebook și ce nebunii scriu pe acolo! Bine, ăsta e alt subiect, acuma vom vorbi despre…”amplificările” bisericești.
Se observă mai nou, plăcerea nedisimulată a unor clerici de a-și multiplica, prin mii de wați, glasul din timpul slujbei bisericești, să se audă până hăt, departe. Trecând peste primitivismul acestei metode de dizgrațios prozelitism, mai rămâne și o chestie de bun simț: nu poți băga pe gâtul cuiva toate cântările și predicile, multe de o năucitoare platitudine, pentru că oricum ai întoarce-o, trăim totuși, într-o țară unde nu suntem de acord să înlocuim totalitarismul comunist cu cel religios.
Sunt oameni care pur și simplu sunt atei sau au o altă credință decât cei din scufundata biserică de la piciorul podului Golescu, care încet – încet va depăși durat execuției, pe cea a Catedralei Notre Dame din Paris. Și încă trebuie să punem la punct un amănunt: foarte multe biserici, chiar și din orășelele județului, și-au luat pretențiosul nume de catedrală. Cine are cea mai elementară cultură teologică știe că termenul de catedrală se aplică doar acelui locaș de cult unde se află sediul unei episcopii, adică ”scaunul episcopal”.
Așa că nu există în județ, decât o singură catedrală, pentru simplul motiv că avem în Sătmar un singur sediu de episcopie, și anume, cel al cultului romano – catolic. Astfel, doar Catedrala romano – catolică din Centrul Vechi al Sătmarului are dreptul să poarte acest nume. Restul e numai necunoaștere sau eludare a celor sfinte. Bruiajul bisericesc este reclamat de data asta de un cetățean care lcouiește în zona bisericii de la pod iar ”organili” cărora bietul om s-a plâns, i-au cerut să facă bine să plătească el însuși probele de măsurare a nivelului de poluare fonică. Cucernic răspuns, ce să zicem!
În general, nimeni nu vrea să intre în asemenea clinciuri…bisericești dar toate lucrurile trebuie să aibă o limită. Trăim – din fericire! – într-un stat laic și normal ar fi ca biserica să-și vadă de menirea încredințată de Isus Christos și nu să se ocupe de treburi murdare cum ar politica ori afacerile veroase.
Rugăciunea adevărată și sinceră se face în șoaptă și cu smerenie. Ea trebuie auzită de Dumnezeu și nu de toți locatarii și pietonii de la semafor!
