sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăCosul cu vipereO școală care sună fals în culori stridente

O școală care sună fals în culori stridente

Povestea care urmează ar putea părea incredibilă, dacă nu s-ar fi petrecut aici, sub nasul nostru, într-una din școlile care își dovedesc încă o dată, inutilitatea.

Este vorba despre Liceul de Artă, unde atmosfera este de multe ori „veselă”, iar niște prunci ar putea povesti despre lecțiile mai mult bahice decât teoretice, ale unor profesori  mai „artiști”, de pe aici.

Doi foști elevi străluciți ai școlii, aboslvenți ai Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca au nădăjduit că vor putea ocupa un post de profesor la această școală.

Unul dintre ei, un pianist de excepție, care are la activ câteva compoziții de jazz, iar celălalt, un violonist deja binecunoscut în lumea artistică.

Pianistul a fost ușuit din prima – spunându-i-se că nu sunt locuri, lucru absolut fals, iar al doilea, care inițial a primit același răspuns, a insistat și până la urmă, a primit cu greutate câteva ore, dar Consiliul de Administrație al școlii l-a respins pe motiv că onor conducerea nu a făcut nu știu ce hârțoage.

Nu știu ce vină avea tânărul acela că lipsea un document de anunț, sau așa ceva!

Noi am tot vorbit că în școala asta trebuie făcută ordine, ba mai mult , ar trebui efectuat un soi de audit ca să se vadă dacă într-adevăr este nevoie de un astfel de liceu.

Din moment ce chiar proprii elevi sunt batjocoriți în felul acesta, noi spunem că o asemenea școală nu merită să mai existe.

Calculați numai de câți pictori ori muzicieni are nevoie județul acesta și câți dintre sutele de absolvenți sătmăreni lucrează în acest domeniu și veți avea imaginea absolutei inutilități a școlii cu pricina.

Noi credem că un liceu de artă ar fi suficient pentru întreaga Transilvanie. Ceilalți pot apela la școlile de artă – dacă au chef – iar în paralel ar trebui să se pregătească pentru o profesie din care să poată apoi trăi.

Vom reveni cu amănunte și vom vorbi și despre trombonistul ăla portocaliu, care a fost director în șapte locuri și nu se astâmpără nici acum!

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente