Poeziile poetului Robert Laszlo au un glas inimitabil și o lirică de meditare, stări de euforie.
Poeții tineri au o optică deosebită, simboluri noi pe care le aplică unei realități în esență lor deosebită. Iată că poeziile poetului Robert Laszlo capătă emoțiile unei tinereți grave, inteligente, iluminate de idealuri
majore bântuite de furtuni afective.
Poeziile autorului dau glas celor mai nobile sentimente ce dau strălucire cuvântului scris.
“Eu. / Păzesc / Timpul / Poeziei mele” (Azi).
Cartea „Aripi de lut” a poetului Robert Laszlo înseninează poezia și poemele ce se prind în joc cu înțelepciune, bine asimilate artistic cu o mare esență estetică. Toate acestea trec prin filtrul
sufletului acompaniate de talent.
Scriitorul acestei cărți este un mare creator, veritabil, imaginarul cu realul se îmbină, cum de altfel ne ghidează și gândurile chiar și în titlul cărții „Aripi de lut”.
Câtă înțelepciune și talent în această carte la un poet atât de tânăr! În acest context între poet și cititor există o continuă comunicare,
raza gândurilor plutește în liniște și tihnă.
Nu călători / În / Alții / Până ce / Nu ți-ai / Terminat / Călătoria / În tine / Însuți / (Odiseu).
Revelația cititorului învie citind poezia poetului Robert Laszlo, ea te duce într-un univers de viață pe care mereu îl căutăm.
Pe Argeș în jos / Mi se-arată Cristos. / Pe Argeș în sus – / Chipul lui Isus / Și-ntre urcușuri / Și coborâri / Am zărit chipul balanței, / Lipită de buzele noastre / Pot rătăci / În grădina Învierii…(Livada).
Iată că poezia autorului freamătă într-o viață de fiecare zi cu comportamentele ei pure sau impure, deliciu și povară, dar cu apropiere de Creatorul.
În toate aceste meditații ale poetului te regăsești.
În cuvertura nopții poetul brodează puzderii de vise reale, bucurii, amintiri, sentimente eterne cu o mare încărcătură sufletească. “Bunic al meu, / Ce-ai făcut / Jucăriile sfârșitului / Din toate / Lecțiile uitării…/ (Tu ,).
Mamă, / Mai toarnă-mi / Ceai / În ceașca aceasta / Cu buze știrbe / Mai lasă jarul / Să mă mângâie…/ (Teo).
Acest tânăr poet are un exercițiu al rigorii, o scriitură modernă care te împinge a o parcurge cum se mai spune „cu sufletul la gură”.
Scaunul sincerității îl încarcă de lirism, simbolul poeziei autorului este vibrant uneori în sugestii mistuitoare, abordând și străvechea problematică a umanității, „moartea”.
„La 90 de ani, / Chiar că ai / Din ce muri / Viață-n vrafuri, / Brocarduri grele , Trăire multă, /Multă / de tot …/ Chiar / Ai din ce muri! / (De senectute).
Credința poetului e un unghi clocotitor ce apare în unele poezii, dar descrisă în moduri diferite, cu un mare reflex poetic, sensurile „iubirii divine”. Totul este o chemare divină și nesfârșite taine pe urmele strămoșilor: “Rugăciunea / Este egală / Cu genunchii zdrobiți” (Balanță).
„Genunchiul meu / Numără rugăciunile / Toate / Stau în genunchi / Și mă rog, / (Rugă)
Pe o întindere destul de mare, poeziile poetului Robert Laszlo trăiesc și surprind simboluri ale destinului uman, amărăciune – și totuși un focar de lumină asupra naturii arde bezna trăirilor sumbre și
universul poemelor recapătă adevărate dimensiuni, ca efect al unui proces adânc prin care marile teme muzicale ale sufletului omenesc, se completează, se unesc într-un univers spiritual și afectiv.
Toate împlinirile vieții se datorează talentului. Trăiește cu intensitate, este un maestru al nuanțelor ce dau poeziei strălucire.
Lirismul lui e contemplativ, evocarea este detașată, prin ea stârnește pasiuni: „Sunt un copac / Cu frunzele tremurânde / Mai suflă un vânt / Și toamna își ia / Tributul /Înghețul nu e departe / (Arborescent)
Pe aripa slovei se înalță și o viziune filozofică care este chiar universul poetului Robert Laszlo, el navighează cu și prin mările de cer cu aripi de îngeri, zei și mistere la care se mai adaugă și o verigă
de suflet. „Aripa e / Mâna uni înger / Care înfrățește / Ochiul nostru / Cu cerul (Icoană – Pânză – Catarg).
„Eu prind / Coada luminii / Umbra / Este copia unei / Lumini în mișcare / Întuneric târându-se / În genunchi / Înspre umerii soarelui /.
Autorul cărții „Aripi de lut” dovedește o cultură dincolo de orice tăgadă, precum și demersul creator de idei.
Dacă citim poeziile și poemele în totalitatea ipostazelor, ele au o notă de ingeniozitate, poetul citește cu ochii unui liric cerebral, invocând iubirea într-un spirit intim și afectiv.
Poemele lui Robert Laszlo, reprezintă o adevărată trăire a faptelor, o strălucire feerică, țesută în fire de păianjen, ce se unesc într-un univers spiritual și afectiv. „Dumnezeu / E un bătrân cuminte! / Șuvița vieții mele / Îi cade obraznic pe frunte / Doamne, de ce-ți mulțumesc /
Totdeauna / Pentru ceea ce ne dai / Și niciodată pentru ceea ce ne lași? (Cavou).
Într-un câmp deschis, poetul își trimite săgeata talentului spre infinit.
Ana Vacarciuc
