Sfânta Tradiție sau Predania este învățătura de credință descoperită de Dumnezeu și propovăduită de Sfinții Apostoli prin viu grai, dar nescrisă de ei, ci trecută așa în Biserică fără schimbare, din generație în generație. Mai târziu, ea a fost scrisă de Sfinții Părinți și se păstrează neschimbată în scrierile lor, în hotărârile sfintelor sinoade și în cărțile de slujbă bisericească. Sfânta Tradiție are aceeași valoare pentru credință ca și Sfânta Scriptură, pentru că amândouă cuprind același cuvânt al lui Dumnezeu. Sfânta Tradiție, fiind cel dintâi mod de propovăduire a Descoperirii dumnezeiești, este mai veche, mai răspândită și, în unele puncte, mai dezvoltată decât Sfânta Scriptură, fiindcă de la Adam până la Moise nu s-a scris nicio carte sfântă. Ȋnsuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dat învățăturile și rânduielile Sale prin viu grai și prin pildă vie. Sfinții Apostoli, de asemenea, au predicat la început prin viu grai; abia mai târziu, unii dintre ei, au așezat în scris învățăturile Domnului. De altfel, credința se dobândește și se întărește, la cei mai mulți oameni, îndeosebi prin viu grai: “Credința este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani X; 17), afirmă Sfântul Apostol Pavel. Prin urmare, Sfânta Tradiție, fiind mai veche și mai “largă”, dezvoltă și lămurește Sfânta Scriptură; ea povățuiește spre dreapta înțelegere și corecta săvârșire a Sfintelor Taine și spre respectarea sfintelor rânduieli ale Bisericii în “curățenia” (acuratețea) în care au fost așezate dintru început.
La început, Dumnezeu a vorbit cu oamenii în mod direct. Apoi, oamenii au căzut în păcat și Dumnezeu n-a mai putut să le vorbească acestora atât de ușor; așa că a ales alte căi de a le comunica acestora voia Sa. Ȋngerii au fost trimișii lui Dumnezeu către oameni spre a le spune ceea ce Dumnezeu voia să le transmită. Ȋngerii au vorbit cu Moise, cu Iacov și cu alte persoane. Ȋnsă, Dumnezeu a vrut ca și oamenii înșiși să le transmită altor oameni cuvintele Sale. Astfel au apărut profeții, oameni sfinți care au avut grijă ca oamenii să nu mai cadă în păcat. Profeții/proorocii cunoșteau și ce anume urma să facă Dumnezeu cu lumea. Aceste fapte, care urmau să se întâmple, se numesc profeții și ele vorbesc mai ales despre Mesia, Cel ce va veni pentru ajutorarea noastră. Profețiile vorbesc despre soarta oamenilor, despre venirea Fiului lui Dumnezeu, Care va răscumpăra omenirea din păcat. Fiul lui Dumnezeu-Domnul Iisus Hristos a fost Cel Care L-a descoperit pe deplin pe Dumnezeu, fiindcă El Ȋl cunoștea cu adevărat pe Acesta. Iisus Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu, despre Care au vorbit profeții cu mult timp înainte de a Se naște El. Așa se face că, în momentul nașterii Sale, mai mulți oameni știau că El este Cel Care va salva lumea, cum au fost cei trei magi. Iisus Hristos S-a născut într-o peșteră, alături de animalele care I-au ținut de cald. La nașterea Sa, îngerii au fost cei care I-au cântat în cor cântări de laudă. Toate aceste fapte, transmise prin viu grai, au fost scrise mai apoi de către oameni sfinți și adunate în Sfânta Scriptură (Biblia).
Mântuitorul Iisus Hristos le-a cerut Sfinților Apostoli să propovăduiască prin viu grai: “Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei XXVIII; 19-20). Ȋnvățătura încredințată de Hristos, prin cuvânt, Sfinților Apostoli, poartă numele de Tradiție Apostolică. Din această Tradiție, sau cu ajutorul ei, s-a dezvoltat Tradiția bisericească. Sfinții Apostoli, deci, au primit învățătura dumnezeiască de la Mântuitorul, iar Biserica a primit-o de la Apostoli, care au dat-o primilor episcopi, iar aceștia, celor de după ei, până azi. Semnul adevăratei Tradiții este neîntreruperea: “Marii teologi ai lumii, zice Fericitul Augustin, au ținut ce au găsit în Biserică. Ce au învățat de la înaintașii lor, au învățat și ei pe alții. Ce au primit de la părinți, aceea au dat fiilor”.
Sfânta Scriptură vorbește lămurit despre însemnătatea Sfintei Tradiții: “Sunt încă și multe alte lucruri pe care le-a făcut Iisus, care de s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici în lumea aceasta n-ar încăpea cărțile ce s-ar fi scris” (Ioan XXI; 25); “Multe având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hârtie și cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi și să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină” (II Ioan I; 12); “Cele ce ați învățat și ați luat și ați auzit și ați văzut la Mine, acestea să le faceți” (Filipeni IV; 9); “Drept aceea, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile (tradițiile) pe care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tesaloniceni II; 15). De altfel, Sfântul Apostol Pavel citează din Sfânta Tradiție, când spune: “mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor XX; 35), cuvinte care au fost rostite de către Iisus Hristos, dar care nu se găsesc în cele patru Evanghelii (“Evanghelie” – cuvânt grecesc, care înseamnă “vestea cea bună” și care denumește acea parte a Sfintei Scripturi unde sunt relatate faptele și învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos). Sfânta Scriptură e rodul lucrării Sfântului Duh, crescut în pomul Tradiției. Biblia e punerea în scris numai a unei părți din toată învățătura predată prin viu grai de către Mântuitorul, adică din Tradiție. Între ele este o legătură atât de strânsă, încât cu greu s-ar putea face o deosebire între cuprinsul uneia și al celeilalte. Mărturiile lor se sprijină unele pe altele și amândouă alcătuiesc comoara unuia și aceluiași așezământ dumnezeiesc și omenesc: Biserica.
Sfinții Părinți ne învață să păstrăm cuprinsul Sfintei Tradiții cu aceeași sfințenie și tărie cu care păstrăm conținutul Sfintei Scripturi. Sfântul Vasile cel Mare zice: “Dintre dogmele și propovăduirile păstrate de Biserică, pe unele le avem din învățătura scrisă, pe altele însă le-am primit din Tradiția Apostolilor, predate nouă în taină. Amândouă acestea (Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție) au aceeași autoritate pentru evlavie”. De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur consemnează: “E limpede că Apostolul Pavel (II Tesaloniceni II; 12, vezi mai sus) nu le-a dat toate în scris, ci multe pe cale nescrisă. Și cele scrise și cele nescrise sunt deopotrivă vrednice de credință, încât socotim Tradiția Bisericii vrednică de crezare. E tradiția; nu cerceta mai mult!”
Sfânta Tradiție este viața Bisericii în Duhul Sfânt sau permanenta prezență a Duhului Sfânt în viața Bisericii. Ca viață în Duhul Sfânt, Sfânta Tradiție aparține întregii Biserici. Credinciosul și-o însușește în măsura în care viețuiește în Biserică și participă la viața Bisericii prin lucrarea Duhului Sfânt. Sfânta Tradiție se mai numește și ținerea de minte vie a Bisericii; Tradiția fiind viața Bisericii, Biserica e spațiul Tradiției. Biserica e păzitoarea, tâlcuitoarea și propovăduitoarea fără greș a Tradiției. Ea păstrează și susține unitatea și identitatea credinței. Biserica stă pe Tradiția Apostolilor și o mărturisește ca aflându-se pretutindeni, în viața și lucrarea ei. Prin episcopii așezați de către Apostoli și urmașii acestora, Tradiția se înfățișează ca universală și neîntreruptă.
Pentru ca o învățătură de credință să aibă putere obligatorie pentru toți creștinii, ea trebuie să împlinească două condiții: 1.ca acea învățătură de credință să fie cuprinsă mai mult sau mai puțin lămurit în propovăduirea Domnului nostru Iisus Hristos, adică să se afle în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție; 2.ca lămurirea și statornicirea învățăturii să se facă de către un Sinod Ecumenic, care lucrează cu ajutorul Duhului Sfânt și reprezintă cu adevărat Biserica. Cea mai deplină statornicire sau formulare scurtă a credinței creștine este Simbolul de credință (Crezul).
Doamne, dăruiește-ne sănătate și înțelepciune spre a cunoaște, trăi și mărturisi credința cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Ȋnvățătură de credință creștină ortodoxă”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, București, 2000, pp. 30-42. 2.“Catehism creștin ortodox”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, București, 1990, pp. 9-10. 3.“Catehism ortodox”, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 14-16. 4.“Mic catehism ortodox pentru copii și elevi”, tipărit cu binecuvântarea Ȋnaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 7-11.
Preot dr. Cristian Boloș
