Motto: „Nici nu vă imaginați cât o costă pe o femeie să fie frumoasă!” Ecaterina cea Mare
Dumnezeu a creat omul, așa cum ne spune Biblia. Mai apoi, a venit Darwin care a concluzionat că omul se trage din maimuță. Pe vremea aceea și omul lui Dumnezeu, dar și cel al lui Darwin umblau goi, despuiați. La un moment dat Adam și-a pus o frunză de viță de vie în jurul organului. Apoi i-a pus-o și Evei. Frunza. Și s-au înmulțit. A apărut rușinea, pudoarea. Urmașii lor au început să se acopere cu piei de animale, cu blănuri. Au evoluat. Au parcurs niște etape. Au trecut niște ani. Poate chiar secole. Au fost invadați de păduchi, și lați și groși, și și-au făcut peruci din podoaba capilară a decedaților. Apoi crinoline. Cu sârmă. Cu multă sârmă și cu multe rânduri de jupoane. S-au iscat războaie și cineva s-a gândit să îmbrace soldații în uniforme. Și bine a făcut. Pentru că astfel membrul „armății” a putut fi decorat. În piept. Doar nu era să le-nfigă acul medaliilor direct în sfârcuri. Ar fi sângerat bieții oșteni. Prin 1896, un francez, Pierre de Coubertin a fondat Jocurile Olimpice. Și echipamentul de sport: treningul și „adidașii”! Apoi Lewi Strauss a bătucit bumbacul cules de urmașii lui Kunta Kinte și a făcut blugi. Pentru văcarii Americii. Blugi care au cotropit lumea. Așa cum face, onesta, Americă acum. Între timp au apărut dictaturile, regimurile comuniste. Și hainele cenușii. Oamenilor din țările libere le-au venit idei și au început să creeze haine. Coco Chanel a fost o revoluționară în ceea ce privește moda. Le-a dat jos femeilor rochiile de pe ele și le-a îmbrăcat în pantaloni. Asta în timp ce bărbații din Scoția purtau fuste. Sau kilturi.
Mai apoi au apărut ceilalți: Christian Dior, Gucci, Dolce & Gabbana, Giorgio Armani. Iar, la noi, Zina Dumitrescu, Levintza și Botezatu. Oamenii au început să se îmbrace după modă. Au evoluat, carevasăzică! Au apărut reguli ferme care sunt respectate de toată lumea bună. Un german, Adolf „Adi” Dassler a monopolizat echipamentul de sport și a creat Adidas. Fratele său, Rudolf, nu s-a lăsat mai prejos creând Puma. Apoi a apărut concurența: Nike și Reebok. Iar oamenii, sportivii mai corect, purtau treninguri și adidași la antrenamente și la concursuri. Dar… au apărut urmașii lui Decebalus per Scorilo, inventivi, ca mai mereu în istorie. Și au găsit soluția… mioritică. Așa cum pe vremea comunismului poporul trăia sub diferite slogane precum: „Nici o masă fără pește” sau „Azi la Cec un leu depui, mâine el va face pui”, tot așa, azi, românul genial în ignoranța sa se ghidează după: „ Cu adidașii la Mall beau cafea pe mațul gol, îmi iau treningul și plec la un suc dar și la Cec” sau „ Șoseta albă pe picior face mersul mai ușor, și-n pantofi negri sau gri merg la slujbă zi de zi”. Altfel spus, românul își „trage” un trening (sau treling!!!), își ia, în picioare, adidașii și pornește la drum. Drum care îl poate duce la muncă, la cumpărături, la bancă, ori la o simplă plimbare, de recreere, la Mall. Treningul a devenit o uniformă pentru mulți români care preferă să se îmbrace comod și nu corect. Fără să-i pese că treningul și adidașii se poartă, exclusiv, la sport.
Apoi mai e o categorie de „designeri” originali. Cei care preferă albul. Albul pur și… maculat în timp. Dar aceștia, auzind că e suficientă doar o pată de culoare, pentru a sări mai bine în ochi, își pun doar șosetele albe. Apoi își pun pantaloni de stofă sau blugi, se încalță în pantofi din piele sau din imitație și purced spre slujbă. Nu spre cea săvârșită de tătucul Daniel, Întâistătătorul, ci spre cea de unde își câștigă bănuții pentru alte perechi de șosete albe. Care se poartă, exclusiv, la echipamentul de sport, evident. Dar ce mai contează asta atâta timp cât avem o pată de culoare? Pată care se numește ignoranță și care se răspândește întocmai unei cerneli care penetrează creta.
Despre domnișoarele și doamnele care își trag niște „iegări” lucioși și kitsch-oși peste niște buci, blagoslovite de Dumnezeu, cu tone de carne nu are rost să vorbesc. Astea ucid tot ce mai pâlpâie într-un bărbat… dorință, speranță și poftă. Deși ador femeia mă simt agresat ocular când mi se proptește irisul într-o păsărică trasă-n „iegări”, cu despicătura rânjind obraznic populației.
Sorin Oros
