Mircuri, 27 martie fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor, revine la conducerea PSD Satu Mare. Govor a fost ales în funcția de președinte executiv al Organizației Județene a social-democraților sătmăreni.
La sediul PSD Satu Mare a avut loc astăzi ședința Comitetului Executiv al Organziației Județene Satu Mare a PSD, ce a fost convocată pentru a fi alese persoanele care să ocupe funcțiile vacante de președinte executiv, și trei posturi de vicepreședinți.
În cadrul ședinței de azi, Mircea Govor a fost ales în funcția de președinte executiv al PSD Satu Mare.
Funcțiile de vicepreședinți vacante sunt ocupate de: Radu Iancu (fostul primar al comunei Medieșu Aurit), primarul comunei Valea Vinului, Radu Cristea și de directorul AFIR Satu Mare, Gabriel Mihali.