Interviu cu Anton Varga
Anton Varga este un nume deja bine cunoscut în viața comunității sătmărene, prin faptul că se află în prima linie a luptei pentru acomodarea tinerilor care ies din sistemul instituțional. În acest sens, el a inaugurat recent o casă de tip familial pentru cei care ies din sistemul de ocrotire a minorilor, iar aici găsesc un acoperiș deasupra capului și au un timp de acomodare la noile provocări pe care le presupune viața de adult.
Reporter: – Când zici Anton Varga, imediat îl asociezi cu cuvântul ,,Eliezer”, de unde idea acestei asociații?
Anton: – Vreau să vă spun că a fost un vis. Chiar la propriu. M-am trezit din somn și am notat un nume ,,Eliezer”, ceea ce înseamnă ,,Dumnezeul meu este ajutorul”. Am simțit un impuls că trebuie să fac pentru confrații mei orfani și așa, la 16 septembrie 2021, am înființat asociația, am organizat mai multe activități, dar cea mai importantă realizare este desigur, ,,Casa Eliezer”.
R.: – Dacă ai avut vreun moment de cumpănă, de descurajare în proiectul tău?
A.: Nu pot să spun că am avut un moment de cumpănă, am fost foarte hotărât să transpun în viață visul acela de a fi de folos semenilor mei, cu ajutorul lui Dumnezeu. Bineînțeles, la început a fost mai greu să conving niște sponsori să mă sprijine, dar atunci când aceștia și-au dat seama că am intenții serioase, parcă lucrurile s-au simplificat puțin.
R.: Care crezi că sunt cele mai dificile probleme pentru un tânăr ce iese din sistemul de ocrotire a minorilor?
A.: Cred că problema cea mai dificilă a acestor copii abandonați este reacția unor oameni care acționează în baza unor clișee și îi disprețuiesc. Pentru tinerii aceștia, conștiința că provin dintr-o casă de copii, este o traumă foarte greu de depășit și pentru asta m-am hotărât să lupt și eu, pentru ca ei să se poată integra cât mai bine în lumea reală, atunci când ajung la maturitate.
R.: Ce măsuri crezi că ar trebui să se ia în aceste instituții pentru integrarea socială a tinerilor care părăsesc sistemul?
A.: Cred că ar fi necesar ca acești tineri să fie pregătiți în prealabil pentru ceea ce urmează. Cel puțin cu un an înainte de a părăsi sistemul, ar fi necesare organizarea unor cursuri speciale de integrare și inserție socială. Apoi, foarte nimerite ar fi și câteva cursuri de pregătire antreprenorială și de gestionare a banilor, pentru că cei proveniți din sistemul de ocrotire al minorilor, sunt pur și simplu descoperiți în ceea ce privește viața practică.
R.: Ce trebui să știe un tânăr care vine la Casa ,,Eliezer”?
A.: În primul rând, stagiul de un an prevăzut pentru orice tânăr venit în Casa Eliezer, trebuie să fie o perioadă de tranziție, dinspre sistemul de ocrotire socială, spre lumea reală. Ei trebuie să știe că succesul, roadele, sunt rezultatul muncii, pentru că așa funcționează orice sistem sănătos. Vom avea grijă să-i motivăm, să le dezvoltăm spiritul competițional și evolutiv, astfel să nu se simtă mai prejos decât ceilalți și să poată merge cu fruntea sus pe stradă.
R.: Dacă tu personal, atunci când ai fost copil ai avut un vis și spune-ne dacă acesta s-a împlinit?
A.: Cred că Dumnezeu mi-a călăuzit pașii și sunt unul dintre oamenii care și-a văzut împlinit visul: și anume, acela de a ajuta în mod concret pe ceilalți și asta nu este o lozincă și îmi place să cred că faptele mele de până acum au demonstrat că implicarea totală este cheia împlinirii oricărui vis și aș dori ca tot mai mulți oameni, proveniți din sistem sau chiar din afara lui, să pună umărul pentru salvarea acestor tineri, pentru că numai așa putem să îmbunătățim tabloul social general.
R.: Am citit cartea ta ,,Copilul înfiat de Dumnezeu” în care am putut să constat că ești un om cu multă experiență de viață, pentru că ai trecut prin foarte multe situații diverse. Ca om matur, cum vezi tu lumea în care trăim?
A.: Din păcate, trebuie să spun că lumea în care trăim este încă foarte departe de cea ideală: sunt mulți oameni răi, dar și mai mulți indiferenți și insensibili la necazurile celorlalți. Nu este suficient ca în plan personal să avem o viață de succes, nu cred că poți fi cu adevărat fericit de unul singur, când în jurul tău sunt atâția oameni care suferă.
R.: Cât de greu este să-i convingi pe sponsori să sprijină proiectele tale?
A.: La început, mulți au avut reticențe, nu mă cunoșteau și eu practic nu puteam să le ofer nici un fel garanție, dar în momentul în care unii dintre ei au văzut că sunt un om serios și de cuvânt și că tot ceea ce fac vine dintr-un impuls umanitar curat, atunci lucrurile s-au mai simplificat. Vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor celor care au avut încredere în mine și mi-au sprijinit cu generozitate proiectele.
R.: Știm că sunteți un om plin de energie și inițiative creatoare. Care sunt planurile dumneavoastră de viitor în ceea ce privește soarta copiilor instituționalizați?
A.: Multe din ele sunt legate de dezvoltarea Casei Eliezer, de organizarea unor acțiuni și activități educative de mare impact, care să sensibilizeze opinia publică asupra problemelor pe care acești tineri defavorizați le întâmpină. Aș dori ca să pot munci mult, astfel ca toți tinerii care ies din sistemul de ocrotire să poate deveni oameni de nădejde ai societății.
R.: Te rog să transmiți un mesaj către copii orfani, dar și către sătmăreni în general.
A.: Îi rog pe toți oamenii să nu uite nicio clipă că Dumnezeu este tatăl orfanilor, iar sprijinirea acestora și ocrotirea lor este o faptă cu adevărat creștinească. Îi rog pe sătmăreni să se gândească la faptul că și copii aceștia sunt oameni ca și ei, din păcate lipsiți de o șansă și că fiecare, din puținul pe care îl au, pot să aducă un zâmbet fericit pe chipul lor.
A consemnat Adrian LUPESCU
