Sâmbătă, 22 Decembrie 2018, la Satu Mare a avut loc un turneu de excepție organizat de către clubul GRAND MMA Satu Mare. La această competiție au participat în jur de 50 de sportivi, prezenți din mai multe localități; Satu Mare, Marghita, Seini, Baia Mare, Dej, Timișoara și Cluj. Aceștia au avut posibilitatea de a lupta la mai multe discipline, MMA, KICKBOX și JIUJIUTSU BRAZILIAN (BJJ).
Acest turneu s-a aflat la prima ediție, însă, se vrea un proiect pe termen lung, după cum însuși organizatorul ne-a declarat: “Este un turneu special, aceasta este prima ediție, de aceea se și numește GRAND TOURNAMENT 2018, însă dorim să fie ceva pe termen lung, să avem și anul viitor și peste doi ani. De anul viitor, vrem să organizam 4 astfel de turnee, sperăm să și reușim”, Bogdan Tărțan.
Au fost categorii pentru luptători de la 10 și până la 40 de ani, împărțiți pe kilograme, iar în aceste categorii luptătorii au fost împărțiți fie în variante de piramidă, fie fiecare va lupta cu fiecare, asta depinde de numărul de luptători de la categoria respectivă.
Rezultatele pe categorii:
- MMA:
BRATU RAUL – TKO în prima repriză
HEITEI ALEX – TKO în a II-a repriză
HEITEI DENIS -TKO în prima repriză
DRAGOȘ SERGIU -TKO în aII-a repriză
CUC IONUȚ -TKO în aII-a repriză
- KICKBOX (K1):
ARDELEAN DARIUS
VARGA GINARO
- BJJ (BRAZILIAN JIUJITSU):
BRATU RAUL
HEITEI DENIS
HEITEI ALEX
LUPȘA ALEX
VĂLEAN ADRIAN
BUNEA IZIDOR
Antrenorii Tărțan Bogdan și Bunea Izidor doresc să remarce performanță sportivului Alessio Chioreanu, la 13 ani, după doar 4 luni de antrenament, s-a descurcat excelent și a reușit să termină meciul său de BJJ neînvins.
Competiția în sine a fost una spectaculoasă, am văzut la treaba sportivi experimentați, dar și sportivi la început de drum, însă cu o pofta mare de a reuși performanță. Aceștia au oferit meciuri frumoase, au reușit TKO impecabile pentru cei aproximativ 100 de spectatori prezenți la competiiție.
Organizatorii doresc să le mulțumească sponsorilor, Beny Trans, Hidroconstruct SRL și Primăriei Satu Mare. “Dorim să le mulțumim și sponsorilor, celor care ne-au dat o mână de ajutor în ogranizarea turneului. Aș vrea să îi mulțumesc și domnului primar, Gábor Kereskényi, cel care s-a oferit să ne pună la dispoziție sala gratuit ”, Bogdan Tărțan.
Turneul s-a desfășurat la sala Ecaterina Both, de pe strada Ady Endre.
Mulțumim pentru fotografii, Iulian Marinescu.