La data de 07 aprilie a.c., orele 12.40 polițiștii rutieri negreșteni au fost sesizați despre faptul că pe raza localității Turț a avut loc un eveniment rutier.
Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit că Cristian P., a condus autoutilitara marca Dacia pe strada Călinețe din localitatea și a efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere autoturismului marca Mercedes condus regulamentar de David Maria.
În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoutilitarei, care a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare în vederea acordării îngrijirilor medicale, însă nu a fost necesară rămânerea sub supraveghere.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Marți după-amiază polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la fața locului la un accident rutier produs pe DN19A, între localitățile Supuru de Sus și Supuru de Jos.
În urma investigațiilor efectuate a rezultat faptul că o femeie , în vârstă de 63 de ani, a condus autoturismul marca Volkswagen, iar pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Mercedes , care era condus regulamentar din sens opus de către Zoltan S.