Spiritualitate – Urmarea lui Hristos

Publicat la data de20 martie 2017 » 415 Views» De: George Negrea » Religie

Pilda vieții neprihănite a Domnului Iisus Hristos ni se oferă ca o carte care stă în permanență deschisă înaintea ochilor noștri. Însă, Iisus nu este un simplu personaj pozitiv, Care a trăit cândva în trecut, ci viața Lui se situează într-un prezent continuu. El a fost contemporan evreilor care au dispus răstignirea Sa, dar, în același timp, este contemporan nouă, susținându-ne în progresul nostru duhovnicesc spre dobândirea Împărăției Cerurilor. Hristos ne dă putere dacă noi acceptăm în mod liber ajutorul Său, dacă suntem de acord să colaborăm cu El în realizarea binelui. Este vorba despre o conformare a vieții creștinului cu modul de viață al Mântuitorului, mod care evidențiază cel mai concludent exemplu de virtute, pe care suntem chemați să-l imităm prin gânduri, cuvinte și fapte/atitudini.
“Acesta este semnul celei mai înalte bunătăți a lui Dumnezeu, afirmă Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul), că a făcut ca binele să fie și bun al nostru; să nu fie numai semănat de Dumnezeu în firea noastră, ci să fie și lucrat de noi prin voia noastră liberă și prin putința noastră de a ne îndrepta spre bine sau spre rău”. Ca atare, omul are posibilitatea de a alege și de a înainta în virtute. Virtutea (indiferent cum s-ar numi: smerenie, milostenie, bunătate, blândețe, iertare, răbdare, iubire etc.) nu se dobândește ușor, ci prin mijlocirea harului dumnezeiesc și în urma unei strădanii susținute, prin luptă și muncă, iar uneori chiar prin suferință. Ea presupune curaj, deoarece în calea împlinirii binelui stau diverse piedici: unele pornesc din interiorul nostru, adică înclinările firii spre păcat, altele pleacă din afară și anume, ispitele. Ispita nu constituie un păcat, ci îndemn la păcat, momeală care ne ademenește spre un bine iluzoriu. Ispita se transformă în păcat în momentul în care consimțim la ea, transpunând-o în cuvânt și faptă. Stă în puterea noastră să ne opunem tentațiilor, gândindu-ne la faptul că „strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt care o află” (Matei VII; 14).
Tainică, creată după chipul Dumnezeului Celui Viu, persoana umană este alcătuită din patru elemente esențiale: libertatea, lucrarea harului, comuniunea și creșterea, afirmă Episcopul Kallistos Ware. Dumnezeu-Creatorul „este liber. Făcută după chipul Său, făptura umană este și ea dăruită cu libertate. Fundamental, prin ce se deosebește omul de animale? Înainte de toate, prin conștiința de sine, vocea conștiinței, liberul arbitru, capacitatea de a lua decizii morale. Acolo unde celelalte făpturi, animalele, acționează din instinct, omul se află prin conștiința sa în fața lui Dumnezeu, deplin conștient de aici și acum (kairos), de momentul critic și de circumstanțe: el alege. Dumnezeu îi spune în fiecare zi: viață și moarte ți-am pus Eu astăzi înainte, binecuvântare și blestem. Alege viața ca să trăiești tu și urmașii tăi (Deuteronom XXX; 19). Numai exercitându-și liberul arbitru devine omul cu adevărat uman”, deoarece „ființa umană este mai întâi o făptură liberă. Însă, libertatea se dovedește adesea un dar teribil (o povară prea grea pentru oameni, o sabie prea ascuțită ca să poată fi mânuită). Dar, cu cât omul este mai puțin liber, cu atât este și mai puțin om”, pentru că „libertate înseamnă și diversitate și unicitate. În măsura în care suntem liberi, fiecare dintre noi manifestă chipul divin în maniera sa personală și absolut unică. Din această cauză, fiecare ființă umană are o valoare infinită în unicitatea sa. Fiecare este un scop și nu mijlocul unui scop exterior”.
Desprinderea din mrejele păcatului și ale plăcerii diabolice este dificilă, în special la început, dar o dată ce am gustat din dulceața virtuții, ne încredințăm cât de benefică este această nouă orientare, din care iradiază bucuria și pacea lăuntrică. Când ne găsim într-o situație delicată sau pe punctul de a comite un păcat, să ne întrebăm: Oare Hristos ce ar alege? Oare Iisus cum ar proceda dacă ar fi în locul meu? Mântuitorul ne cheamă la Sine; datoria noastră este să răspundem chemării Sale și să-L urmăm. El este „Calea, Adevărul, Viața” (Ioan XIV; 6). Chemarea Sa nu se adresează doar mulțimilor care L-au înconjurat în timpul activității Lui pământești, ci ne privește mai ales pe noi, care ne încadrăm într-o societate ce tinde spre secularizare. Noi, în calitate de creștini, de urmași ai lui Hristos și de purtători de Hristos, avem posibilitatea și capacitatea de a milita pentru promovarea valorilor autentice ale spiritualității și moralei umane.
Doresc să precizez doar o modalitate de a realiza scopul propus mai sus: educația corectă acordată copiilor începând cu perioada în care debutează în vorbire și în manifestare intelectuală și faptică, ceea ce denotă uriașa responsabilitate care incumbă asupra părinților. Sfântul Ioan Gură de Aur scria că nu este suficient să aduci un copil pe lume, ci important este să-l educi correct: „Că tată nu este cineva prin actul sexual, ci dacă îi educă bine pe copii. Nici a purta în pântece nu face pe cineva mamă, ci dacă își crește bine copiii. Nu firea, ci virtutea îi face pe oameni părinți”. Copilul, încă de mic, trebuie ajutat să conștientizeze distincția dintre bine și rău, dintre răsplată și pedeapsă. Un rol deosebit în acest sens îl au frecventarea cu regularitate a bisericii și predarea religiei în școală. Dacă Dumnezeu este prezent în viața copilului în familie, în școală, în biserică, acesta va ajunge la concluzia că rațiunea sănătoasă a persoanei vizează săvârșirea binelui și evitarea răului, în scopul stabilirii raportului de iubire, libertate și egalitate între oameni. Dimpotrivă, dacă un copil se dezvoltă cu falsa părere că totul este permis (transformând libertatea în libertinaj), va ajunge la maturitate să creadă că el este centrul lumii și că toți oamenii sunt datori să graviteze în jurul său, neconsiderând un păcat încălcarea fragrantă a drepturilor semenilor.
Or, tocmai de această capcană dorește să ne ferească Hristos, în clipa în care enunță regula de aur a creștinismului: „toate câte voiți vă facă vouă oamenii, asemenea faceți și voi lor” (Matei VII; 12). El ne cheamă să facem parte dintre prietenii Săi, dar nu ne obligă să intrăm în această categorie; ne arată calea spre Rai, dar nu ne contrânge să pășim pe ea împotriva voinței noastre. Fiecare decizie pe care o luăm trebuie să poarte amprenta libertății noastre de voință și pentru fiecare hotărâre suntem datori să ne asumăm întreaga responsabilitate. Un fapt este cert: felul în care trăim pe pământ reprezintă oglinda modului în care ne vom petrece eternitatea. Hristos ne așteaptă; să nu-L dezamăgim!

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.