vineri, aprilie 26, 2024
AcasăOpinie Sorin OrosSorin Oros: Cultura civică la... mioritici!

Sorin Oros: Cultura civică la… mioritici!

oros-1

Motto: „Puțini sunt cei care știu, cât de mult ar trebui să știe, ca să știe cât de puțin știu!” W. Shakespeare

România este o țară frumoasă. Cândva a fost și bogată. Acum bogăția țării s-a transferat în buzunarele unor șarlatani, fără scrupule, care există, nota bene!, nu trăiesc ci există, doar pentru a strânge averi inutile. Majoritatea sunt implicați în politică pentru că este singura metodă prin care te poți îmbogăți, peste noapte, nemuncind. Nu este nevoie de multă minte pentru asta, și deși aproape toți au doctorate, puțini sunt cei care și le-au scris singuri. Ce mai, suntem o țară de doctori! Dar, paradoxal, deși doctorii se regăsesc aproape pe fiecare stradă, populația este atât de bolnavă încât mă tem că penicilina lui Sir Alexander Fleming este inutilă.

Suntem un popor deștept, carevasăzică! Dar deșteptăciunea se manifestă prin a ne descurca, prin a fenta, prin a sustrage. Majoritatea doctorilor politici nu excelează în domeniile în care au studiat, pe coate, tainele materiei. Aproape toți fac carieră în economie și finanțe-bănci. Este cea mai îndrăgită materie pentru că intrând bine în ea și-o pot asimila. Și, recunosc, o asimilează foarte bine, în conturi, în proprietăți, în vile și terenuri. Păi cum ar fi să lase materia să li se scurgă printre degete? De aceea, mulți folosesc mănuși.

De ce afirm că la noi penicilina nu are efect? Pentru că aceasta nu poate trata educația civică și cultura socială. Acestea nu prea există în gena geto-dacă, și-atunci cum să tratezi ceva ce nu ai? Românul nu știe că nu ai voie să arunci pe geamul mașinii flacoane, doze, pungi, ambalaje, sau orice altă mizerie. El nu vrea să învețe că e obligatoriu să semnalizezi schimbarea direcției de mers, chiar dacă ești singur pe șosea, sau că la o intersecție e de bun simț să nu obturezi vizibilitatea celoralți cu mașina ta… sau, dacă nu sunt semne de circulație să permiți trecerea alternativă a mașinilor. În România toți șoferii se grăbesc. Nimeni nu știe unde și de ce o fac. Din când în când, unii mai află. Dar, de pe lumea cealaltă nu ne pot transmite și nouă rezultatul.

Dacă alții, prin alte părți de lume, aruncă mizeria doar la coșul de gunoi, românul aruncă hârtia de la hot-dog ori pachetul gol de biscuiți, pe stradă. La picnic, în sânul naturii, după plecarea lui poți afla ușor meniul printr-o simplă privire peste gunoaiele lăsate-n iarbă. Puțini români știu că un tricou, o cămașă, o bluză se poartă o singură dată, după care trebuie spălate. Ei le poartă o săptămână. Dacă transpiră și put nu e treaba lor. E doar problema colegilor care trebuie să stea pe lângă ei, cu nările bombardate de miasme năucitoare.

Pentru român nu prea există obișnuința de-a respecta legea. Legea e doar pentru alții, niciodată pentru ei. Aici, fiecare are legea lui, proprie, în funcție de educația pe care a primit-o de la babaci. De aici derivă această lipsă de educație socială, de cultură civică. Pentru că nu contează dacă ai o cultură generală uriașă, dobândită prin sutele de cărți citite, dacă îți arunci mizeria pe geamul mașinii sau parchezi în buza intersecției. Tot repetent social rămâi!

Vă spun o scurtă întâmplare pe care-am trăit-o în Olanda acum câțiva ani. Eram la ștrand cu o familie de olandezi în care doamna era româncă, și fumam liniștit pe pătură. A venit la mine o fetiță de vreo cinci-șașe ani și a început să mă certe. Deduceam asta din vehemența cu care îmi adresa sunetele, deoarece nu pricepean nimic din limba lui Van Gogh. Prietena româno-olandeză mi-a tradus imediat. Fetița mă certa pentru că fumez, iar ea știa, foarte clar, că fumatul ucide și, astfel, este interzis. Deși batavii nu stau unii peste alții, ca românii la Mamaia, fetița era contrariată că fumul țigării mele poate străbate cei 20 de metri până la pătura ei. M-am simțit prost și deși am mai fumat, mai târziu, am făcut-o îndepărtându-mă de fetița olandeză cu simț civic, cu încă vreo 20 de metri. Cred că asta ne lipsește nouă; atitudinea și simțul civic. Părinții români nu le inoculează progeniturilor regulile și legile nescrise ale conviețuirii în comun, pe aceeași planetă. Noi ne credem unici și ne bazăm pe alții care să vină și să culeagă mizeriile noastre de pe șosele sau de pe câmpuri. Mereu ne bazăm pe alții care să vină și să facă ceva bun pentru țară. Noi facem, exclusiv, doar pentru noi. Iar politica este cea mai facilă cale. Politica și mitocănia, care merg mână-n mână. Într-o țară de doctori, doctoranzi și doctorași, populația e la reanimare. Pentru că deși ne credem cei mai deștepți din lume am rămas repetenți la cultura civică. Despre aia generală nici nu vreau să vorbesc. Spun asta pentru că acum suntem într-o perioadă în care nimeni nu mai citește din… lipsă de timp. Acum toți sunt ocupați cu scrisul cărților, a doctoratelor și-a platformelor politice. Și-atunci cine să-i mai învețe pe tineri educație civică? De aici confuzia dintre coș de gunoi și șosea, sau dintre mitocănie și eroism.

Sorin Oros

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente