vineri, aprilie 26, 2024
AcasăCosul cu vipereCoș cu VIPere - Restaurante jegoase

Coș cu VIPere – Restaurante jegoase

Gândaci, rugină, mizerie şi produse expirate asta poți găsi în bucătăriile restaurantelor de „fițe” din Satu Mare. Degeaba jegul domneșe peste aceste localuri că nici un control nu are „curajul” să treacă pe acolo pentru că multe dintre aceste restaurante sunt „protejate”.
La restaurantul din vecinătatea Bisericii cu Lanțuri, ”afară este vopsit gardul, iar înauntru leopardul”, jegul care a invadat bucătăria, greu se potrivește cu atmosfera primitoare din sală.
Cuptoarele în care era pregătită mâncarea nu mai fuseseră curăţate de mult timp, vesela era deteriorată, iar mâncarea era depozitată în condiţii neconforme.
Singurul compliment care poți să-l faci acestui local, este acela că ai mâncat acolo și nu ai ajuns la spital, doar ai scăpat cu o partidă de vomitat.
Ne întrebăm oare cu ce îi poate vrăji lupul ăla bâtrân, zis patron, pe cei care ar trebui să facă ordine, că acest local funcționează în aceste condiții.
Nici pe terasă nu e mai bine ! Noroc că a venit frigul și clienții nu mai trebuie să vadă acel peisaj apocaliptic de jeg de pe prelata de pe tavan, scaunele unse și lipicioase și fețele de masă pătate și arse cu țigara.
Apoi să nu mai vorbim despre bombele de cartier. Doar puterea de sterilizare a alcoolului face ca să nu explodeze pe acolo câte o epidemie de toată frumusețea.
Din păcate, și în cazul restaurantului cu pricina, s-a văzut asta cât se poate de clar, organele noastre abilitate au niște reacții mai palide decât chipul unui ins intoxicat cu produse alimentare expirate.
Nu trebuie să fii expert ca să simți când intri într-un local un puternic miros de canalizare – asta ca să folosim un eufemism – sau atunci când dai pe la vreun magazin ultracentral să te izbească o duhoare dulceagă de mortăciune, amestecată cu un damf de detergent expirat.
Ideea este că inspectorii ăștia ar cam trebui să-și ia misiunea în serios și să îndepărteze urâta legendă că nu ar fi decât niște simpli șpăgari care închid ochii doar dacă li se deschid buzunarele sau pngile cu daruri, după caz!

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente